Inspectorul școlar de limba română Silvia Chelariu, demis din funcție

33
17180


Membrii Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea au decis, vineri, demiterea din funcție a inspectorului de limba și literatura română Silvia Chelariu, în urma scandalului privind notarea unei teze la Olimpiada de limba și literatura română. Potrivit șefului ISJ Vrancea, Dorin Cristea, hotărârea a fost transmisă Ministerului Educației și se așteaptă avizul din partea acestei instituții pentru emiterea hotărârii de demitere.
De asemenea, cele trei profesoare care au corectat tezele nu mai au dreptul să facă parte din comisii de evaluare la concursurile și olimpiadele școlare la limba română pe termen nelimitat. „Consiliul de Administrație a luat decizia, în urma materialului prezentat de comisia de disciplină, în baza Legii 1, articolul 280, al. 2, lit. e, de destituire din funcție a inspectorului Silvia Chelariu. A fost emisă o hotărâre care a fost transmisă la Ministerul Educației și așteptăm avizul în vederea destituirii. Ministerul dă aviz și la numire, și la încetarea activității. Doamna poate contesta decizia în termen de 15 zile la Ministerul Educației. Celelalte trei profesoare de limba română, Èšandără Mariana de la Școala Ion Basgan, Dumitru Mirela de la Școala Ștefan cel Mare și Grecu Anca de la Școala Gugești, au fost sancționate conform articolului 66 din metodologia de organizare a concursurilor și olimpiadelor școlare. Nu mai au dreptul de a face parte din comisiile de evaluare la concursurile și olimpiadele școlare la limba și literatura română pe perioada nedeterminată. Pot contesta deciziile la comisia de disciplină a ISJ. Dosarul penal (deschis de procurorii vrânceni-n.r.) este altă problemă, noi punem la dispoziție documentele, dacă ne sunt solicitate”, a afirmat Dorin Cristea, care a adăugat că profesoara Silvia Chelariu va fi demisă efectiv din funcția de inspector școlar doar după ce va fi primit avizul ministerului.
Profesoara Silvia Chelariu nu a răspuns la telefon pentru a-i fi consemnat punctul de vedere. Șeful ISJ Vrancea a afirmat că aceasta nu a dat declarație nici în cadrul comisiei de disciplină. „A refuzat să dea declarație. Doamna Chelariu a făcut un memoriu, dar susținerile dumneaei sunt contrazise de declarațiile profesorilor evaluatori. Este regretabil ce s-a întâmplat și îmi pare rău, deoarece este imaginea inspectoratului în joc. Cerem scuze elevilor și părinților pentru ceea ce s-a întâmplat, ne pare rău, deoarece copiii suferă și sunt traumatizați. Este regretabil, iar asemenea fapte nu trebuie tolerate. Pe viitor, trebuie să fim mai atenți, să respectăm metodologia și regulamentul”, a mai spus profesrul Dorin Cristea.
Reamintim că procurorii vrânceni cercetează modul cum au fost corectate tezele la Olimpiada județeană la limba și literatura română. Potrivit prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea Florin Èšîrlea, ancheta este efectuată ca urmare a unei sesizări transmise chiar de Ministerul Educației Naționale. „Am fost sesizați de către Ministerul Educației cu privire la anumite nereguli constatate cu privire la olimpiada de limba română. Mai multe amănunte nu vă pot da, dar ce vă pot spune este că avem un dosar înregistrat”, ne-a precizat prim procurorul Florin Èšîrlea.
Ancheta în acest caz a fost deschisă după ce mama unei eleve participante la olimpiadă a reclamat faptul că fiica ar fi fost defavorizată atunci când i-a fost notată teza. Femeia a depus contestație la Inspectoratul Școlar, după care a fost sesizat Ministerul Educației Naționale. Reprezentanții ministerului au sesizat parchetul, pentru ca procurorii să stabilească dacă cineva se face vinovat ori nu în acest caz.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here