INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE. Dănuț Ceamburu, medicul poet și sculptor
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE. Dănuț Ceamburu, medicul poet și sculptor
INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE. Dănuț Ceamburu, medicul poet și sculptor
Voteaza :

Articolul a primit 8 voturi

Sistemul medical vrâncean se poate mândri cu profesionişti. Personajul interviului de astăzi este cunoscutul medic vrâncean Dănuț Ceamburu, care lucrează la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea, pe care am reușit să-l „prindem” între două urgențe. Iubește medicina, oamenii și tot ceea ce e frumos, de la poezie până la sculptură. Este un medic de meserie om.

Reporter: Unde v-ați născut și unde ați copilărit, domnule doctor?
Medicul Dănuț Ceamburu: M-am născut într-o zi sfântă de Crăciun, a anului 1952, în Focșani.

Rep.: Știu, domnule doctor, din alte povestiri ale dumneavoastră, că ați avut o copilărie frumoasă. Ce ne puteți spune?
D.C.: Cred că am avut o copilărie foarte frumoasă. Am avut noroc de părinți, de bunici, de copii, de care pot să spun că, cel puțin la vremea aia, am simțit cu adevărat copilăria, cu jocurile ei, cu bucuriile ei, cu lipsa de grijă, pe care ne-o asigurau părinții și bunicii. Eu am copilărit într-o zonă a Focșaniului care nu era chiar mediul urban, zona Obor. Zona aceea nu era oraș, era un fel de țară, în sensul bun al cuvântului. Relațiile interumane erau frumoase, normale, de ajutorare, de înțelegere, de stimă. Chiar simțeam o anumită mândrie că aparțineam acelui loc, eram mândru când spuneam că sunt din Obor, pentru că acolo era un cult al valorii omului, al respectului față de aproape.

Rep.: Ce v-a determinat să dați la Facultatea de Pediatrie? De ce Pediatrie?
D.C.: Eu m-am născut cu o anumită problemă de sănătate și am fost nevoit să stau foarte multă vreme în spital, până la 18 ani. Asta a făcut să mă apropii de partea medicală și am vrut să pot face și eu. pentru alții, ceea ce au făcut alții pentru mine.

Rep.: A fost vreun medic care v-a insuflat pasiunea pentru medicină?
D.C.: Nu. Cred că începând de la primul meu învățător, până la profesorii din școală, din liceu, profesorii din facultate, eu am avut noroc, pot să spun, de niște maeștri, de la care am avut ce învăța, care mi-au fost călăuzitori.

Rep.: În ce an ați intrat la Facultatea de Pediatrie?
D.C.: Am început în 1971, la București. Am ales Pediatrie pentru că mi s-a părut mai aproape de sufletul meu. Un copil este nu un adult în miniatură, este o persoană, și ca să poți trata și să vindeci un copil, îți trebuie infinite disponibilități sufletești. Facultatea am terminat-o în 1978 și pot spune că toți profesorii mei mi-au fost mentori.

Rep.: După facultate ce a urmat?
D.C.: A urmat Stagiatura la Spitalul din Focșani, timp de 3 ani, care au fost întrerupți de scurte stagii la dispensare din Vrâncioaia, Focșani. Vreau să îți spun despre Stagiatura la Spitalul Județean, unde am avut parte de niște mentori, începând cu doamna doctor Ursu, fosta șefă a Secției de Pediatrie, doctorul Cristudor, doctorul Cubolteanu, oameni minunați, de la care am avut ce învăța și, cred eu, că nu i-am dezamăgit. Apoi, am dat examenul de specialitate în Pediatrie, la Iași, unde am avut noroc de maeștri. Peste tot, în viața mea, am avut noroc de maeștri. Am și eu un băiat student la Medicină și mereu îi spun: „Adevăratul maestru trebuie căutat la tinerețe. Trebuie să te duci să îl întrebi, să îi stârnești admirația pentru curiozitatea ta, așa devii permanent conectat la ceea vrei să devii”.

Rep.: După ce ați devenit medic specialist, unde ați început să profesați?
D.C.: La Dumbrăveni, timp de cinci ani, apoi a urmat Leagănul de Copii.

Rep.: Înainte să discutăm despre Leagănul de Copii, vreau să-mi spuneți dacă ați avut vreun caz deosebit pe parcursul carierei ca medic pediatru?
D.C.: Toate cazurile sunt deosebite. Am avut nenumărate surprize plăcute, unele actuale, când m-am întâlnit cu pacienți, care-mi spun că le-am tratat copiii, iar copiii sunt mari, realizați, iar acum îmi mulțumesc pentru vremurile acelea. Am avut copii cărora le-am salvat și viața, de la Timișoara, Arad, Cluj, de la care primesc semnale care mă mulțumesc.

Rep.: Domnule doctor, cum ați ajuns la Leagănul de Copii?
D.C.: Pe vremea aceea era comunism, iar leagănul era privit ca o cenușăreasă a medicinei, era nevoie de un medic pediatru și m-au ales pe mine. Ambiția mea a fost să schimb mentalitatea vis a vis de Leagănul de Copii și ca dovadă, am și primit un premiu internațional, Premiul Fidelio pentru realizările din Leagăn. Șase ani am stat la Leagăn, perioadă în care am fost și director.

Rep.: Cum a fost acea perioadă? V-ați atașat de copiii de acolo?
D.C.: Este o experiență deosebită. Acolo am învățat, încă o dată, că sufletul copilului este altfel decât al unui adult. Am învățat să cunosc sufletul copilului, să pătrund în tainele lui, să știu cum să abordez un copil, acolo am învățat cu adevărat lucrul acesta.

Rep.: Știu că v-ați atașat de un copil în mod special la Leagăn și acum e fiul dumneavoastră...
D.C.: De mai mulți, dar așa e. Este un băiat care acum este student la Medicină, în anul V, este al meu de cât lumea, așa a vrut bunul Dumnezeu. Mi-e drag și mă urmează în carieră.

Rep.: Ce a urmat după Leagănul de Copii?
D.C.: A urmat Direcția pentru Protecția Copilului, unde am fost director o vreme, câțiva ani. Altă experiență. Copii care aveau nevoie de protecție, sper că am lăsat urme bune și acolo. Erau drame care m-au impresionat profund, ca și la Leagăn. Eu mai făceam și gărzi la Nou Născuți și mă duceam la Sala de Nașteri, unde erau mame, care pe masa de travaliu spuneau că vor să dea copilul la Leagăn. Acel copil nu se mai năștea cu vitalitatea normală a unui nou născut, erau mai apatici, trebuie să lucrezi puțin mai mult la ei pentru a-i vitaliza, pentru a fi mai vioi. Copiii aceia simțeau încă din burta mamei că vor să fie părăsiți și asta a fost pentru mine o lecție deosebită, iar eu sper că i-am ajutat pe acei copii. Sper că am fost un fel de tată pentru toți, pentru că am avut tot felul de semnale de-a lungul vremii, de la copii care au fost adoptați, fie în România, fie în străinătate, care m-au căutat și după.

Rep.: Bănuiesc că după Direcția pentru Protecția Copilului a urmat Ambulanța. De ce o asemenea schimbare? De la Pediatrie la Medicina de Urgență?
D.C.: Sunt de mulți ani la Ambulanță. Am venit la Ambulanță pentru că voiam să revin la meseria mea, de medic, și a fost o revelație pentru mine medicina de urgență. Sunt profund atașat de această specializare. Am făcut și un curs de 6 luni pe medicina de urgență la Târgu Mureș.

Rep.: Cum e meseria de medic de urgență față de meseria de medic pediatru?
D.C.: Și meseria de medic pediatru are urgențele ei, un copil cu febră, un copil suferind, sunt diferențe. Dar abordarea sufletească a pacientului e aceeași. La Ambulanță am avut multe cazuri care m-au impresionat, de care și dumneavoastră ați mai pomenit, de oameni care au înviat din morți.

Rep.: Faceți referire la poștăriță, dar și la acel bărbat care a revenit la viață după trei stopuri cardio respiratorii...
D.C.: Așa e. Rememorez în detaliu ziua în care am salvat-o pe doamna Popa. Eram cu 10 minute înainte de a încheia tura și am primit o solicitare în sediul Poștei pentru o persoană de sex feminin, inconștientă. Am ajuns extrem de repede acolo, pentru că e destul de aproape. Când am ajuns, am găsit în holul Poștei o persoană în stop cardio respirator, asupra căreia un tânăr efectua masaj cardiac extern. Am început noi manevrele de resuscitare cardio-pulmonare avansate, alături de intubare orotraheală, linii venoase și șocuri electrice. După 14 minute de la începerea metodelor noastre de resuscitare, au apărut primele semne de revenire, activitate electrică, s-a restabilit pulsul periferic și au apărut primele semne de respirație spontană. După asta, am transportat pacienta la UPU. Pe doamna Iuliana am fost să o vizitez, pentru că am vrut să mă asigur că a fost bine ceea ce am făcut noi. Prima dată am fost la 2 zile după incident, iar dumneaei era în comă. Apoi, m-am dus pe 8 martie și i-am dus flori. Am fost împreună cu echipajul, cu asistentul medical Adrian Călinoiu și ambulanțierul Nicu Șontică, iar doamna era internată în Cardiologie. Eu zic că în acest caz a ajutat mult Dumnezeu. Totul a fost o înșiruire perfectă, parcă cineva de Sus ne-a indicat cum și ce să facem. Este într-adevăr o minune, deoarece în multe cazuri, după 20 de minute, pacientul rămâne cu sechele neurologice, dar cu doamna Iuliana nu a fost așa. A fost, clar, o intervenție divină, dar și datorită profesionalismului echipajului doamna este în viață.

Rep.: Despre domnul Florea, care a făcut sub ochii dumneavoastră trei stopuri cardio-pulmonare, vă mai amintiți?
D.C.: Desigur. Primul stop cardio-respirator a fost la el acasă, de vreo 20 și ceva de minute. Eram cu echipajul format din asistenta medicală Nicoleta Meaută și ambulanțierul Jitea. I-am aplicat manevre de resuscitare și a început să aibă activitate electrică, să respire singur. Am plecat către Focșani, dar la 10 minute, în zona localității Răstoaca, a mai făcut încă un stop. Am oprit mașina și am început să aplicăm iar manevre de resuscitare. Timp de 10 minute a fost resuscitat și și-a revenit. Noi nu ne-am pierdut niciodată speranța și am știut că își va reveni. Este o minune care a avut loc cu ajutorul lui Dumnezeu. Priceperea și profesionalismul nostru contează până într-un punct, de acolo intervine Divinitatea. De asta zic că și în acest caz, ca și în multe altele de până acum, foarte mult ne-a ajutat Dumnezeu. Ca și la alte cazuri, pe domnul Florea am fost să-l vizităm, ca să ne asigurăm că am făcut bine ceea ce am făcut. Mi se pare un lucru absolut normal, nimic ieșit din comun. E firesc ca medicul să-și vadă pacientul, să-i vadă evoluția. Mai ales în cazul dumnealui a fost o adevărată minune.

Rep.: Ce stări vă cuprind atunci când omul din fața dumneavoastră prinde iar viață?
D.C.: Te simți ca și cum ai fi un fel de mic Dumnezeu, nu chiar Dumnezeul Acela, pentru că așa cum spunea părintele Arsenie Boca „eu sunt o cioată, de care Dumnezeu nu se împiedică”. Cred că în momentele acelea, Dumnezeu a fost cu mine și a vrut ca acel om să trăiască pentru el, pentru familia lui, pentru societate.

Rep.: Dacă ar fi să o luați de la capăt, ce ați alege? Medicina de urgență sau pediatria?

D.C.: Îmi plac amândouă la fel de mult. Regret o decizie, nu știu cine a luat-o, aceea de a desființa Facultatea de Pediatrie. A fost o mare greșeală, pentru că adevăratul medic pediatru nu se formează într-un curs, ci pornind de la tine și, în timp, trebuie să ai anumite disponibilități sufletești, care trebuie cultivate. Îți trebuie experiență, care se acumulează în timp. Numai așa poți deveni un bun pediatru. Sensibilitatea asta m-a ajutat și în medicina de urgență, fără asta nu se poate, orice pacient, indiferent de motivul solicitării, trebuie tratat ca o ființă umană, trebuie înțeles. Fără empatie nu se poate face medicina. Eu nu mă pot detașa. Mă detașez atunci când e nevoie de intervenție rapidă, dar după aceea, ce rămâne în sufletul nostru, numai noi știm.

Rep.: Care e cea mai mare satisfacție a dumneavoastră, ca medic?

D.C.: Că am fost și sunt medic.




Rep.: Vreau să-mi spuneți câte ceva despre o mare pasiune a dumneavoastră: poezia.
D.C.: Face parte din sensibilitatea mea. Am început să scriu poezii cam de la 18 ani, când eram îndrăgostit de o fată frumoasă. Mă urcam pe şopronul casei, priveam la stele şi aşa a venit inspiraţia… Cea mai bună formă de exprimare a sufletului este poezia. Nu pot cuantifica câte poezii am scris, sunt foarte multe. Eu mă bucur că starea de poezie încă se menţine. Poezia e umană, ca şi medicina. Medicina este o profesie umanistă, fără suflet nu o poţi practica, iar cei care o practică fără suflet nu se numesc medici. Tot timpul scriu poezii. Mă bucur că pot aşterne pe hârtie ceea ce simt. Eu prefer să mă exprim în poezie. În perioada cât am fost director la leagăn, am mai scris şi poezii pentru copii, dar cel mai mult scriu despre femeie şi iubire. Sunt îndrăgostit de iubire. Iubirea e o stare de spirit. În ziua de astăzi este multă reticenţă faţă de lucrurile frumoase. Oamenii motivează că viaţa i-a făcut aşa, dar frumosul există în orice! Ştii cum spunea Lucian Blaga „În lacul cu noroi la fund cresc nuferi“. Pe lângă faptul că scriu poezii, citesc poezii, dar şi proză. Am momente în care inspiraţia îmi vine şi când sunt în ambulanţă… Eu nu pun titluri la poezii pentru că las cititorul să îşi facă el o impresie despre poezie. Practic, titlul ne impune o anumită gândire. Fără poezie, fără iubire nu există frumusețea vieții.

Rep.: De unde pasiunea pentru Eminescu?

D.C.: Eminescu e un român adevărat. Nu se poate fără Eminescu. Am o așa numită colecție cu operele lui Eminescu acasă, de care eu și ai mei suntem mândri și va rămâne moștenire.

Rep.: Știu că aveți o pasiune și pentru sculptură, și pentru grafică.
D.C.: Da, așa e. Am avut și expoziții de grafică, mi-a plăcut tot ce e frumos. Eram medic la Vrâncioaia, prin ’80, şi stăteam în dispensar. La un moment dat, a venit la mine preotul din comună, care sculptează în lemn catapetesme şi stane. Avea un atelier în casă şi m-a chemat la el să îi văd atelierul. Mi-a zis că pot sculpta într-o bucată de lemn. Am văzut că mă pricep şi aşa a început totul. M-a ajutat şi faptul că am studiat medicina şi cunosc forma corpului uman. Îmi mai place să adun rădăcini de copaci pe care le prelucrez eu. Le dau forme de siluete umane. Îmi place şi desenul grafic, pot spune că am o pasiune pentru linii.

Rep.: La finalul anului trecut a avut loc un eveniment foarte important în viața dumneavoastră: prima lansare de carte. E vorba de volumul „Pentru tine...”

D.C.: Da, așa e. A avut loc datorită familiei, soția și copiii m-au ajutat enorm. Este una dintre cele mai mari împliniri are mele.

Rep.: Ce vă mai place să faceți în timpul liber?

D.C.: Să grădinăresc. Îmi plac la nebunie florile, tot ceea ce e frumos. Chiar și când e afară vremea urâtă, tot e un frumos în ceva. Și îmi place să petrec timpul cu familia mea, care este o familie deosebită. Am avut noroc de soție, am avut noroc de copii, de oameni care m-au înțeles.

Rep.: Ce planuri de viitor aveți?
D.C.: Să fiu sănătos, să pot fi de ajutor familiei, să mă bucur de nepot și să pot ajuta oamenii în continuare.


 

 

3 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Am citi cu emotie acest interviu...ma bucur ca l-am cunoscut pe acest OM minunat si ca in aceasta gloata aiurita exista astfel de valori. Felicitari!!!!

    DE mirabela, postat pe 15-04-2015, la 11:00

  • FELICITARI ACESTUI DOMN .AM AVUT OCAZIA SA-L CUNOSC DIN COPILARIE,SI DE FIECARE DATA CAND IL VAD SAU AUD CEVA LEGAT DE DOMNIA SA ,MA BUCUR .NU AM STIUT CA ARE SI ALTE TALENTE ,DAR TALENTUL DE MEDIC SI DE OM E O BUCURIE,FELICITARI DOMNULE DOCTOR !!!!!!

    DE stoian, postat pe 15-04-2015, la 12:26

  • RESPECT!!! JOS PALARIA!!! L.am cunoscut personal! Un om valoros de care imi e foarte dor. Dor de povestile cu talc, dar si de invataturile dumnealui! Ma inclin!!! :)

    DE Lucica, postat pe 15-04-2015, la 21:57

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate



















FLASH NEWS NATIONAL




















4
38
39
11
15
36

Extragerea noroc:  8464175

Harta Focsani
   

Actualitatea

Declarațiile de avere ale șefilor poliţiei vrâncene: unii sunt „bogaţi” în datorii, alţii în case și mașini
Noii şefi ai poliţiei vrâncene şi-au completat de curând declaraţiile de avere.

POZA ZILEI

Tradiție și modernitate

SECVENTA ZILEI

Plimbare

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost