Poliţist lovit cu pumnul în faţă de un scandalagiu
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Poliţist lovit cu pumnul în faţă de un scandalagiu
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au trimis în judecată un bărbat de 67 de ani, din Homocea, pentru săvârşirea infractiunii de ultraj. Victima sa a fost un lucrător de la postul de poliţie din comună, căruia bărbatul i-a dat un pumn în faţă.
    Conform rechizitoriului, fapta a fost comisă în luna iunie. Atunci, lucrătorul de poliţie a fost sunat de o persoană din localitate, care i-a adus la cunoştiinţă că un minor, care nu are permis, conduce un moped pe drumurile publice. Urmare a apelului telefonic, poliţistul s-a deplasat pe strada indicată de apelant, pentru a vedea despre ce este vorba. Ajuns la faţa locului, polițistul a găsit persoana care l-a sunat, dar şi pe copilul despre care s-a spus că a condus mopedul fără să aibă permis de conducere. În timp ce omul legii încerca să-i stabilească identitatea copilului, la faţa locului a venit inculpatul, care a început să-i adreseze injurii. Polițistul i-a cerut scandalagiului să se legitimeze, dar agresorul a refuzat. De asemenea, nu a vrut să meargă nici la sediul postului de poliție pentru a-i fi stabilită identitatea. Atunci, poliţistul a încercat să-l încătuşeze pe bărbat, dar nu a reuşit, deși a folosit spray-ul iritant lacrimogen. În momentul în care poliţistul se chinuia să-l încătuşeze, inculpatul i-a aplicat omului legii o lovitură cu pumnul în zona feţei.
    În urma loviturii primite, omul legii a avut nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale. Audiat fiind, bărbatul a negat că l-ar fi agresat pe omul legii. El a fost contrazis de câţiva martori, care au declarat că l-au văzut când a dat cu pumnul în poliţist. Bărbatul trimis în judecată pentru ultraj nu a mai avut probleme cu legea, după cum se arată în rechizitoriul procurorilor.



 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate















FLASH NEWS NATIONAL



















21
5
44
48
11
49

Extragerea noroc:  9926601

Harta Focsani
   

Actualitatea

Marian Oprișan: Vă aștept cu inima deschisă pentru a scrie împreună istoria începutului Parcului Mândriei Naționale
Președintele Consiliului Județean Vrancea și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, a lansat o nouă invitație românilor de a participa la acțiunea de plantare a primei serii de stejari, în cadrul Parcului Memoriei Naționale – Mărășești – RoMândria.

POZA ZILEI

Mai bine decât un „câine rău“

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost