O absolventă a Colegiului Unirea din Focșani a intrat prima la Facultatea de Medicină din Tg Mureș
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
O absolventă a Colegiului Unirea din Focșani a intrat prima la Facultatea de Medicină din Tg Mureș
O absolventă a Colegiului Unirea din Focșani a intrat prima la Facultatea de Medicină din Tg Mureș
Voteaza :

Articolul a primit 8 voturi

În urma examenului de admitere din sesiunea iulie 2017, Marina-Raluca Baciu a reușit să intre cu prima medie la Facultatea de Medicină, programul de studiu Medicină, linia română, obținând 9,64. Marina-Raluca Baciu este din Focșani și a studiat la Colegiul Național „Unirea”, profilul Științe ale Naturii.
    Raluca spune despre ea că este o fire visătoare, pasionată de artă. Scrie poezii și este membră a Ligii Scriitorilor din Vrancea. „Medicina este o artă, în felul ei”, spune tânăra studentă, care subliniază că și-a dorit „de când se știe” să devină medic. Alegerea de a studia medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș nu este deloc întâmplătoare. Raluca a participat atât la simulările de admitere, cât și la programul „Universitatea de Vară pentru Elevi”. (...)
    Cât despre pregătirea pentru examenul de admitere la UMF Tîrgu Mureș, Raluca mărturisește că s-a pregătit constant pe tot parcursul anilor de liceu. În clasele a XI-a și a XII-a, a participat la simulările de admitere pentru a-și evalua cunoștințele și încadrarea în timp. (...)
    Anul acesta, la Medicină, s-au înscris 4,23 candidați pe un loc raportat la 135 de locuri bugetate, iar testul la admitere a fost doar din întrebări la prima vedere, fapt ce a crescut dificultatea admiterii, dar în egală măsură a crescut calitatea celor care au trecut examenul de admitere.

Sursa: http://blog.umftgm.ro/
Articolul integral pe http://bit.ly/2um1oB8


 

 

12 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Copil serios, prima in Evaluarea Nationala, de acum 4 ani, Raluca e o perseverenta cu tenacitate, ce a demonstrat mereu, ca inteligenta, munca, dar si cheful de viata, se pot imbina cu succes. Bravo, Raluca, mereu ai confirmat! Felicitari si succese la fel de rasunatoare, mereu, ca sa ne faci mandri, pe noi, toti profesorii care am avut onoarea de a te avea ca eleva.

    DE m- profesor de gimnaziu, postat pe 09-08-2017, la 06:07

  • mai sterge si-acu de poti!@bv copil serios!

    DE om, postat pe 09-08-2017, la 07:46

  • Felicitari pt reusita. De ce nu spuneti adevarul pana la capat. Admiterea s a dat lo o singura materie la alegere. O singura carte, culegere de grile. Mult mai usor ca la bucuresti asta este adevarul. Dar este o reusita. De ce promovati in presa "voastra" doar anumiti "beneficiari"? Stitii unde era reusita? Sa provina de la mate_info si sa intre prima sau in primii 5. Articolu' a fost la recomandare lui Noana? Ca numai el promoveaza copii de finantatori. Inca o data felicitari copilei si sa devii un medic care nu accepta Spaga

    DE mamy, postat pe 09-08-2017, la 08:56

  • mamy draga.... ce vrei sa se promoveze , pe placul tau???? Noana, un profesor si atat, nu cred ca are vreun merit nici la articol nici la educarea elevei..... si ca sa cunoasteti in amanunt, la umf tm este primul an in care grilele au fost la "prima vedere", confundati cu admiterea de la celelalte centre.(cititi cu atentie). ce sa-i faci, invidia,,,,,,,,

    DE cetitoru', postat pe 09-08-2017, la 09:13

  • Vezi ca ti a scapat fondul problemei. Din invidie nu transmiti felicitari nimanui. Citeste, citeste de cate ori este nevoie si poate intelegi.

    DE mamy, postat pe 09-08-2017, la 09:42

  • Cred ca ar trebui mentionati si cea care a intrat prima LA medicina bucuresti si cei doi care au intrat primii la institutul medico militar si poate si cei 28 dintr o clasa care au ales acelasi drum !!!

    DE Eu, postat pe 09-08-2017, la 09:46

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate


















FLASH NEWS NATIONAL



















8
32
11
19
29
17

Extragerea noroc:  5662272

Harta Focsani
   

Infracţional

CUTREMURĂTOR! Minoră bolnavă de LEUCEMIE, bătută şi obligată să se prostitueze; o alta a fost RĂPITĂ, drogată şi violată; cinci bărbaţi au fost arestaţi
Cei cinci bărbaţi, reţinuţi joi seara de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea pentru trafic de persoane şi trafic de minori, au fost arestaţi preventiv. Cu amănunte cutremurătoare despre acest dosar au venit, vineri, procurorii DIICOT, care au remis presei un comunicat.

POZA ZILEI

Un pompier salvează o pisică dintr-un bazin de pe fosta platformă Mopaf

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost