Revista Colegiului Unirea, premiul I la un concurs al revistelor școlare

0
1445


În cel de-al 105-lea an de viață, „Revista noastră”, publicația elevilor și a profesorilor de la Colegiul Național Unirea din Focșani, primește încă un premiu prin strădania unei noi generații de entuziaști! Numărul 47-48 din 2017 este laureatul concursului de reviste școlare „Aproape de voi”, ediția a VI-a, desfășurat sub patronajul Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu – Medgidia. Acest nou premiu I strălucește în galeria de premii ale acestei prestigioase reviste, atât prin anul aniversar în care vine, cât și prin grațioasa poveste care-l însoțește.
Pe scurt, participarea publicației uniriste la acest concurs se datorează unui extraordinar profesor de franceză de la Școala Gimnazială nr. 38 Dimitrie Cantemir din Constanța, Mădălin-Teodor Roșioru, care, fiind invitatul profesoarei de franceză Claudia Lepădatu într-un proiect în Săptămâna Altfel și primind în calitate de invitat ultimul număr al revistei, încântat fiind de calitatea de excepție atât a textelor, cât și a graficii, a decis să trimită exemplarul pe suport de hârtie la acest concurs, dar și câteva cuvinte, pentru care coordonatorii revistei îi mulțumesc: „Revista merită. La fel, colegiul. Nu în ultimul rând, concursul merită un nivel cât mai înalt”.
Profesoara de la Unirea Daniela Plăiașu, care se ocupă de concept și text, ne-a spus că povestea aceasta merită cunoscută și prin faptul că este un exemplu de altruism, mai ales că și publicația de certă valoare a școlii profesorului Mădălin-Teodor Roșioru concura și a luat de altfel premiul al doilea. „Numărul premiat este dedicat conceptului ECOU, beneficiază de o grafică de excepție, o copertă cu o puternică încărcătură simbolică, bazată pe tabloul Iuliei Plăiașu. De-mascarea inocenței, de texte de greutate, deja premiate în diverse concursuri, descrierea unor proiecte internaționale de valoare, aparținătoare unor actuali elevi, unor absolvenți și unor profesori CNU și are ca membri în colectivul redacțional talentații elevi Adelina Bălan, Elena Mocanca, Alexandra Chipăilă, Bianca Vrânceanu. Profesorii îndrumători sunt Roliana Giuclea – artă grafică, Romulus-Dorin Buzățelu – machetare și tehnoredactare și Daniela Plăiașu – concept și text. Felicitări tuturor uniriștilor ce mențin vie povestea acestei publicații școlare de peste un veac!”, spune profesoara Daniela Plăiașu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here