LABIRINTURI ŞI OGLINZI
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
LABIRINTURI ŞI OGLINZI
Voteaza :

Articolul a primit 6 voturi

Privesc la tv şirurile lungi de pelerini care aşteaptă răbdători pe străzile înguste ale Sărăriei din Iaşi, ziua şi noaptea, să atingă mica raclă cu oscioarele sfintei Parascheva, aşezată în curtea catedralei. Au flori în mâini şi cântă cu o vocaţie a tristeţii care îşi găseşte rostul doar în această parte a pământului. Oameni necunoscuţi, plecaţi cu noapte-n cap din cele mai obscure cătune din Moldova, dau lumii o lecţie de solidaritate şi umanism, speranţă şi vindecare în numele unei copile care a murit la Epivat (nu departe de Constantinopol) şi a fost îngropată ca o necunoscută.
Personal cred că acesta poate fi înţelesul profund al pelerinajului de la Iaşi - solidaritatea modestiei, cuminţeniei şi iubirii - într-o perioadă în care asistăm la un oarecare declin al societăţilor, la delirul politicilor globale, utopia capitalismului şi grandoarea parvenitismului. Să fim bine înţeleşi: oamenii care stau la rând nu sunt dezamăgiţi ori blazaţi, ci, în numele credinţei venereză pământul, viaţa şi bunătatea lui Dumnezeu.
Trecând de la una la alta, zilele trecute, la cenaclul literar Duiliu Zamfirescu din Focşani am ascultat-o pe tânăra Dana Ţolea citind o povestioară (destul de reuşită) în care erau descrise cu minuţiozitate sadică (şi talent artistic) clipele şi stările unui ins înainte de sinucidere. Eroul povestioarei stă la o masă, are în faţă o sticlă şi în timp ce îşi rememorează secvenţial viaţa-i, scrie un bileţel de adio. Scenariul clasic. Dealtfel, de multă vreme am observat la tinerii scriitori (unii, poeţi) apetitul pentru subiecte asemănătoare, în care personajele sunt puse în situaţia dificilă de a lua decizii radicale cu vieţile lor. Este descris un fel de întuneric din care eroii textelor nu au puterea să iasă, nu există ferestre prin care să se vadă lumina, iar această închisoare parabolică duce la stări nevrotice, depresie şi de multe ori, sinucidere. Se practică un fel de simbolism în care nu există speranţă, iar locul acesteia este luat de pasivitate, indiferenţă, destrămare şi renunţare.    
Extrapolând, pe stradă, în trenuri, în societate în general, poţi vedea oameni placizi, apatici, leneşi, indiferenţi, care nu se implică în nimic, nici măcar într-o discuţie oarecare despre Occident şi Rusia. Preferă un calm odihnitor şi în acelaşi timp protector, cu gândul la următoarea ieşire în Croaţia sau într-una dintre insulele bătrânei Elade. De unde vin cu impresii de genul dom’le, ce şosele au ăia! câtă curăţenie! spală cu şampon trotuarele, am fost în cutare sau cutare loc, câtă civilizaţie! Invariabil, întotdeauna se opresc la aceste impresii vitale pentru orice fel de sejur.
Oameni fără însuşiri, asemănători cu matematicianul Ulrich din marele roman scris de Robert Musil (Ed. Polirom, 2008) care, din indiferenţă şi destrămare ajunge să aibă o relaţie incestuoasă cu sora lui, Agathe, sau cei doi soţi din piesa lui Tennessee Williams, Pisica pe acoperişul fierbinte (1955), în care, într-un mic apartament din metropolă, Margaret/ Maggie (soţia) tună la Brick (soţul), ”Nu trăiesc cu tine!” şi acesta îi răspunde, ”Ocupăm aceeaşi cuşcă, atâta tot!” (amândoi consumă alcool, în fiecare zi). Acestea sunt scene cât se poate de fireşti din viaţa omului modern, opresat de metropolă, incapabil să-şi mai găsească particularul într-o lume care te anonimizează.
Într-o călătorie de vară prin Ardeal am oprit la mânăstirea din Cheile Râmeţ (judeţul Alba). Era dimineaţă, lumina era bună şi profitând de absenţa gazdelor, aproape furişându-mă, fotografiam iarba şi biserica. Brusc, dintr-o parte a apărut o măicuţă destul de tânără, aproape adolescentă şi cu o fixaţie a reproşului pe care i-am remarcat-o din mers, m-a apostrofat cu o ironie justificată dealtfel, dar nepotrivită într-un astfel de loc, pentru lipsa de respect a liniştii locurilor. Întâmplarea în sine a fost stânjenitoare şi am rămas cu privirea agăţată de mersul ei grăbit, fără să spun nimic. Poate avea dreptate.
 Niciodată nu am pretins că sunt o fire religioasă, dar îmi face plăcere gândul că toată existenţa poate fi pusă pe seama temperamentului creştin al familiei mele. Ceea ce i-aş fi spus tinerei măicuţe de la Râmeţ este că, poate, într-o zi, în micul apartament în care locuiesc, clipa aceea strălucitoare rămasă etern pe hârtia de celuloid mă va face mai bun, iar chipul ei înveşmântat în negru va stărui pentru totdeauna în mintea mea ca o problemă de conştiinţă.
Şi câtă nevoie de clipa aceea intimă de la Râmeţ să aibă personajul tinerei Dana Ţolea, matematicianul Ulrich, Maggie sau Brick… 

                                                                                                LILI GOIA 



 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate



















FLASH NEWS NATIONAL




















4
38
39
11
15
36

Extragerea noroc:  8464175

Harta Focsani
   

POZA ZILEI

Tradiție și modernitate

SECVENTA ZILEI

Plimbare

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost