Meghan Markle va transforma familia regală britanică, crede biograful ei
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Meghan Markle va transforma familia regală britanică, crede biograful ei
Meghan Markle va transforma familia regală britanică, crede biograful ei
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi

Prinţul Harry şi Meghan Markle vor forma un cuplu implicat care va redefini imaginea monarhiei britanice, estimează Andrew Morton, biograful fostei actriţe, într-un interviu pentru AFP. După nunta de la 19 mai, americanca se va numără printre "Cei patru fantastici", respectiv tânăra generaţie din familia regală, o instituţie la transformarea căreia îşi doreşte să contribuie, subliniază autorul. "Meghan şi Harry vor forma un cuplu foarte influent. Împreună, ei pot provoca schimbări importante", afirmă Andrew Morton, a cărui biografie neautorizată a lui Meghan Markle, intitulată "Meghan: A Hollywood Princess", va fi publicată joi. "Ei vor fi percepuţi drept mai militanţi decât precedentele cupluri regale", anticipează autorul, care s-a întâlnit cu zeci de apropiaţi ai cuplului şi membri ai Casei regale pentru a-şi documenta cartea.
El prezice că Harry şi Meghan vor fi chipul familiei regale în ţările Commonwealth, în special în Africa, în timp ce prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii, şi soţia lui Kate, vor reprezenta monarhia în Marea Britanie. "Observatorii familiei regale privesc de acum înainte spre viitor şi anticipează că monarhia se va transforma profund", explică el. "Acest viitor va fi modelat de William, Harry, Kate şi Meghan. Meghan face parte dintre 'Cei patru fantastici'", a mai spus Morton.
În biografia lui el o citează pe una dintre prietenele din copilărie ale americancei: "Era fascinată de familia regală. Voia să fie un fel de Diana 2.0". Însă din punctul de vedere al autorului, care a scris şi "Diana: Her True Story", o biografie a prinţesei de Wales, nu este posibilă o comparaţie între tânăra timidă care s-a căsătorit cu prinţul Charles la 20 de ani şi actriţa hollywoodiană de 36 de ani. El îi face un portret americancei, potrivit căruia Meghan Markle este o femeie ambiţioasă şi practică, o personalitate echilibrată, care a avut o carieră strălucitoare de actriţă şi de bloggeriţă, până când a devenit reprezentantă onorifică a ONU. "Părea o femeie moderată, elocventă şi raţională", remarcă el. Ea va trebui, totuşi, să-şi modereze unele dintre angajamentele sale militante când se va alătura familiei regale, care şi-a afişat tot timpul neutralitatea politică. Dar Meghan "ştie exact unde va călca", notează el.
În cadrul cuplului, Andrew Morton estimează că prinţul Harry "are mai mult de câştigat" din această relaţie decât Meghan. "Când a cunoscut-o pe ea şi-a dat seama că a găsit persoana potrivită. Ştie că îl poate ajuta să devină bărbatul care şi-a dorit mereu să fie", a spus jurnalistul britanic autor a numeroase biografii celebre. Biograful consideră "ieşit din comun" că Meghan, de obicei prudentă, a avut rapid două întâlniri cu prinţul Harry şi a decis să meargă cu el în Botswana în vacanţă la începutul relaţiei lor. "Unii au ridicat din sprâncene la Palatul Buckingham", reaminteşte Andrew Morton. "Era a patra femeie pe care o ducea într-un safari".
Însă Harry, conformându-se tradiţiilor familiei regale, i-a cerut reginei Elisabeta a II-a acordul pentru căsătorie. "În urmă cu câţiva ani, când era încă un tânăr şi bea şi dansa în cluburi de noapte", regina ar fi fost "mult mai rezervată" vizavi de ideea de a-l vedea pe Harry căsătorindu-se cu o actriţă americană divorţată, estimează autorul.
Biografia se opreşte şi asupra precedentei relaţii pe care a avut-o Meghan Markle, cu producătorul hollywoodian Trevor Engelson, timp de nouă ani. După ce s-au căsătorit în 2011, Meghan a obţinut în scurt timp un rol de prim-plan în serialul american "Suits" şi s-a mutat de la Los Angeles la Toronto, în Canada. Ei au divorţat în 2013, iar la originea rupturii s-ar fi aflat actriţa. "Această căsnicie nu îi convenea, ea voia să treacă la altceva, potrivit unuia dintre prietenii săi", subliniază Andrew Morton.

 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.


















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









14
18
39
21
45
29

Extragerea noroc:  7936772

Harta Focsani
   

Inedit

VIDEO şi GALERIE FOTO: „Pe aicea nu se trece”, IMNUL VRÂNCENILOR, compus de interpretul Alin Stoica
     Interpretul de muzică populară din Vrancea, Alin Stoica, în vârstă de 24 de ani, originar din comuna Ploscuțeni, dar stabilit în Focșani, a lansat zilele acestea o piesă dedicată eroilor ce și-au sacrificat viața pe câmpul de luptă de la Mărășești.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost