VIDEO și GALERIE FOTO: Ce e dincolo de gară? Clădiri fantomă, trenuri care transportă păduri, numere de la „curve gratis“
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
VIDEO și GALERIE FOTO: Ce e dincolo de gară? Clădiri fantomă, trenuri care transportă păduri, numere de la „curve gratis“
Voteaza :

Articolul a primit 9 voturi

 



   Bine, recunosc. Clădirile m-au impresionat, curvele m-au amuzat, dar trenul... trenul acela cu vagoane care treceau, treceau şi nu se mai terminau, mi-a fărâmat sufletul. Mi l-a împrăştiat pe şine, mi l-a călcat iar şi iar şi iar. Zeci şi zeci de vagoane pline cu lemn. „E o pădure întreagă acolo!“, spune Dan. Priveam de pe pasarela închisă cum o pădure întreagă trece prin Gara Focşani, pe la 3 fără un sfert după-amiaza, într-o zi de miercuri, 18 noiembrie 2015. Nu ştiu de unde venea şi încotro se ducea, nu spun că transportul era ilegal, n-are cum să fie, mă gândesc, de vreme ce acolo e O PĂDURE ÎNTREAGĂ! O pădure mare, care ţinea pământul în loc, să nu cadă peste casele oamenilor, care curăţa aerul, care adăpostea mii şi mii de vietăţi mai mici sau mai mari, prin care s-or fi aventurat călători, o pădure vie, crescută în zeci, sute de ani... O pădure ucisă şi cărată de un tren.
    Da. Trenul care căra o pădure m-a impresionat cel mai mult....
    „Vine un marfar“, a zis Dan în timp ce coboram treptele de la pasarelă. Îi spun că urc înapoi, poate văd ce are în vagoane şi, nu ştiu de ce, mă aşteptam să fie cărbuni. Sau nişte utilaje. Sau nişte OZN-uri. Orice! Numai o pădure nu!

    Da, aşa este! Am o nostalgie a gărilor, a trenurilor, a călătoriilor.
    M-am reapucat să citesc, după vreo 25 de ani, cărţile lui Jules Verne şi, după ce am terminat „Claudius Bombarnac“, am început să caut pe internet dacă mai există „Marele Transasiatic“, trenul cu care reporterul din romanul cu acelaşi nume călătoreşte până în China.
    Cu trenul am ajuns în copilărie, cu bunica şi sora mea, până la Iaşi şi până la Timişoara, am călătorit apoi de multe ori la Târgu-Mureş, la Sighişoara, Sibiu, Constanţa şi Braşov. Am mers cu trenul până în Muntenegru, traversând Serbia. Ba chiar cu trenul am venit din Italia în România. Şi acum, când merg la sora mea, la Bucureşti, prefer să merg cu trenul. Poţi să te mişti, să socializezi, să vezi ţinuturile pe care le traversezi, să citeşti în compania „glasului roţilor de tren“.

    Gara Focşani a fost un proiect bun. Din păcate, investiţia nu a fost valorificată, ba nici măcar conservată de cei care administrează imobilul. La etaj, spaţiile au fost create pentru magazine, baruri şi altele asemenea, dar acum sunt pustii. Păcat, căci ar putea constitui locaţii inedite pentru cei plictisiţi de aceleaşi şi aceleaşi privelişti. Am văzut că gara are chiar şi un lift pentru a urca la etaj, dar n-are cine şi de ce să-l folosească. Da, sunt şi scări rulante care duc spre pasajul subteran. Dar nici acestea nu sunt funcţionale. Nu e păcat? Spuneţi dumneavoastră, nu e păcat de toate aceste lucruri în care au fost investiţi bani?
    Pasarela a fost închisă, astfel încât cei care vor să treacă „peste linie“ trebuie să folosească pasajul. Bine, pot „tăia“ liniile de cale ferată direct, dar e destul de periculos şi pentru cei în vârstă e destul de dificil. Iar pasajul... Pasajul e locul unde am făcut câteva poze cu Roxana, în cadrul campaniei de anul trecut „Mireasă pentru o cauză“. Ştiam cum e, dar niciodată nu l-am traversat de la un capăt la altul. După ce treci de ultima ieşire spre liniile de cale ferată, distanţa dintre podea şi tavan scade, întunericul creşte, la fel şi umezeala. Ai senzaţia că eşti într-o peşteră, într-o carceră din Chateau d'If, alături de Edmond Dantès, viitor conte de Monte-Cristo. Toţi pereţii sunt desenaţi sau mâzgăliţi şi mai peste tot găseşti numere de telefon, cel mai probabil inventate, de la „curve online gratis“ şi „gygolo gay“. Sunt desenaţi ochi şi rachete şi un pumn din care se ridică degetul mijlociu. Sunt scrise nume şi versuri. Este un loc unde puştii plictisiţi ai Focşaniului îşi descarcă energiile mai mult sau mai puţin creatoare.
    Când ieşi din pasaj tragi aer adânc în piept. Ai nevoie. Dan mă sfătuieşte să nu urc treptele spre pasarelă, deşi sunt din metal. Dar vreau s-o fac pentru că pe pasarela aia am trecut de multe ori în drum spre tanti Dochiţa, care stătea într-un apartament cu tavane foarte înalte, în unul dintre imobilele acelea ciudate de „peste linie“, nici case, nici blocuri. Acum...lemnul pasarelei, pe care păşeam de fiecare dată cu entuziasmul copilăriei, e mâncat, rupt...  iar pe sub el trec vagoanele trenului care cară o pădure întreagă.. Erau buşteni, nu cherestea, nu scânduri din care, printr-o minune, s-ar fi putut repara pasarela...

    Şi-am zis să mergem spre blocurile-case, trecând pe lângă Verona Mode, o clădire verzuie, cu trei etaje, unde cu litere foarte mari scrie YKK – furnizor de fermoare. Trecem şi pe lângă un depozit albastru intens, cu multe lăzi multicolore lângă el. Ne latră câinii de lângă un gard spart, unde zăresc un morman de frunze şi gunoaie. Blocurile case au o poartă păzită de câini mari, care latră şi ei când ne vâd. Prin spatele imobilelor şi pe lateral sunt tot felul de gherete, de dughene, de acareturi, unde oamenii depozitează cine ştie ce. Trecem pe lângă sediul Vinexport, iar pe lângă noi trec o Dacie supraîncărcată cu nişte lemne şi un camion cu două remorci cu cherestea. Încă mai e pădure de tăiat... Încă mai e...
    Peste drum de Vinexport se înalţă frumoasă biserica din Cimitirul Armenesc. În curtea cimitirului e curat. Nişte haine sunt întinse pe sârmă, probabil ale omului care are grijă de cimitir. Şi aici, ca peste tot în această zonă, ne latră câinii. Privim la copaci cu frunze de un verde crunt şi la plopi ruginiţi de noiembrie ăsta prea cald. Ne întoarcem, trecem pe lângă un depozit ruginit pe care e trecut numele societăţii Metex şi o luăm la stânga, spre clădiri ale Certimpex. Trecem pe lângă nişte vagoane mari şi ne aşezăm pe rampa de beton în aşteptarea unui marfar cu vagoane puţine, pe care, spre uşurarea mea, scrie cereale. Uite, mă gândesc, în ţara asta se transportă şi cereale, nu doar păduri. România, grânarul Europei...

    Pe stradă trec camioane de la Rovinex, iar oameni traversează liniile ferate ca într-un balet contemporan. Ne uităm la blocuri şi la o clădire lungă unde, după cum am văzut când ne-am întors, pare să fie tot o fabrică de confecţii, ca atât de multe altele în oraş. Şi în judeţ. Noroc că furnizorul de fermoare a aproape...
    O drezină trece pe lângă noi, tăind peisajul. Pe jos, cârpe şi bidoane din plastic murdăresc. Un imens teren viran a fost cândva, îmi spune Dan, depozit al Petrom. Mergem pe linii, traversăm, ne îndreptăm spre o clădire fantomă. Până să ajungem la ea, Dan exclamă entuziasmat: „De când n-am mai văzut un capăt de linie!!!“. Eu n-am văzut niciodată. Un capăt de linie, un capăt de ţară, un capăt de viaţă... O cruce, pe care se mai distinge doar 2004, îi ţine companie capătului de linie. Plante se agaţă de gardul de la terenul viran, se întind pe jos, pe liniile ferate, înghit şanţul pe unde cândva, zice Dan, se descărca păcura.
    Nu, Dan nu e angajat la CFR. Dar spune că a copilărit lângă linia ferată. Că a mers desculţ pe fierul ei rece. De fapt... Dan e prietenul meu imaginar. 
    Ştie şi că din clădirea fantomă, cândva, un acar (nu, nu chiar acarul Păun) schimba macazurile. Acum, pereţii sunt smulşi, sparţi, incendiaţi, mâzgăliţi. Scările atârnă. Arată ca şi cum ar fi fost bombardată, săraca. Ce trecut trebuie să fi avut. Şi ce a ajuns acum. Mai mergem. O doamnă cu vreo trei căţei traversează linia ferată. Vine şi un domn câteva momente mai târziu. Fotografiez un craniu alb de nu ştiu ce animal, păstăile dintr-un salcâm despre care Dan spune că sunt comestibile („nu se ştie niciodată când ai putea fi pusă în situaţia de a fi nevoită să mănânci ceva“), cuiburile din copaci. Nu foarte departe e pasarela spre Odobeşti. Dintr-o clădire se aude ca şi cum ar fi fost grohăitul final al unui porc. De fapt, în aer miroase a coteţ de porc. Prietenul meu imaginar îmi spune că acolo, cineva chiar creşte porci şi un pic mai departe e un saivan. Aud behăitul oilor şi fluieratul ciobanului. Nu, pe astea nu mi le imaginez. Pe partea cealaltă e ceea ce pare a fi un depozit de cherestea. Multă, foarte multă cherestea. Aş vrea să mă aşez şi mi-e sete. Dan n-are niciun sfat despre cum să-ţi astâmperi setea în sălbăticie. Ne întoarcem cu tălpile bătute de pietrele de pe liniile ferate. „Uite, abia acum e lumina potrivită!“, zice Dan, privind cu oarecare ciudă la soarele care ne-a refuzat camerele de luat vederi şi de fotografiat.
    Dar a fost şi joia trecută, pe 12 noiembrie, o zi.


    De fapt, atunci am început. Nu miercuri 18, ci joi 12. Noiembrie. Şi ce zi am avut! Ce lumină! Părea ireală. De fapt, părea lumina unui alt astru pe o altă planetă.  Şi ce nori. Şi Piaţa Gării, cu arbuşti de un grena intens, şi oamenii care se odihneau pe băncuţe, şi călătorii care urcau sau coborau din tren. Şi o drezină. Nu aceeaşi. Şi turnul fantomă. Dar n-am putut să încep cu atunci. A trebuit să încep cu acum, cu acest tren nebun, acest „Train de vie“, al lui Radu Mihăileanu, care nu căra oameni spre lagăre, ci o pădure întreagă....
    Turnul fantomă... Trebuie să vezi ca să crezi. Peisajul nu pare real, ci un colaj de imagini decupate din reviste, unele foarte vechi, unele noi. Lângă el, lipite de el, sunt clădiri noi, dar timpul se rupe din nou, căci în imediata apropiere, un vagon abandonat, ruginit, e năpădit de plante care îl sugrumă. Sau îl îmbrăţişează. Lumina aceea bizară mă făcea să înclin spre sugrumare.
    Fotografiez pantofi de tot felul, abandonaţi în hăţişul plantelor agăţătoare, care sugrumă şi liniile de care ferată peste care creşte, aiuritor, o vegetaţie ce ar face invidioase grădinile botanice. Bucăţi de şină formează o sculptură modernă, probabil întâmplătoare, care ar arăta bine într-o galerie de artă. Blocuri şi garaje pe o parte, traverse şi o altă clădire fantomă a CFR-ului pe partea cealaltă. Şi lângă ea e o cruce, semn că moartea i-a căutat şi i-a găsit şi aici. De la ferestrele mari de la etaj, se supraveghea probabil cu zeci de ani în urmă traficul feroviar.
    Liniile de cale ferată sunt abandonate, sunt pline de tot felul de mizerii, iar plantele cresc nestingherite chiar în mijlocul lor. Un cal paşte fără să se sinchisească de noi lângă un bloc, iar peste drum răsare Cimitirul din Vîlcele. Între calea ferată şi blocuri a apărut o vilă cu un gard înalt, în pantă.
    Ne apropiem de pasajul Vâlcele. Muncitori şi utilaje lucrează intens. „Fac Penny aici“, spune Dan. Ştiam. Stăm pe pasarelă. Pe sub noi trec maşini. Gunoaie de tot felul garnisesc pasarela. Dan zice că în capătul cimitirului, pe lângă care trecem şi pe lângă care dune de gunoaie împiedică mersul, există un teren de fotbal. Dar eu ştiu că cimitirul a fost extins, aşa că de la înălţimea şinelor vedem terenul cu cruci noi. Nu se mai dau goluri, se sapă morminte.
    Peste drum, pe o clădire înaltă au aterizat tot felul de antene. Dan zice că e o moară, ba chiar că încă funcţionează. Lumina extraterestră cade pe ea de parcă ar vrea s-o înalţe spre nava-mamă. Puţin mai încolo e FNC-ul: Fabrica de Nutreţuri Combinate, un ansamblu de clădiri abandonate de oameni, devenite un fel de sanctuar al păsărilor, care zboară în stoluri mari şi se întorc, parcă pentru a-şi apăra teritoriul. Pare o toamnă post-atomică. Şi totuşi, căţăraţi pe gard, zărim o construcţie nouă în curtea FNC-ului. Tot acolo, zac ruginite vagoane de tren cu tricolorul pe ele. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie... Câtea-i avut... Şi câte nu mai ai...
    Ca şi atunci când am mers pe fosta platformă Mopaf, am sentimentul unei fatalităţi ce a lovit această ţară a noastră. Atât de multe clădiri distruse, locuri abandonate, atâta nepăsare pentru ce a fost, pentru ce va fi, atâta mizerie. Laura mă întreabă dacă încă mai sper că lucrurile se vor schimba. Astăzi nu. Nu mai sper.







 

 

11 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Iar strict pe nedumeririle din articol, oare de ce nu sunt gari in Sahara ?? Pai poate pentru ca nu sunt calatori. Autoritatile normale la cap fac investitii publice cand exista o cerere, nu doar ca sa incaseze comisioane. Daca ar fi fost Sahara in Vrancea in mod sigur ar fi avut si gara, si banci, si pavele, si cinematograf, si sali de sport, si patinoare, si Toto Cutugno, s.a.m,d.

    DE piscot, postat pe 20-11-2015, la 02:05

  • Daca vom corobora cele prezentate in acest reportaj, cu cele prezentate intr-un reportaj mai vechi in care se arata ceea ce a mai ramas din platforma industriala a CPL si cu un viitor reportaj in care sa se arate cum au fost "modernizate" Piata Unirii si Gradina Publica Focsani,am putea avea o explicatie de ce pana in anul 1990,jud.Vrancea era pe locul 23-25 la productia industriala si agricola, iar in prejent jud.Vrancea este cel mai sponsorizat judet al Romaniei, iar salariul mediu este cu 30% mai mic decat la nivelul Romaniei. Despre fosta Gara Focsani, care a fost proiectata de Anghel Saligni la fel ca si Gara Ramnicu-Sarat, specialisti au pretins ca ar fi fost o constructie rezistenta, neafectata de cutremure si care nu ar fi trebuit daramata. De ce a fost daramata vechea Gara Focsani ca sa fie construita "Eurogara-Focsani" cu spatii nefolosite,asa cum se arta in prezentul reportaj, nu sunt eu in masura sa ma pronunt. Daca avem in vedere ca fostul prim-procuror Ion Lefter a pretins ca in cei 24 de ani cat s-a aflat la conducerea Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea,"si-a neglijat familia pentru a se achita de sarcinile de serviciu",iar urmare a acestei "neglijari",ginerele Domniei Sale a fost trimis de catre DNA in judecata pentru o GOLANIE de 50 milioane de euro, paraca ar avea legatura cu cele artate in prezentul reportaj. Despre ceea ce s-a intamplat la nivelul Romaniei in cei 25 de ani de "democratie originala",in opinia mea, analistul economic Ilie Serbanescu face cea mai buna "radiografie".Intrebarea pe care mi-o pun este: -De ce in Polonia, stat fost socialist ca si Romania, in prezent, statul polonez detine 40% din economie, iar in Romania s-a DISTRUS totul? Modivul pentru care economia romaneasca a disparut in cei 25 de ani de "democratie originala" ar putut fi determinat de faptul ca dupa Evenimentele din Decembrie "89, POPORUL ROMAN, prin muncitorii de la INGB, a strigat "noi muncim nu gandim"? Ce efect ar putea avea, noua maxima a POPORULUI ROMAN aparuta dupa drama de la Clubul Colectiv "Coruptia ucide", vom vedea in curand.

    DE Ulise Grosu, postat pe 20-11-2015, la 06:15

  • PRIN PASAJUL DE LA GAR? TREC ZILNIC MUL?I OAMENI, FEMEILE DE LA 2 FABRICI DE CONFEC?II, MUNCITORII DE LA VINEXPORT SI LOCUITORII DIN ZON?. PASAJUL ESTE FOARTE PROST LUMINAT ?I FOARTE, FOARTE MURDAR CU UN MIROS GROAZNIC, VARA LA O PLOAIE MAI PUTERNIC? SE INUND? IAR IARNA COBORI PE DERDELU? PENTRU C? SC?RILE SUNT PLINE DE Z?PAD? DE 1-1,5M SI GHEATA CARE SE DEPUNE LA IE?IRI. V? RUG?M S? DA?I DRUMUL LA CIRCULA?IE PE PASARELA AERIAN?, CU O MINIM? INVESTI?IE ÎN REPARA?II ESTE CEL MAI CURAT ?I SIGUR MOD DE A TRECE LINIILE DE CALE FERAT?.

    DE ELENA, postat pe 20-11-2015, la 06:54

  • In parlamentul lui Dumnezeu tarile aveau cate un reprenzentant.In sedinta mari proteste,de ce Romaniei i se dau atatea bogatii:paduri ,ape,petrol,aur,campii,etc.Dumnezeu ai linisteste,stati fratilor n-am terminat ,sa vedeti ce conducatori le dau.

    DE cetateanu'', postat pe 20-11-2015, la 08:09

  • Frumos articol! Respira nostalgie, tristete, melancolie ca o nuvela de Sadoveanu ! Dar sa afirmi "Gara Foc?ani a fost un proiect bun" e o mare eroare ! Aveam o gara monument istoric , unica dpv arhitectural construita de nemti. Cine a dispus demolarea ar trebui sa raspunda pentru distrugere ! Acum avem o cladire cu termopane ca alte sute asemenea. Fara personalitate, fara nimic special.Cate s-ar fi putut face cu banii irositi?

    DE John, postat pe 20-11-2015, la 08:45

  • .......gara Focsani.......un dezastru in continua evolutie ( desfasurare ) vina apartine ,guvernului ,ministrilor transporturilor , directorior regionalei Galati , sefilor de gara si sectie L .....

    DE calator prin gara Focsani, postat pe 20-11-2015, la 09:04

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate













FLASH NEWS NATIONAL



















38
49
10
1
46
22

Extragerea noroc:  7741593

Harta Focsani
   

Social

Povestea lui Mihăiță, un copil necăjit! SĂ DĂRUIM DIN NOU, DE CRĂCIUN!
Despre Mihăiță mi-a povestit o doamnă cu suflet bun din Panciu. S-a întâmplat așa: stătea la rând într-un magazin din oraș când în spatele ei, un băiețel s-a prăbușit la pământ într-o criză de epilepsie, a crezut ea.

POZA ZILEI

Iarna a venit în zona de munte a Vrancei

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost