VIDEO și GALERIE FOTO : Povestea de succes a Clubului Attila, spusă de președintele clubului, Florin Florea. Dar și despre nutriție, cure de slăbire și suplimente
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
VIDEO și GALERIE FOTO : Povestea de succes a Clubului Attila, spusă de președintele clubului, Florin Florea. Dar și despre nutriție, cure de slăbire și suplimente
Voteaza :

Articolul a primit 2 voturi




Clubul Attila împlinește, la sfârșitul acestei luni, 20 de ani de la obținerea autorizației de funcționare. În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Clubului, joi seara a avut loc o discuție liberă între membrii clubului și Florin Florea, președintele clubului, despre cum să trăiești o viață sănătoasă, antrenamente eficiente, diete. Membrii clubului au fost invitați să pună întrebări și să se informeze.
     Florin Florea a vorbit despre începuturile anevoioase ale clubului. „Sunt cel care acum 20 și ceva de ani am făcut treburile să se miște de așa manieră încât astăzi există clubul sportiv Attila. Suntem la o aniversare. N-am putut să scap, voi, cei care mă cunoașteți mai bine știți că sunt o persoană destul de discretă, dar la 20 de ani de activitate s-a impus să vin să vă spun și eu câteva cuvinte. Am în mână hârtia prin care, acum 20 de ani, în sentință publică, pe data de 27 mai 1997 se înființa Asociația de Culturism Clubul sportiv Attila. Asta a fost prima denumire. Clubul a pornit destul de greu, cei care mi-au fost aproape la vremea respectivă știu, într-un subsol de bloc comunist, cu o scară pe care coboram vertical. Cel mai complicat lucru a fost să spargem aerisiri, pentru că nu exista posibilitate de ventilație. Un grup de puștani entuziaști, am hotărât să mișcăm lucrurile și am reușit în 1993, pentru prima dată, să facem o sală de sport, cu aparate improvizate, cu un set de discuri, pe care le confecționam la atelierul liceului numărul 1 și ni se părea că suntem bogați, după ce am avut primul set complet. Era mare lucru, iar aparatura pe care o vedeți astăzi în sală o vedeam doar în filme, nu se putea găsi nici măcar în magazine. În 1997, în primăvară, am hotărât să mișcăm lucrurile și să ne înființăm și legal. N-a fost atât de simplu, pentru simplul motiv că la vremea respectivă asociațiile erau gândite nu pentru a face sport, ci pentru a înmatricula mașini.
    Am fost în situația în care ne-am dus cu actele la Tribunalul Vrancea, iar acolo ni s-a spus că avem nevoie de aviz de la minister. Cu un pic de ajutor din partea sportivilor de talie pe care-i mai cunoșteam, am obținut de la domnul Emeric Ienei, care era la vremea respectivă ministru secretar de stat, acea semnătură de care aveam nevoie pentru a înainta actele spre judecată. A fost o premieră în Vrancea, când ne-am întors, toată lumea ne-a întrebat dacă nu cumva sunt false, că nu mai obținuse nimeni până atunci.
    Cu trei zile în urmă, când am fost la Bucureşti, m-am întâlnit cu cineva şi m-a întrebat dacă-mi mai amintesc când ne antrenam în acel subsol, unde treceau ţevile de canalizare prin colţ şi ştiam exact când merge cineva la baie, pentru că se auzea apa. Au fost şi perioade în care ne-am gândit să lucrăm cu sportivi care şi-au dorit performanţa. Eu personal n-am fost niciodată fanul antrenamentelor de performanţă, pentru că necesită o muncă uriaşă şi culturismul de performanţă chiar implică  sacrificii enorme. În culturism este vorba de un regim alimentar draconic. Cei care au făcut sport ştiu ce înseamnă să te urci pe podium şi să primeşti recunoaşterea, dar lucrurile sunt extrem de greu de gestionat şi precompetiţional şi postcompetiţional, pentru că revenirea este dificilă. Culturismul şi fitness-ul sunt sporturi total antagonice cu celelalte sporturi şi cu toate acestea sunt folosite în cadrul tuturor celorlalte sporturi ca adjuvant”
, a spus președintele clubului Attila, Florin Florea, rememorând anii de început și cât de greu a fost să pună pe picioare clubul, astfel încât acesta să ajungă la forma în care este acum.



Despre nutriție și cure de slăbire

    În cadrul discuției, doamnele au dorit să știe care este cel mai bun regim alimentar pentru a te menține în formă și cu o greutate optimă. „Am fost întrebat de foarte multe ori care este cel mai bun sistem de nutriţie, cea mai bună cură de slăbire. Părerea mea este că nu există un sistem alimentar perfect. Nu există cură de slăbire bună. Orice cură de slăbire crează un mare dezechilibru. Să nu vă bucuraţi dacă pierdeţi mai mult de un kg pe săptămână, pentru că atunci se pierde şi altceva. Se pierde masă musculară, se pierde din apă, din densitatea osoasă. Se pierd lucruri pe care le putem înlocui foarte greu după aceea. Scăderea optimă este de un kg pe săptămână. Când alimentaţia pe care o foloseşti este egală cu efortul fizic, greutatea rămâne constantă. Dacă efortul este mai mare, scade greutatea. Ca sfat practic, cel mai corect este să vă faceţi un calcul la numărul de calorii pe care-l folosiţi. Soţia mea are un metabolism fantastic, poate să mănânce cartofi prăjiţi la orice oră şi nu i se întâmplă nimic, nu pune un gram. Sunt cazuri de metabolisme cu arderi foarte rapide. Indicat este pentru cine are probleme, să meargă să discute cu un nutriţionist şi să-şi facă nişte analize. În urma analizelor o să vă spună care sunt alimentele care vă dăunează.Nu-i o problemă să amestecaţi grăsimile cu proteina. Când amestecaţi carbohidraţii cu grăsimile, apare o bombă calorică”, a explicat Florin Florea.



„Am scos carnea din alimentaţie, acum vreo 12 ani“

    Au existat însă și doamne care au dorit să afle cum poți să câștigi în greutate. Acestora Florin le-a explicat că este foarte important să consulte un nutriționist și să-și facă un set de analize, înainte de orice, pentru că este indicat să afli dacă nu cumva cauza arderilor foarte rapide ale organismului să nu fie o afecțiune de care suferi fără să știi. „Există două tipuri de antrenamente care te pot ajuta dacă vrei să te mai îngraşi, antrenamentul aerob şi antrenamentul anaerob. O persoană care alege să devină vegetariană îşi poate găsi din plante şi legume aproape tot ce are nevoie organismul. Eu am scos carnea din alimentaţie, acum vreo 12 ani, în schimb nu am scos tot ce înseamnă proteina de origine animală. Consum în continuare ou, brânză şi din, când în când, peşte. Sunt anumiţi aminoacizi aici, indiferent de ceea ce vă vor spune nutriţioniştii care sunt înclinaţi către vegetarianism. N-aş recomanda în veci cuiva care are un copil în creştere să-l treacă pe vegetarianism. Este extrem de periculos. Am scos carnea din alimentaţie pentru că ştiu foarte clar cum sunt crescute animalele în fermă la ora asta. Nu există fermă care să nu folosească tot felul de hormoni. Aceşti hormoni rămân în interiorul muşchilor. Principalul hormon folosit este testosteronul”, a declarat Florin Florea.
    O altă curiozitate avută de doamnele prezente a fost aceea de a afla cât este de grav dacă mănânci după ora șase seara. „Ora la care mănânci trebuie să fie corelată cu ora la care te culci şi depinde ce mănânci. Sunt alimente care se digeră mai uşor şi sunt persoane care au o digestie mai rapidă. Nu este o problemă dacă mănânci un iaurt la ora 23.00 şi te culci la 24.00. Important ca să nu te îngraşi este să nu te întinzi în pat imediat după ce ai mâncat. Dacă ai posibilitatea să te plimbi imediat după ce ai mâncat, e minunat. Organismul digeră foarte greu în momentul în care intră în starea de somnolenţă”, a declarat președintele clubului Attila.



    Tinerii au dorit să afle de la Florin Florea ce părere are despre suplimentele nutritive și dacă le recomandă la vârsta adolescenței. „Suplimentele sunt varianta cea  mai simplă pentru cine-şi doreşte să crească sau să scadă în greutate. Suplimentele de calitate sunt cele de origine animală. Eu am tot încercat să găsesc argumente să-i conving pe sportivi să nu folosească suplimentele, pentru că se distrugeau şi am încercat să le explic cam ce înseamnă pentru ficat, pentru inimă. Un organism care primeşte de-a gata, nu mai secretă el. Sunt de acord cu suplimentele nutritive în cantități pe care organismul să le tolereze. Cu măsură și lucru de calitate. Kreatina poate fi luată la orice vârstă. Dar nu peste măsura pe care o recomandă producătorul”, a mai spus Florin Florea.
    Discuția a fost în mod cert binevenită pentru doamnele și tinerii care au luat parte la ea, răspunsurile date de Florin aducând un plus de cunoștințe tuturor.








 

 

8 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Eu m am apucat de sticlism si halbere dar e greu sa ridici butoiul cu vin .

    DE Usile Grasu, postat pe 20-05-2017, la 03:26

  • @"Usile Grasu"; Iubite postac "piscot-cameleon", sunt onorat de faptul ca tu la ora 03;26, nu ai avut altceva mai bun de facut, dect sa-mi transmiti o "bezea", prin intermediul acestei rubrici. Imi amintesc ca acesta a fost pseudonimul pe care l-ai folosit si atunci cand l-ai intrebat pe postacul "orion", "Ce stie sa faca la modul concret ?", iar prin raspunsul primit, ti-a fost implementat "Sindromul Stockholm". Astazi sau maine, voi posta "eseul""ZIUA EUROPEI S?RB?TORIT? LA FOC?ANI SUB AUSPICIILE MAXIMEI "DACA ECONOMIE NU E, NIMIC NU E"", pe blogul despre care ai pretins ca pentru tine este "orgasmic" si pe care ti-l recomand cu caldura.

    DE Ulise Grosu, postat pe 20-05-2017, la 06:17

  • Foarte interesant! Felicitari!

    DE a, postat pe 20-05-2017, la 07:57

  • La multi ani! Sa o tineti tot asa!

    DE anca, postat pe 20-05-2017, la 13:02

  • Toata admiratia pentru domnia sa. As avea totusi o intrebare:de ce a numit acest club ,"Attila"? @Spiridon Biserica Mi-a placut chestia cu "sticlism si halbere" si cred ca si tie, Spiridoane.

    DE orion, postat pe 20-05-2017, la 15:59

  • @"Stimabile, treaba cu "sticlisem si halbere" sunt glumitzele "iubitului" meu postac "piscot-cameleon", cel care ti-a imitat stilul si a facut un comentariul sub pseudonimul "ORION", aspect care te-a deranjat foarte tare. In ceea ce te priveste, pe mine m-ar intersa daca iti v-a placea "eseul" "ZIUA EUROPEI S?RB?TORIT? LA FOC?ANI SUB AUSPICIILE MAXIMEI "DACA ECONOMIE NU E, NIMIC NU E"", pe care tocmai l-am postat pe blogul ulisegrosu.blogspot.com.

    DE Ulise Grosu, postat pe 20-05-2017, la 18:58

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.









Intamplari neadevarate


















FLASH NEWS NATIONAL



















8
32
11
19
29
17

Extragerea noroc:  5662272

Harta Focsani
   

Actualitatea

Copile cucerite prin metoda LOVERBOY şi transformate apoi în SCLAVE SEXUALE. Zeci de persoane au fost audiate la sediul DIICOT Vrancea
Mai mulţi indivizi au făcut în ultimii doi ani sume imense de bani de pe urmele unor tinere, multe dintre ele copile, pe care le cucereau mai întâi şi le făceau promisiuni deşarte, după care le obligau să se prostitueze pentru ei atât în ţară cât şi peste hotare.

POZA ZILEI

Un pompier salvează o pisică dintr-un bazin de pe fosta platformă Mopaf

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost