Presa, între trecut şi prezent
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Presa, între trecut şi prezent
Presa, între trecut şi prezent
Voteaza :

Articolul a primit 11 voturi

    Old times…what about now?
Presa a avut o evoluţie îndelungată, înainte să ajungă ceea ce este în zilele noastre. Până la apariţia tiparului, informaţia era transmisă prin viu grai. Însă comunicarea a suferit un impact major în momentul apariţiei tiparului. Ziarele au constituit un mijloc ideal de informare pu-blică, iar prin dezvoltarea sistemului educaţional, s-a  format,,opinia publică’’.  Succesul de care se va bucura presa scrisă va determina o dezvoltare şi o diversificare a acesteia. Apar reviste, publicaţii specializate pe domenii precum politică, economie, cultură, iar jurnaliştii sunt supuşi unor exigenţe mai mari din partea publicului ,,devorator de presă scrisă’’. Dorinţa de informare şi, în definitiv, de culturalizare, este o nevoie firească a omului, prin care individul se formează ca cetăţean.
     Dezvoltarea tehnologiei a determinat şi apariţia televiziunii care, bucurându-se de un mare succes, a început să se diversifice, asemenea presei scrise. Începe ,,bătălia’’ dintre  nou şi vechi, dintre clasic şi inovator, iar judecătorii sunt cititorii şi privitorii.

Presa scrisă vs. presa online
     Presa are în principal rolul de  formator de opinie. Ea generează reacţiile cititorilor cu privire la informaţiile prezentate.  După cum ştim, presa este împărţită pe câteva categorii: presa scrisă (ziare, reviste, etc), presa vorbită (radio, televiziune) şi presa transmisă prin mijloace electronice.
     O evoluţie semnificativă în domeniul jurnalismului o constituie apariţia internetului. Creşterea ratei publicării online şi dezvoltarea rapidă a site-urilor au generat o reacţie pozitivă din partea cititorilor, şi de aici creşterea popularităţii acestui mijloc de informare. Fiind uşor de realizat şi nu foarte costisitoare, presa online a devenit extrem de accesată, mai ales în ultimii ani. 
     Avantajele sunt multiple, de la motivele economice (presa online este de cele mai multe ori gratuită), la posibilitatea de a beneficia de o arhivă de ştiri, reportaje, comunicate de presă, materiale audio şi statistici care nu se pot introduce într-un ziar. Cât despre jurnalist, acesta poate scrie numeroase articole, fără limită de caractere, şi mai ales nepresat de timp, căci site-urile sunt uşor şi rapid de actualizat.  Jurnaliştii îmbină elementele de presă scrisă cu cele reprezentative presei online, iar rezultatul este cât se poate de interesant.
      Cititorii sunt din ce în ce mai atraşi de presa online, pentru că este ieftină şi în acelaşi timp mult mai rapid de accesat. Din como-ditate, oamenii doresc să se menţină informaţi prin intermediul radioului, al televiziunii şi al presei online. Presa scrisă are şi ea, pe lângă importanţa deosebită, şi un aer aparte. Mai ales pentru nostalgici, cititul unui ziar nu se poate compara niciodată cu ştirile vizualizate pe o tabletă. Iar structura ştirilor este mai riguroasă şi mai bine formulată, pentru că presa scrisă a rămas mult mai devotată principiilor care au consacrat-o.

Ce vedem la televizor?
     Deseori am auzit povestirile bunicilor şi ale părinţilor despre perioada comunistă, în care la televizoarele alb-negru se difuzau doar două ore de ştiri, bineînţeles despre realizările muncitorilor şi despre conducătorul ,,mult iubit’’. Desenele de duminică dimineaţă, care mai mult le stârneau pofta copiilor, au fost înlocuite în era modernă cu zeci de canale dedicate lor. Programele de televiziune din zilele noastre, fie de stat fie particulare, ne prezintă o abundenţă de emisiuni. Este o explozie informaţio-nală şi mediatică din care privitorul trebuie să aleagă. Şi în lipsa unor idei clare despre calitate, cantitatea poate fi înşelătoare. Odată cu evoluţia societăţii şi cu schimbările de mentalitate, pe ecranele televizoarelor apar tot mai multe lucruri care acum câteva decenii ar fi fost imposibil de regăsit în spaţiul public. Şi cum copiii sunt lăsaţi încă de la cele mai fragede vârste în faţa televizoarelor, nu este de mirare că ştiu lucruri uşor încadrabile la categoria ,,Copiii spun lucruri trăsnite’’.
      Problema cea mai mare este aceea că oamenii petrec foarte mult timp în faţa televizoarelor, ceea ce nu aduce  beneficii nici pentru sănătate, nici pentru minte. Cele mai multe programe tv promovează incultura, falsele valori, proastele obiceiuri, ca să nu mai vorbim de limbajul deloc academic. Este trist să vedem la o dezbatere televizată personalităţi publice certându-se, în loc să vorbească calm şi cu argumente pertinente. Iar non-valorile promovate în acest mediu îi fac pe tinerii fără o educaţie puternică să vadă realitatea distorsionat. Pe când rolul televiziunii ar trebui să fie cu totul altul... 

Despre libertatea presei şi CNA
       Datorită rolului său de influenţare şi informare, presa este considerată pe bună dreptate a patra putere în stat. Nu puţine sunt cazurile în care acţiuni mediatice au schimbat decizii la nivel politic înalt sau au atras atenţia asupra unor neconcordanţe între lege şi diverse acţiuni ale politicienilor.
Funcţionarea corectă a presei trebuie însă să aibă loc în condiţii de independenţă, fără presiuni politice. Articolul 30 din Constituţia României garantează “libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi li-bertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, sunete sau prin alte mijloace de comunicare în pu-blic”. Într-un stat democratic, presa trebuie să fie liberă.  Orice condiţionare de natură politică îi poate anula eficienţa, şi de aceea jurnaliştii trebuie să fie imparţiali şi echidistanţi. Nu putem vorbi însă de o obiectivitate absolută, căci jurnaliştii sunt oameni, care fără voia lor pot fi subiectivi în funcţie de tema tratată şi de influenţa pe care evenimentele prezentate o au asupra acestora.
      CNA-ul este un organism creat pentru a reglementa şi amenda informaţiile prezentate pe micile ecrane. Este ,,unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale’’, ce doreşte să asigure ,,un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public’’, aşa cum însuşi CNA-ul afirmă pe site-ul perso-nal. Intervenţia sa în domeniul reglementării şi sancţionării acelor elemente necorespunzătoare din cadrul emisiunilor de televiziune este cât se poate de importantă. Singura condiţie este aceea de a se păstra, la fel ca şi în cazul jurnaliştilor, obiectivitatea .
       Până atunci, invit cititorul să opteze pentru publicaţii va-loroase, care tratează subiecte importante, şi mă înclin cu respect în faţa jurnaliştilor în adevăratul sens al cuvântului.  

ANA-MARIA TEODORA ANDRONIC

Liceul Teoretic ,,Ioan Slavici’’ Panciu


 

 

1 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • In data de 16 06.2012 claselle A,B,C,D s-au intalnit dupa 45 de ani de la terminarea liceului ,,Ion Slavici"".Omagii si nepretuita stima profesorilor nostri diriginti:Alexiu M'. Vonea, Popa si Andronache.Anmai participat D-nul profesor de franceza de Bandrabur de 90 ani cu sotia si d-na Neagu ceilalti fiind in jurul vatstei de 80 de ani,noi elevii avand 63 de ani fiind la grupa mica de pensionari.

    DE vali, postat pe 17-06-2012, la 06:15

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate















FLASH NEWS NATIONAL



















21
5
44
48
11
49

Extragerea noroc:  9926601

Harta Focsani
   

Actualitatea

Marian Oprișan: Vă aștept cu inima deschisă pentru a scrie împreună istoria începutului Parcului Mândriei Naționale
Președintele Consiliului Județean Vrancea și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, a lansat o nouă invitație românilor de a participa la acțiunea de plantare a primei serii de stejari, în cadrul Parcului Memoriei Naționale – Mărășești – RoMândria.

POZA ZILEI

Mai bine decât un „câine rău“

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost