Mărțișorul a fost inclus în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Mărțișorul a fost inclus în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO
Mărțișorul a fost inclus în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi

Liderul grupului social-democrat din Senat, Șerban Nicolae, a anunțat, miercuri, în plen, că Mărțișorul a fost inclus în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO.
"Cu foarte puțin timp în urmă, la reuniunea Comitetului îndrituit al UNESCO, din Coreea, s-a aprobat includerea în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO a Mărțișorului — obicei tradițional din aceste zone, pre-creștin, anterior marilor migrații, specific populației autohtone, dar care se întinde azi pe teritoriul mai multor țări din zona balcanică, din Republica Moldova, până în zona Macedonia. Eu cred că este un lucru important: alături de doină, în patrimoniul cultural al UNESCO să fie și Mărțișorul, tradiționala sărbătoare a românilor", a precizat senatorul PSD.


 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









12
16
33
45
3
10

Extragerea noroc:  7463834

Harta Focsani
   

Eveniment

GALERIE FOTO: Vrancea autentică atrage turiști străini. Boteitul oilor și primărie construită în stil tradițional, la Negrilești
Sătenii din Negrilești se pot mândri cu cea mai frumoasă primărie de comună din județul Vrancea. Sediul administrației locale a fost inagurat, ieri, de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan și primarul comunei, Ion Văsuian.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost