Săbii japoneze, obiecte de artă, bijuterii și bani, furate din apartamentul unui focșănean
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Săbii japoneze, obiecte de artă, bijuterii și bani, furate din apartamentul unui focșănean
Săbii japoneze, obiecte de artă, bijuterii și bani, furate din apartamentul unui focșănean
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

    Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani au dispus trimiterea în judecată a unui tânăr care în vara anului trecut a golit apartamentul unui focșănean ce cumpără și vinde obiecte antice. Tânărul, care are 27 de ani, va fi judecat la Judecătoria Focșani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prejudiciul fiind estimat la suma de 35.000 euro.
    Conform rechizitoriului, într-o noapte din intervalul 14 iulie -28 august 2017, bărbatul a pătruns prin efracție în locuința persoanei vătămate și a sustras bunuri în valoare de 35.000 de euro. Persoana vătămată locuiește în Italia, iar în urmă cu câțiva ani a obținut licență pentru a putea cumpăra și vinde obiecte antice, nu de patrimoniu. În acest context, bărbatul a depozitat mai multe bunuri în locuința sa din Focșani. El locuiește aici doar când vine în țară, în restul timpului apartamentul fiind verificat din când în când de tatăl său. La finele lunii august a anului trecut, atunci când tatăl a venit la Focșani pentru a verifica apartamentul fiului, a constatat că sunt forțate gratiile de la fereastra băii, așa că a sesizat poliția.
    În urma discuțiilor purtate cu persoana vătămată, aceasta a susținut că din apartament îi lipsesc obiecte de artă, peste 100 de piese din porțelan, valize cu tacâmuri, cărți cu coperte din cupru, pipe, vase de dimensiuni mari, ceasuri placate cu aur, o colecție de monede de 20.000 piese, un sistem audio, bijuterii, încălțăminte, lenjerii, parfumuri, săbii panoplie japoneze, televizor și alte bunuri, dar și suma de 12.500 euro. În urma verificărilor făcute de polițiștii Biroului de Investigații Criminale de la Poliția Focșani, s-a ajuns la principalul suspect și s-au și găsit o parte din bunurile sustrase din apartament.
    În septembrie anul trecut s-a făcut o percheziție într-o locație din București, ocazie cu care s-au găsit mai multe bunuri ce semănau cu cele descrise de proprietar ca fiind lipsă. Persoana la care s-au găsit bunurile a afirmat că le-a cumpărat de la un bărbat și o femeie cu accent moldovenesc, fără a fi întocmite documente în acest sens. Din verificări în verificări s-a ajuns la principalului suspect, respectiv un focșănean în vârstă de 27 de ani, care a fost prins de polițiști în data de 31 ianuarie a.c., în aeroport, în timp ce se pregătea să părăsească țara.
    La audieri, inculpatul a recunoscut parțial fapta. A spus că într-o noapte din cursul lunii iulie anul trecut, în timp ce se îndrepta către casă, a observat trei bărbați care care cărau niște saci la o mașină. A povestit că el s-a ascuns și i-a pândit, iar după ce bărbații au plecat a observat că au rămas doi saci și o cutie metalică. A afirmat că a luat sacii și i-a dus acasă, iar când i-a verificat a observat că în ei erau vase din porțelan, o sticlă cu vin, timbre, bunuri pe care le-a vândut la un magazin din București, magazin la care a mers împreună cu prietena lui de atunci.
    Tânărul a mai fost condamnat. În februarie 2012 el a primit o pedeapsă de 4,6 ani de închisoare pentru furt calificat și infracțiuni la regimul rutier. A fost liberat în octombrie 2014 cu un rest de 603 zile.

 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.


















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









14
18
39
21
45
29

Extragerea noroc:  7936772

Harta Focsani
   

Infracţional

VIDEO și GALERIE FOTO: Mamă a șase copii, OMORÂTĂ de concubin. Femeia era chinuită și bătută frecvent de bărbatul alcoolic
O femeie de 43 de ani a fost găsită decedată în locuința sa din satul Maluri, comuna Vulturu. Primele date arată că femeia a fost omorâtă de concubinul ei în noaptea de luni spre marți. Cei doi ar fi băut împreună luni seara la un magazin din sat și apoi ar fi mers acasă, acolo unde a avut loc nenorocirea.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost