Handbal juniori 2 – Focșănenii, turneu cu trei victorii din trei meciuri la Năvodari!

0
409


Echipa de handbal juniori 2 a CSS Focșani și-a consolidat, în turneul al doilea de sală care a avut loc la Năvodari, locul pentru calificarea în primul turneu semifinal al campionatului național.
De vineri, 8 decembrie, până duminică, 10 decembrie, elevii profesorului emerit Lucian Tucan a disputa trei partide și au obținut tot atâtea victorii! Mai întâi, vineri, au câștigat cu 42-13 (22-7), întâlnirea cu ultima clasată, Arrubium Măcin, apoi, sâmbătă, s-au impus cu 31-22 (12-9) în meciul cu CSS 1 Constanța, concurenta directă la locul al treilea, iar duminică au câștigat întâlnirea cu formația gazdă, CS Năvodari. Scor, 27-26 (15-16). După acest turneu, distanța dintre CSS Focșani, de pe locul al treilea și CSS 1 Constanța, de pe locul al patrulea a crescut la 9 puncte! În turneul semifinal se califică doar primele trei clasate!
La Năvodari, pentru CSS Focșani au jucat Florin Nichițelea, Cătălin Sava și Dragoș Cabalortă, portari și jucătorii de câmp Răzvan Șeitan, Teodor Istrate, Alexandru Postelnicu, Andrei Bardan, Alin Iorga, Răzvan Gheorghiță, Gabriel Iorga, Andrei Pușcașu, Vlad Berheci, Nedad Mijalcovic, Ovidiu Ionel, Răzvan Boghian.
Profesorul Lucian Tucan mi-a spus că este mulțumit de rezultatele echipei, „pentru că, să câștigi tot înseamnă ceva”. Insă jocul echipei a avut și momente care l-au nemulțumit iar în perioada următoare va lucra cu echipa așa încât evoluția în jocurile oficiale să fie constant la un nivel foarte bun!
După revenirea la Focșani, echipa a primit de la profesorul Lucian Tucan o vacanță de trei zile, iar de joi, 14 decembrie, va relua în Sala Polivalentă pregătirile pentru returul care va începe la 8 ferbuarie.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here