Valurile mortale de caniculă vor afecta aproape jumătate din populația lumii până în 2100 (studiu)

0
1381


Aproape una dintre trei persoane suferă din cauza valurilor mortale de caniculă, iar procentul riscă să crească astfel încât aproape jumătate din populația lumii va fi afectată de căldura extremă până în anul 2100 chiar dacă nivelul de emisii de gaze cu efect de seră ce stau la baza schimbărilor climaterice va fi redus în mod considerabil, informează Fundația Thomson Reuters care citează un studiu publicat luni de o echipă de oameni de știință din Statele Unite.
În plus, dacă ritmul emisiilor de gaze cu efect de seră se va menține la nivelul actual, trei din patru persoane din lume vor fi afectate de valurile mortale de caniculă până la sfârșitul secolului, se mai arată în cercetarea publicată în jurnalul „Nature Climate Change”. „Oamenii vorbesc la timpul viitor despre schimbările climaterice, însă ceea ce am înțeles din această lucrare este că acest lucru se întâmplă deja — și în mod evident va fi mult mai rău”, susține Camilo Mora, autorul principal al studiului și profesor de geografie la Universitatea Manoa din Hawaii.
Potrivit unor exemple ale cercetătorilor, până în anul 2100, orașul New York riscă să se confrunte cu circa 50 de zile cu temperaturi și umiditate situate peste pragul la care au fost înregistrate anterior decese. De asemenea, în orașele din sudul Statelor Unite, precum Orlando și Houston, valurile mortale de caniculă s-ar putea prelungi pe aproape toată durata verii. Zonele tropicale, însă, se vor confrunta cu cel mai mare risc. În aceste regiuni temperaturile se situează deja la limita de pericol, iar temperaturile sunt ridicate aproape pe toată perioada anului, nu doar în timpul verii. „Încălzirea de la poli a fost una dintre schimbările climaterice cele mai importante. Însă, studiul nostru arată că încălzirea de la tropice va reprezenta cel mai mare risc”, a subliniat Iain Caldwell, coautor al raportului și cercetător la universitatea amintită. Pe fondul temperaturilor care sunt deja ridicate, „o simplă creștere aproape insesizabilă a temperaturilor ar putea face ca situația să devină mortală la tropice”, susține acesta într-o declarație.

Mora notează în cadrul studiului că impactul creșterii temperaturilor nu se va limita la sporirea ratei mortalității. „Oamenii vor fi nevoiți să ia pauze mai lungi pentru a face față căldurii și să compenseze apoi prin mai multe ore de muncă”, a explicat acesta într-un interviu acordat pentru sursa citată. Rata mortalității cauzată de valurile de caniculă „subliniază de asemenea incapacitatea multora dintre guverne de a-și permite costul pe care îl implică adaptarea”, a subliniat acesta.
Studiul realizat la Universitatea din Hawaii a luat în considerare aproape 2.000 de evenimente mortale survenite începând din anul 1980 și s-a concentrat pe mai bine de 780 de cazuri bine documentate din 164 de orașe — de la Londra și Sydney la Sao Paulo — din 36 de țări. Printre aceste evenimente se numără valul de caniculă din Europa din 2003 care a dus la pierderea a aproape 70.000 de vieți omenești, un alt eveniment similar produs în 2010 la Moscova în urma căruia au murit circa 10.000 de persoane și perioada cu temperaturi foarte ridicate din 1995 din orașul american Chicago, care a răpus 700 de oameni.
Studiul a identificat nivelurile limită de căldură și umiditate asociate care au condus, laolaltă, la pierderea de vieți omenești și a contribuit la alcătuirea unor proiecții pe baza acestora cu privire la valurile de căldură viitoare, în condițiile în care temperaturile continuă să crească pe fondul schimbărilor climaterice. Potrivit lor, suprafața lumii în care se înregistrează astfel de praguri timp de 20 sau mai multe zile pe an a crescut și se așteaptă să urmeze o tendință ascendentă chiar și în condițiile unei reduceri considerabile a emisiilor de gaze cu efect de seră, după cum susțin cercetătorii. „Este îngrijorător cât de frecvente sunt deja aceste situații mortale”, a precizat Farrah Powell, coautoare a studiului.
Când căldura și umiditatea din mediul înconjurător depășesc temperatura internă a organismului — circa 37 de grade Celsius — corpul persoanei afectate nu reușește să elimine excesul de căldură. Umiditatea crescută scade eficacitatea fenomenului de transpirație și se poate ajunge la o creștere a căldurii corporale ce afectează negativ principalele organe interne, mușchii și creierul, atrag atenția oamenii de știință, mai arată sursa citată. „Schimbările climaterice au adus umanitatea pe un drum periculos, ce va deveni din ce în ce mai periculos și dificil de traversat în cazul în care emisiile de gaze cu efect de seră nu sunt abordate cu mai mai multă seriozitate”, a subliniat Mora. „Rămânem fără soluții eficiente pentru viitor”, a avertizat acesta adăugând că „în ceea ce privește valurile de caniculă opțiunile noastre se situează în prezent între rele și teribile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here