VIDEO și GALERIE FOTO: Mamă a șase copii, OMORÂTĂ de concubin. Femeia era chinuită și bătută frecvent de bărbatul alcoolic
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
VIDEO și GALERIE FOTO: Mamă a șase copii, OMORÂTĂ de concubin. Femeia era chinuită și bătută frecvent de bărbatul alcoolic
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi




O femeie de 43 de ani a fost găsită decedată în locuința sa din satul Maluri, comuna Vulturu. Primele date arată că femeia a fost omorâtă de concubinul ei în noaptea de luni spre marți. Cei doi ar fi băut împreună luni seara la un magazin din sat și apoi ar fi mers acasă, acolo unde a avut loc nenorocirea. Pe trupul femeii au fost găsite urme de violență, mai ales în zona capului, aspect care le-a trezit suspiciuni anchetatorilor.  Aceștia nu au putut discuta cu bărbatul întrucât era incoerent, băut fiind, motiv pentru care l-au dus la Psihiatrie. Când își va reveni, el va trebui să explice ce s-a întâmplat în casa lor în noaptea de luni spre marți. În funcție de declarațiile lui, dar și de concluziile medico-legale care vor arăta cauza morții femeii, procurorii vor dispune măsuri în acest caz. Concubinii au împreună șase copii, care acum au rămas fără ambii părinți. Oamenii din sat spun că bărbatul o bătea des, iar atunci când nu mai putea suporta, femeia pleca la rudele ei din comuna Nămoloasa, județul Galați.
O problemă va fi și înmormântarea femeii. Asta pentru că rudele nu sunt dispuse să se ocupe de cele necesare înmormântării. Primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, ne-a spus că se caută soluții și că se va lua legătura cu reprezentanții primăriei din localitatea de domiciliu a femeii, respectiv Nămoloasa, județul Galați. 


    O femeie de 43 de ani a fost găsită decedată ieri dimineață în locuința sa din satul Maluri, comuna Vulturu. Întrucât victima prezenta multiple leziuni în zona capului, la fața locului au ajuns polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. După cercetarea la fața locului, trupul neînsuflețit al femeii, despre care se crede că a fost omorâtă chiar de concubinul ei, a fost ridicat și dus la Serviciul de Medicină Legală Vrancea pentru necropsie.
    Principalul suspect, concubinul femeii, în vârstă de 51 de ani, nu a putut să le explice anchetatorilor ce s-a întâmplat cu concubina lui întrucât era băut bine. Pentru că nu s-au putut înțelege cu el, anchetatorii l-au dus la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani. După ce se va dezmeteci, bărbatul va trebuie să dea socoteală pentru ceea ce a făcut, întrucât se bănuiește că el este cel care i-a luat viața femeii.
    Fapta nu a fost sesizată prin apel la numărul unic de urgență 112. O persoană din apropierea casei celor doi a auzit ceva și așa informația a ajuns la urechile polițiștilor din localitate. Aceștia au mers imediat la fața locului și au stabilit că zvonurile se confirmă, femeia fiind găsită decedată.
    În cauză s-a început urmărirea penală „in rem”, după cum ne-au spus reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. „Poliția și Parchetul s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană de 43 de ani a fost găsită decedată în locuința sa. Aceasta prezenta leziuni la nivelul capului  și există suspiciunea că a fost agresată de concubinul său. S-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 188, alin. 1 Cod Penal raportat la art. 199, alin 1 Cod Penal”, a precizat Marinela Arginteanu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Concubinul i-a spus unei rude că femeia este moartă


    Cea care a găsit-o decedată pe femeie a fost cumnata sa, asta după ce bărbatul a mers la unul din frații lui și i-a cerut cumnatei să meargă să-i facă cele necesare soției lui, spunând că aceasta a murit. Întrucât era foarte târziu, iar bărbatul era băut bine, cumnata nu a crezut spusele bărbatului și l-a trimis acasă. Spre dimineață, femeia a mers totuși la locuința celor doi să vadă dacă este așa sau nu. A găsit-o pe femeie moartă în pat, învelită cu plapuma, lângă agresor. După ce s-a întors acasă de la frate, concubinul a dormit lângă femeie până dimineață. „El este frate cu soțul meu. Azi-noapte, pe la ora 1:00, ne-am trezit cu el, că a venit în casă la noi. Era beat. Eu și cu soțul l-am întrebat: Ce-i cu tine? Mi-a zis: Cumnată, am venit să te iau să o speli pe Mariana, că a murit. Zic: Ce spui tu, măi, că a murit Mariana, de ce să moară? L-am întrebat dacă a bătut-o, că el o cam bătea. Mi-a zis că nu a atins-o cu nici un deget, se jura pe copii. L-am întrebat unde au fost și mi-a spus că au fost la treabă la cineva și le-a dat un bidon de vin și o jumătate de litru de rachiu. Mi-a spus că ea a băut bidonul de vin și că la un moment dat ar fi strigat-o, dar nu mai vorbea cu el. A zgâlțâit-o și a văzut că era rece și i se încleștase gura. Ea are o soră în sat aici, s-a dus la ea și i-a spus că a murit Mariana. Femeia i-a spus că nu se bagă, iar el a venit apoi la mine. Eu i-am explicat destul de clar, dar el dacă era beat nu înțelegea ce spun eu.
    I-am spus că eu nu pot să merg să o spăl, pentru că asta este moarte suspectă. Zic: Tu ești și beat acum, n-ai nici lumină acolo! Lasă poate este leșinată, poate i-a venit rău, mâine dimineață la prima oră vedem ce facem! A mai stat ce a mai stat și pe urmă l-a luat soțul meu la zor și l-a trimis acasă. Spunea că nu mai pleacă acasă, că-i este frică să stea acolo cu ea, moartă. S-a luminat, eu cu gândul să mă duc acolo... . La ora 7:00, m-am urcat pe bicicletă și m-am dus acolo. Când m-am dus acolo, m-am uitat pe geam, se vedea numai capul lui, ea nu se vedea. Zic: Măi, moșule, scoală-te, unde este Mariana? El, tot beat, zicea că e la vie. Dacă eu nu am văzut-o pe ea, am intrat în casă. Când mi-am aruncat ochii la marginea patului, i-am zărit picioarele. Zic: Măi, astea nu-s picioarele ei? El a tras plapuma după ea și ea era acolo, lângă el. Ea era cam mărunțică, slăbuță. Era lângă el, în pat, moartă. Am strigat-o, nu am atins-o, nu a răspuns și mi-am dat seama că era moartă”
, a povestit cumnata principalului suspect.
    Femeia a adăugat că imediat ce și-a dat seama că victima este moartă, a plecat să anunțe poliția. Cumnata a mai adăugat că victima a fost plecată o vreme de la concubin în localitatea sa natală, dar a revenit pentru a discuta cu concubinul despre darea spre adopție a unuia dintre copii. „L-am lăsat acolo, i-am spus că eu plec să anunț poliția. M-am dus la prima casă, de lângă casa lui, unde stă un fost polițist, care a ieșit la pensie. Era soția dânsului la poartă și i-am spus să sunăm la poliție, că Fane a omorât-o pe Mariana. Între timp a venit gardianul care anunță poliția când se întâmplă ceva în sat. Venea cu bicicleta și în urma lui poliția din Vulturu. L-au luat pe el, i-au pus cătușele. A venit apoi poliția și la soțul meu și i-a luat declarație. Soțul meu zice că a aflat de la polițiști că ea ar fi fost plină de sânge, desfigurată, bătută la față. Au copii, dar toți sunt dați la stat. O bătea, beau amândoi. Munceau cu ziua prin sat și ce câștigau beau. A bătut-o și înainte de Paște. Ea a venit înainte de Paște la noi, într-o seară. Venise că i-a zis primărița din sat, de la ei de la Nămoloasa, că neapărat trebuie să vorbească cu el, să vadă ce fac cu fetița, pe care au dat-o ultima dată la stat, pentru că s-a găsit o familie să o dea în plasament, dar trebuie cu acordul lor și ea a venit la el, să vadă ce spune, dacă o iau acasă să o crească. Ea dacă a auzit în ziua aia că e beat, nu s-a mai dus la el, a rămas la noi. A doua zi dimineață a plecat. El a auzit că a venit, s-a dus după ea, a prins-o în Hângulești și a adus-o înapoi acasă. A stat vreo săptămână, a bătut-o de a zăpăcit-o, a plecat iar, dar s-a dus după ea și a adus-o din nou. Toată viața așa a trăit, au băut și s-au bătut”, a adăugat cumnata victimei.



Bătută frecvent și trezită în toiul nopții să meargă după apă

    Bărbatul și femeia trăiau de pe o zi pe alta, într-un bordei, iar certurile și bătăile erau frecvente, femeia obișnuind să plece de acasă, la Nămoloasa. Ea ajunsese să bea mai mult decât el. Marți seara, spun localnicii, concubinii ar fi băut împreună la magazinul din sat, apoi au plecat acasă, loc în care s-a întâmplat nenorocirea. „Se îmbătau amândoi. Eu mereu îi spuneam ei să nu mai bea. Îi spuneam să stea acasă, să facă un pic de curățenie, mâncare. Dar nici el nu o lăsa. Chiar dacă era trează, tot o bătea. O scula noaptea și o trimitea după apă. O bătea și o trimitea. Este păcat, nu trebuia omorâtă, este un suflet de om! Nu trebuia să o aducă înapoi, ea a fost plecată în urmă cu vreo săptămână, pleca mereu, dar cred că o alungau și ai ei de la Nămoloasa. Ne era milă, îi mai dădeam de mâncare. Când vedeam că o bate, îl certam. Ea era slabă tare, avea picioarele rupte, de la câte bătăi a luat”, ne-a spus o vecină.
    Din spusele sătenilor, cei doi concubini ar avea împreună 6 copii, toți fiind în grija statului. Nu demult, o echipă a DGASPC s-ar fi deplasat la domiciliul lor, întrucât unul dintre cei șase copii ar urma să împlinească 18 ani. Băiatul se află în continuare într-o structură a DGASPC, a aflat despre moartea mamei sale și urmează să primească consiliere psihologică, deoarece este vădit afectat. Zilele acestea el va fi însoțit la Vulturu de un psiholog, pentru înmormântarea mamei sale. Rudele povestesc că femeia s-ar fi întors de Paști acasă, pentru a se pune de acord cu soțul în privința oferirii spre adopție a celei mai mici dintre fetițe, după ce o familie și-ar fi manifestat dorința de a o înfia.
     „Toți cei șase frați au avut instituită măsură specială, atât la DGASPC Vrancea cât și la DGASPC Galați. În momentul de față, doar 4 dintre ei mai sunt minori. Tânărul care se află cu măsură de protecție la DGASPC Vrancea este vădit afectat de cele întâmplate în familia sa. I s-a oferit consiliere psihologică și i se va oferi în continuare tot sprijinul și tot suportul, astfel încât el să poată depăși acest moment dificil”, ne-a declarat Adina Lăscan, purtător de cuvânt al DGASPC Vrancea.
    Întrucât nici o rudă a victimei nu și-a manifestat interesul de a se ocupa de înmormântare, autoritățile locale din comuna Vulturu caută soluții pentru ca victima să aibă parte de cele creștinești. O problemă este și faptul că femeia nu este din Vrancea, ci din județul Galați. „Femeia nu este de la noi din comună, iar situația este un pic mai delicată. Încercăm să găsim o soluție să poată fi înmormântată creștinește. Vom discuta și cu rudele, dar și cu reprezentanții primăriei din localitatea de domiciliu”, ne-a spus Nicușor Păcuraru, primarul comunei Vulturu.




 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









12
16
33
45
3
10

Extragerea noroc:  7463834

Harta Focsani
   

Inedit

GALERIE FOTO: Profesorul Ștefan Opincă, o viață ca-n filme dedicată artei cinematografice
    Profesorul Ștefan Opincă de la Bătinești și-a dedicat viața artei cinematografice și a pregătit sute de copii în cineclubul Danubius din Galați. Viața lui Ștefan Opincă se suprapune cu perioada regimului comunist, fiind martor la evenimentele din ultimii 80 de ani.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost