MAI a propus Ministerului Finanțelor menținerea punctului de amendă la 145 de lei în 2018
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
MAI a propus Ministerului Finanțelor menținerea punctului de amendă la 145 de lei în 2018
MAI a propus Ministerului Finanțelor menținerea punctului de amendă la 145 de lei în 2018
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a trimis către Ministerul Finanțelor Publice (MFP) o propunere de menținere în 2018 a punctului-amendă la valoarea din prezent, respectiv 145 de lei.
Potrivit unei declarații de presă a purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, această măsură a fost propusă pentru a nu genera majorări excesive ale cuantumului amenzilor raportat la veniturile cetățenilor, în condițiile în care sunt preconizate creșteri ale salariului minim brut pe economie, ceea ce ar fi dus la sporirea valorii punctului-amendă. În prezent, cuantumul amenzilor rutiere se situează între 290 și 2.900 de lei, iar în cazul contravențiilor aplicate persoanelor juridice acestea pot ajunge până la 14.500 de lei.
Potrivit Codului Rutier, amenzile contravenționale se stabilesc în funcție de numărul punctelor-amendă aplicate, iar valoarea unui punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin Hotărâre a Guvernului. "În ceea ce privește faptele care reprezintă contravenții, precizez că acestea vor fi reanalizate anul viitor cu ocazia discuțiilor privind noul Cod Rutier. Menționez că la nivelul Parlamentului există un proiect de Cod Rutier care, conform discuțiilor purtate cu ministrul Afacerilor Interne, urmează a fi supus atenției specialiștilor din cadrul ministerului", a spus marți Monica Dajbog.
Potrivit sursei citate, măsura plafonării valorii punctului de amendă va fi însoțită de acțiuni cu caracter preventiv în domeniul siguranței rutiere, prevenirea accidentelor fiind principala prioritate a Poliției Rutiere. Propunerea de plafonare a valorii punctului de amendă la nivelul actual va fi integrată într-un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare în anul 2018, care va fi promovat în Guvern de Ministerul Finanțelor Publice și prin care va fi modificată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.


 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









3
19
20
23
17
37

Extragerea noroc:  7153125

Harta Focsani
   

Învăţământ

GALERIE FOTO: Grădiniță estivală în iulie și august, la Focșani; părinții vor plăti mâncarea, Consiliul Local va deconta restul cheltuielilor
    Inspectoratul Școlar Județean Vrancea (IȘJ), în parteneriat cu Primăria Municipiului Focșani, derulează un proiect de grădiniță estivală, menit să vină în sprijinul părinților care au copii de vârstă preșcolară și nu au cu cine să îi lase acasă pe perioada verii, când este vacanță în sistemul de învățământ.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost