Prima combinaţie injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice – disponibilă în România

0
1107


Prima combinație injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice este disponibilă în prezent în România, iar noua opțiune terapeutică pentru adulți cu diabet zaharat de tip 2 a fost inclusă recent în lista de medicamente compensate integral, potrivit companiei farmaceutice producătoare. „În farmacii, din câte cunosc, există deja, ceea ce se așteaptă acum sunt ultimele etape procedurale care sunt reprezentate de actualizarea listei Casei, astfel încât, fiind o medicație acordată gratuit pacientului, ea trebuie să se regăsească în sistemele informatice ale Casei, pentru a putea fi prescrisă și, bineînțeles, confirmarea prin protocoale terapeutice tot de Casa Națională, protocoalele sunt acum publicate pe site-ul ministerului, în transparență decizională. Estimarea noastră este că în câteva zile – o săptămână aceste lucruri vor fi rezolvate, astfel încât medicația va putea ajunge la pacient”, a declarat doctorul Eduard Prisăcariu, miercuri, la o conferință de presă.
Conform companiei care a produs Suliqua, cu o singură administrare zilnică medicamentul controlează eficient atât glicemia bazală, cât și cea postprandială, în cazul pacienților care nu reușesc să atingă ținta de control glicemic cu tratamentul lor actual: antidiabetice orale sau insulină bazală.

Continuarea pe https://bit.ly/2tpXeZJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here