VIDEO şi GALERIE FOTO: INTERVIU cu primarul tinerilor - Mister Boboc la Cuza şi viitor medic militar
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
VIDEO şi GALERIE FOTO: INTERVIU cu primarul tinerilor - Mister Boboc la Cuza şi viitor medic militar
Voteaza :

Articolul a primit 11 voturi




Doamnă profesor Livia Marcu, nu vă cunosc, dar vă felicit! Ca mamă, îmi doresc ca fiul meu să crească la fel de frumos, înalt, elegant, inteligent, sportiv şi hotărât precum fiul dumneavoastră. Cineva întreba pe site-ul nostru, atunci când am postat ştirea cu alegerea noului primar al tinerilor din Focşani, dacă Teodor Marcu este fiul Liviei Marcu, şi am aflat chiar de la Teodor că sunteţi. Că e. Şi bine că e.
    I-am solicitat lui Teodor să-mi acorde un interviu în noua sa calitate de primar al tinerilor şi am spus „Uau“ de la prima vedere. Am intrat în redacţie spunând: Fetelor, ia uitaţi-vă ce băiat frumos v-am adus. Nişte obraji s-au înroşit, dar important este că prima impresie pozitivă a fost completată de un dialog în care am descoperit un tânăr care ştie ce vrea să devină, care şi-a planificat activităţile în toţi cei patru ani de liceu şi care, atenţie, fetelor, nu mai are prietenă.
    Teodor Marcu a fost ales anul trecut Mister Boboc la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza“ din Focşani, iar anul acesta a reuşit să-i convingă pe colegii consilieri de la celelalte licee din Focşani să-l aleagă primar.„De patru ani, Colegiul Național Al. I. Cuza dă primarul tinerilor din municipiul Focșani“, a spus Octavian Pătrășcanu, fostul primar. Şi totuşi, cum a făcut Teodor pasul de la Mister la primar? „Mi-am organizat anii de liceu. Am vrut ca a IX-a să fie anul balurilor, al experienţelor. Acum, în clasa a X-a, dezvoltare personală: să fac parte din cluburi de voluntariat, consilii, din orice activitate. În clasa a XI-a va fi materia de medicină, biologie, întrucât vreau să dau la medicină militară, iar în a XII-a admiterea şi bac-ul“.



    De ce medicină militară? „Întrucât practic sportul de performanţă de mic, arte marţiale, singurul sport olimpic din această categorie, taekwondo, şi vreau să continui. Pot să am o legătură cu sportul întrucât, de exemplu, la Academia de Poliţie sunt competiţii pentru anumite sporturi practicate de studenţi. Sunt pasionat de medicină din clasa a VII-a, când am făcut anatomia“.
    La Cuza, acolo unde mama sa predă limba română şi coordonează un club de debate alături de alte două profesoare, Teodor este la profilul matematică-informatică, nu la ştiinţele naturii. Asta pentru că, aşa cum e normal pentru un tânăr ca Teodor, e bine să ai „un plan B“. „De la acest profil pot pleca oriunde, întrucât facem toate materiile la nivel egal. Tehnologia se dezvoltă foarte rapid şi programarea are un cuvânt de spus în viitorul nostru“.
    Cum şi-a convins colegii consilieri din alte licee să-l voteze primar? „Prin proiecte realizabile, asta e cel mai important, degeaba făceam un concurs de minciuni; prin experienţa mea“. Ce experienţă ai în clasa a X-a?! „Debate-ul te învaţă cum să comunici, cum să-ţi expui părerea cât mai bine, să te exprimi.  Taberele de team-building înseamnă dezvoltare personală.Voluntariatul te ajută să oferi fără să primeşti înapoi“.
    Promisiunile sale electorale au fost: organizarea pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Sportului, a unui cros, streetball, foc de tabără, „să chemăm lumea să facă sport, că tot se renovează Crângul“ şi a unei întâlniri cu o personalitate, „întrucât trebuie să ştim ce valori avem în ţară şi ne pot ajuta să ne dezvoltăm, întrucât noi suntem viitorul“.
    Pe lângă sport, şcoală, pregătirea pentru facultate, mai are timp şi de altceva? „Da, întrucât dacă ştii să nu pierzi timpul, în loc să dormi până la 11, te trezeşti la 7, te apuci de treabă. Pe primul plan este şcoala, îmi fac temele, învăţ. Timpul liber este în week-end. Mai ies sâmbătă seara, mai merg la un film duminică.“
    Cu primarul oamenilor mari, Decebal Bacinschi, nu a vorbit încă, „am făcut doar o poză pe scaunul dumnealui“. Crede că cei care conduc administraţia publică locală le pot oferi tinerilor din experienţa lor. Politica nu-l interesează, consideră că tinerii nu pot schimba nimic în acest domeniu, însă este de părere că trebuie schimbată mentalitatea oamenilor. „Trebuie să ne autodepăşim. Eu zic că autodepăşirea este printre cele mai importante lucruri întrucât trebuie să facem cumva să fim mai buni pe zi ce trece“.
    Teodor Marcu spune că socializează mai mult în realitate decât în mediul online, Facebook-ul fiind o modalitate de a stabili întâlniri în lumea reală.
    Aseară, la ora 20.30, când l-am rugat să-mi dea o fotografie, era la o şedinţă. Şi are numai 16 ani! Probabil că la 26 de ani are toate şansele să ajungă la şedinţe în sediul NATO sau la vreun mare spital militar. Ce ştiu eu? Astfel de tineri sunt atât de hotărâţi să-şi atingă scopul încât nimeni şi nimic nu-i poate opri. Nu pot decât să-mi doresc ca în această ţară să fie din ce în ce mai mulţi oameni, indiferent de vârstă, care, ca Teodor, vor să fie mai buni pe zi ce trece.
    Succes!
 





 

 

1 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • In sfarsit... un articol de presa

    DE Acces, postat pe 03-11-2015, la 20:52

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate



















FLASH NEWS NATIONAL




















4
38
39
11
15
36

Extragerea noroc:  8464175

Harta Focsani
   

POZA ZILEI

Tradiție și modernitate

SECVENTA ZILEI

Plimbare

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost