Peste 2.400 de deținuți sunt înscriși în anul școlar 2017-2018
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Peste 2.400 de deținuți sunt înscriși în anul școlar 2017-2018
Peste 2.400 de deținuți sunt înscriși în anul școlar 2017-2018
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

Un număr de 2.446 de deținuți sunt înscriși în anul școlar 2017-2018, iar cinci în noul an universitar, a precizat, miercuri, pentru AGERPRES, Biroul de Presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).
Potrivit sursei citate, la nivel primar sunt înscriși 905 de deținuți, dintre care 272 în cadrul programului "A doua șansă", adresat persoanelor adulte care au depășit vârsta școlarizării, iar restul — în învățământ de masă. La nivel gimnazial sunt înscrise de 960 de persoane private de libertate, dintre care 41 în cadrul programului "A doua șansă", iar restul — în învățământ de masă. La nivelul liceal și tehnologic sunt înscriși 581 de deținuți. "Distribuirea deținuților pe vârste și sex se prezintă astfel: bărbați adulți — 2.124, femei — 125, minori — 202", relevă sursa citată.
Potrivit ANP, pentru deținuții incluși în programul școlar de masă, anul de învățământ a debutat pe 11 septembrie, iar pentru cei care urmează cursurile în cadrul programului "A doua șansă", la începutul lunii octombrie, conform metodologiei specifice. În ceea ce privește locul unde au loc cursurile, ANP precizează că persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, desfășoară activități de instruire școlară în grupuri mici, în spații anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă.
"Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis desfășoară activități de instruire școlară, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis desfășoară activități de instruire școlară, sub supraveghere, în grupuri, în spații din interiorul locului de deținere, care rămân deschise pe timpul zilei, precum și în exteriorul locului de deținere", se arată în comunicat.
Conform acestuia, procesul instructiv-educativ organizat în sistemul penitenciar are loc, de regulă, în spații special amenajate, în incinta unităților, cu personal didactic repartizat de inspectoratele școlare județene. "Cu aprobarea directorului penitenciarului, deținuții din regimul deschis pot frecventa cursuri de școlarizare în exteriorul locului de detenție, fără supraveghere. Deținuții aflați în regim deschis pot frecventa cursurile și la școlile din comunitate cu care instituțiile de deținere au încheiat protocoale de colaborare", precizează ANP.
Personalul didactic necesar pentru instruirea școlară a deținuților este asigurat de inspectoratele școlare județene, selecționarea acestuia făcându-se cu avizul administrației penitenciarului. Structura anului școlar, documentele școlare, precum și metodologia organizării examenelor de absolvire a cursurilor de școlarizare și profesionalizare sunt similare cu cele aparținând sistemului național de învățământ. Unitățile de învățământ care asigură școlarizarea deținuților aparțin rețelei naționale de școli, a adăugat ANP.


 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate













FLASH NEWS NATIONAL



















38
49
10
1
46
22

Extragerea noroc:  7741593

Harta Focsani
   

Social

Povestea lui Mihăiță, un copil necăjit! SĂ DĂRUIM DIN NOU, DE CRĂCIUN!
Despre Mihăiță mi-a povestit o doamnă cu suflet bun din Panciu. S-a întâmplat așa: stătea la rând într-un magazin din oraș când în spatele ei, un băiețel s-a prăbușit la pământ într-o criză de epilepsie, a crezut ea.

POZA ZILEI

Iarna a venit în zona de munte a Vrancei

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost