Senatorul Cristian Dumitrescu s-a întâlnit cu ambasadorii Croației și Japoniei la București
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Senatorul Cristian Dumitrescu s-a întâlnit cu ambasadorii Croației și Japoniei la București
Senatorul Cristian Dumitrescu s-a întâlnit cu ambasadorii Croației și Japoniei la București
Voteaza :

Articolul a primit 3 voturi


    Președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, s-a întâlnit, miercuri, cu Excelența Sa Davor Vidiš, ambasadorul Republicii Croația la București. Cu acest prilej, a fost făcută o trecere în revistă a situației din țările din Balcanii de Vest, senatorul subliniind faptul că România acordă o atenție deosebită evoluțiilor din regiune, atât din perspectiva stabilității și securității, cât și în ceea ce privește dezvoltarea economică și accelerarea procesului de integrare europeană al țărilor candidate și aspirante din această regiune. „Am avut o întrevedere, luni, 15 mai a.c., cu E.S. domnul domnul Davor Vidiš, ambasadorul Republicii Croația la București. Partea română a mai arătat faptul că într-o perioadă de dezbatere și de reflecție la nivelul Uniunii Europene, în care se caută soluții pentru viitorul UE, atât România cât și Croația trebuie să mențină legături strânse cu țările din vecinătatea estică și din Balcanii de Vest, pentru a sprijini aceste țări în eforturile de modernizare și de reformare, astfel încât procesul să nu fie unul foarte îndelungat. A fost exemplificată situația din Republica Moldova și din Bosnia și Herțegovina, țări în care nivelul redus al investițiilor au drept consecință menținerea unui standard de viață scăzut, ceea ce face ca încrederea cetățenilor în perspectivele pe care le conferă Uniunea Europeană să scadă. Ca urmare, aceste state au nevoie de expertiza țărilor care au trecut deja prin procesul de aderare și cu care au legături istorice, pentru a crește predictibilitatea politică și stabilitatea, factori esențiali pentru accelerarea procesului de modernizare și de reformare“, a declarat senatorul. Cristian Dumitrescu a precizat că au mai fost discutate, de asemenea, aspecte ale cooperării bilaterale dintre România și Croația, țări care împărtășesc viziuni comune în cadrul UE și NATO și care au priorități similare în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen și la zona Euro, fiind totodată evidențiat potențialul de intensificare a dialogului în plan politic și al cooperării economice.
    Ambasadorul Republicii Croația la București a menționat rolul deosebit de important al României în regiune, având în vedere experiența de peste 10 ani dobândită de țara noastră ca stat membru al UE și NATO, stabilitatea politică și creșterea economică înregistrată de România, țara cu numărul cel mai mare de locuitori din regiune. Ambele părți au agreat propunerea realizării de contacte la nivel parlamentar, în vederea pregătirii Trio-ului Președinției Consiliului Uniunii Europene, ce urmează a fi asigurat de către România-Finlanda-Croația, începând din ianuarie 2019.



    Tot miercuri, președintele Comisiei de politică Externă din Senat a avut o întrevedere cu Excelența Sa Kisaburo Ishii, ambasadorul Japoniei la Bucureşti. În cadrul acestei întâlniri, au fost abordate tematici legate de relaţiile bilaterale dintre România şi Japonia, atât la nivel guvernamental, cât şi parlamentar, cu accent pe activitatea Comisiilor pentru politică externă şi a Grupurilor parlamentare de prietenie din cele două parlamente. Ambele părţi au subliniat, de comun acord, importanţa extinderii tuturor proiectelor de cooperare economică deja existente între cele două ţări, exprimându-şi dorinţa de a urgenta începerea lucrărilor de construire a tronsonului de metrou – Magistrala 6, între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă. „Împreună am trecut în revistă actualitatea politică internaţională, cu precădere situaţia din zona asiatică, şi s-au pronunţat pentru rezolvarea pe cale paşnică a tuturor stărilor conflictuale în vederea menţinerii stabilităţii şi păcii.
Ca o concluzie a acestei întrevederi, s-a subliniat importanţa cooperării pe toate planurile: politic, economic, cultural, investiţional, prin eliminarea concurenţei economice în favoarea cooperării bilaterale şi multilaterale în toate sectoarele de producţie şi prin permanenta identificare de noi oportunităţi de colaborare în diferite domenii“
, a mai spus președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu.


 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate



















FLASH NEWS NATIONAL




















4
38
39
11
15
36

Extragerea noroc:  8464175

Harta Focsani
   

POZA ZILEI

Tradiție și modernitate

SECVENTA ZILEI

Plimbare

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost