Spații pentru agrement și sport, alei ale scriitorilor, supraveghere video și locuri noi de joacă în parcurile Bălcescu și Teatru

17
3674


Parcurile Nicolae Bălcescu și Teatru vor avea sistem de supraveghere video, locuri noi de joacă, facilități pentru persoanele cu handicap, alei reabilitate, spații pentru agrement și sport. Lucrările suplimentare înseamnă o majorare a bugetului alocat inițial pentru reabilitarea celor două parcuri din municipiu. Proiectele inițiate de primarul Cristi Misăilă vor fi discutate la ședința ordinară a Consiliului Local din 26 septembrie. Cele două proiecte de hotărâri prevăd majorarea sumelor alocate inițial cu banii pentru proiectare și asistență tehnică, urmând ca, ulterior, proiectele tehnice să fie aprobate de consilierii locali. Specialiștii Primăriei au precizat că estimarea activităților de proiectare și asistență tehnică s-a realizat luîndu-se în considerare costurile unor investiții similare derulate de Municipiului Focșani. Proiectele de reabilitare a parcurilor Nicolae Bălcescu și Teatru au demarat în 2009 când municipalitatea a solicitat obținerea unei finanțări nerambursabile printr-un program derulat de către Ministerul Mediului și Dezvoltării. Proiectele însă nu au trecut de miniștrii pedeliști și nu au primit finanțare. Ulterior, municipalitatea a căutat diferite soluții de finanțare a lucrărilor la cele două parcuri iar în acest an au revenit la Primărie pentru derularea investițiilor.

    La Parcul Nicolae Bălcescu proiectul de reabilitare are o valoare de 1,2 milioane lei și ar trebui realizat în 15 luni. Proiectul inițial municipalității se referea la „reconfigurarea întregului areal de vegetație cu posibilitatea de extindere în zona Teatrului de Vară, dotarea cu mobilier urban, refacerea aleilor existente și extinderea acestora, sistem de irigare automat și jocuri de apă, refacere fântână arteziană existentă”. Noul proiect va include sistem de supraveghere video, iluminat nocturn, refacerea porților de acces și a gardului, crearea unei alei a scriitorilor, reabilitarea monumentelor existente, refacerea spațiului de joacă, asigurarea de facilități pentru persoane cu handicap, amenajarea de spațiu pentru agrement și sport. Suma alocată anul acesta este de 500 mii lei.
    Lucrările de reabilitare la Parcul de la Teatru și la scuarul Petre Liciu ar trebui realizate în maxim un an de zile. Comparativ cu proiectul inițial de reabilitare a parcului, specialiștii primăriei propun lucrări similare cu cele de la Parcul Nicolae Bălcesu, respectiv sistem de supraveghere video, crearea unei alei a scriitorilor, reabilitarea monumentelor existente, refacerea spațiului de joacă, asigurarea de facilități pentru persoane cu handicap, amenajarea de spațiu pentru agrement și sport. Suma alocată anul acesta este de 500 mii lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here