Vineri, 13-04-2018
O rezervă de pământuri rare descoperită în Oceanul Pacific ar putea satisface cererea globală timp de câteva secole
0 comentarii

Oamenii de ştiinţă japonezi au analizat depozitele masive de pământuri rare (sau minerale critice) aflate pe fundul Oceanului Pacific şi au estimat că acestea ar putea satisface timp de câteva sute de ani cererea globală a unora dintre aceste materiale, informează miercuri agenţiile AFP şi APP. Aceste depozite descoperite în 2013 în zona economică exclusivă a Japoniei ar putea conţine peste 16 milioane de tone de minerale critice, utilizate în procesele de fabricare a unor produse de înaltă tehnologie (eoliene, telefoane inteligente, vehicule electrice şi altele), potrivit unui studiu publicat marţi în jurnalul Scientific Reports.
Zăcămintele se află într-o zonă vastă, de 2.500 de kilometri pătraţi, situată în apropiere de insula Minami-Tori-shima (Marcus Island), la aproximativ 2.000 km sud-est de Tokyo. În urma cercetărilor realizate anterior în regiune, oamenii de ştiinţă - unii dintre aceştia fiind implicaţi şi în noul studiu - au estimat că în zonă ar exista o cantitate de aproximativ 6,8 milioane de tone de pământuri rare, o descoperire considerată încă de pe atunci foarte importantă. Aceste concluzii constituie o veste bună pentru Japonia, care se bazează pe importuri din China, ţară din care provine majoritatea pământurilor rare consumate în întreaga lume, 90% dintre aceste fiind metale cruciale pentru industria sa.
Membrii echipei formată din cercetători de la mai multe universităţi, companii şi instituţii guvernamentale au analizat eşantioane de sol prelevate de la peste 5.000 de metri adâncime şi a extrapolat cantitatea de minerale exploatabile. Potrivit estimărilor, cantitatea de disprosiu, un element utilizat spre exemplu în producţia de magneţi permanenţi, ar acoperi timp de 730 de ani consumul la nivel mondial, în timp ce rezervele de ytriu, folosit la fabricarea laserelor, ar răspunde nevoilor industriei mondiale o perioadă de 780 de ani. De asemenea, au fost identificate cantităţi importante de europiu şi terbiu. Zona de cercetare "are potenţialul de a furniza lumii aceste metale pe o bază aproape infinită", insistă autorii studiului.
Continuarea pe https://bit.ly/2JGsMBU
Sursa foto: www.nature.com

Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.