GALERIE FOTO: Sergent major Elisabeta Ungureanu, una dintre inimile neînfricate care a purtat steagul țării în Afganistan
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO: Sergent major Elisabeta Ungureanu, una dintre inimile neînfricate care a purtat steagul țării în Afganistan
GALERIE FOTO: Sergent major Elisabeta Ungureanu, una dintre inimile neînfricate care a purtat steagul țării în Afganistan
Voteaza :

Articolul a primit 6 voturi

    Femeile-militar din România nu au spus niciodată nu misiunilor de peste hotare. Îmbrăcate în culorile nisipului, specifice uniformei militare, încălțate în bocanci și nedespărțite de armă, la prima sau la a doua misiune, femeile-militar s-au alăturat întotdeauna, fără frică, colegilor lor bărbați în teatrele de operații, iar de multe ori chiar i-au și condus pe aceștia. Nici căldurile sufocante și nici praful omniprezent al Afganistanului nu le-au speriat și nu le-au împiedicat să le fie alături camarazilor. „Întotdeauna solidari niciodată solitari!”- aceasta este legea nescrisă a militarilor, de la care femeile-militar nu se abat și pe care o respectă, cu același patos cu care își respectă și legăturile de familie.
    Sergent major în cadrul Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu”, unitatea 01548, Elisabeta Ungureanu, cu vechime totală de 12 ani în armată, este o astfel de femeie. Când am cunoscut-o, mi-am spus în sinea mea că am întâlnit prima femeie care nu se teme de nimic. Deși zâmbește tot timpul, iar bucuria cu care trăiește este evidentă, sergent major Ungureanu are o prezență impunătoare. Atât ea cât și soțul său, care este polițist, sunt din Galați, dar locuiesc în Focșani și intenționează să rămână aici. Când era copil visa să devină profesoară de Biologie, dar destinul avea pentru ea un plan, pe care l-a îmbrățișat cu bucurie și care i se potrivește mănușă. „Între timp am crescut și visele nu au mai rămas aceleași. Ulterior mi-am dorit să urmez o carieră militară. S-a ivit această oportunitate și a fost alegerea mea. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Simt că mă caracterizează. Nu am avut pe nimeni în familie din cadrul armatei, dar m-au susținut, nu s-a pus problema. Inițial a fost cursul de formare și pregătire de soldați gradați profesioniști, în arma Apărare CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic și Nuclear), ulterior, după ce am fost la Constanța, la Forțele Navale, m-am mutat la Forțele Terestre, din unitate în unitate, până m-am decis să plec la subofițeri și de atunci am ajuns la Unitatea 1548”.

    Prezența femeilor  în armată nu mai reprezintă de mult o noutate, iar calea lor spre o carieră militară, cât mai ascendentă, le-a fost de mult deschisă. Pentru sergent major Ungureanu, cariera militară este o provocare căreia îi răspunde cu pasiune în fiecare zi. „Orice început este greu. Depinde din ce punct privești lucrurile. Nu m-a împiedicat faptul că sunt femeie, dimpotrivă, m-a motivat, dar este adevărat că trebuie să muncești de 10 ori mai mult, ca să dovedești că poți mai mult. Nu vreau să zic că suntem blamate pentru faptul că suntem femei, sau suntem considerate slabe, dar există o oarecare reticență vizavi de noi și trebuie să muncești mult mai mult ca să dovedești că poți. Cred că sunt în măsură să afirm faptul că suntem mai responsabile decât bărbații, în unele situații. Pentru o femeie, ca să reziști într-un mediu militar, îți trebuie foarte multă seriozitate, tărie de caracter și, nu în ultimul rând, dorința de a rezista.
    Eu consider că dacă nu-ți place ceea ce faci pierzi timpul de pomană și ar trebui în mod cert să cauți altceva de făcut. Pentru mine nu a fost greu să mă adaptez rigorilor militare. Sunt feminină, dar am optat întotdeauna pentru frumusețea naturală. Nu a fost greu să mă adaptez, pentru că armata este pe sufletul meu și mă caracterizează. Mă simt bine în haina militară, efectiv. Sunt un om care ia lucrurile exact așa cum vin și le tratez în funcție de gravitatea lor. Pentru mine a contat îndemnul superiorilor, care au văzut potențialul în mine, de a merge mai departe. Din punct de vedere fizic nu este greu să te menții pe linia de plutire. Oricine ar trebui să fie capabil să alerge 2 km, sau să care niște greutăți și să reacționeze la diferiți stimuli externi. Pentru noi lucrurile au devenit mai ușoare cu timpul, pentru că ne-am obișnuit și toate acestea devin ca o extensie a ta.
Soțul meu este polițist, mă înțelege și mă susține. Nu s-a pus niciodată problema să nu pot alege singură pentru mine. În mare parte fac ce vreau și ceea ce mă caracterizează. Soțul m-a luat exact așa cum sunt. Nu am avut niciodată probleme din punctul ăsta de vedere și chiar a fost un sprijin pentru mine. Ca fiecare, ai zile bune și proaste la muncă. Important este dacă te duci cu ele acasă, sau nu, și dacă ai cu cine le discuta”
.

    Optimismul și capacitatea de nu se gândi la lucruri negative i-au fost întotdeauna un sprijin. Chiar dacă poate unele femei s-ar gândi de două ori înainte să înceapă o carieră militară, sergent major Elisabeta Ungureanu nu s-a temut niciodată să apuce pe acest drum. „Le-aș spune tuturor să-și urmeze visul, indiferent care este acesta. Dacă este visul tău, nu ți se va părea o corvoadă. Mie nu mi se pare nimic greu. Nu am întâmpinat o situație până acum căreia să nu-i găsesc o rezolvare. Știți cum se spune: Soluții sunt, probleme să apară. Sunt o fire foarte optimistă. Și în întuneric total văd întotdeauna o lumină. Așa am fost întotdeauna și nu am să mă schimb. Lucrând aici, cu mai mulți bărbați, am învățat că femeia este mult mai puternică decât pare și că are o voință de fier, în cele mai multe dintre situații, că este frumoasă și apreciată, dacă-și face treaba. Aici nu ești apreciată pentru că ești femeie. Ești apreciată tocmai pentru că în unele cazuri trebuie să muncești de zece ori mai mult, ca să realizezi ceea ce ți-ai propus, pentru că noi, față de bărbați, mai avem și alte probleme. Nu cred că putem să generalizăm succesul. Fiecare femeie are nevoile sale. Sunt mulțumită de felul în care sunt și de locul în care sunt. Sunt foarte mulțumită că am ajuns sănătoasă acasă. Încă mă adaptez, am venit acum o săptămână și nu am avut timp să fac nimic pentru mine, am fost doar pentru ceilați până acum; toată lumea vrea să te vadă, vrea să vorbească cu tine”.

    Plecarea în teatrul de operații din Afganistan a fost pentru sergent major Ungureanu o decizie la baza căreia a stat în primul rând solidaritatea față de camarazii alături de care a împărțit multe momente. „Nu credeam vreodată să merg în Afganistan și uite că am mers. A fost prima misiune și sunt foarte mândră de chestia asta. Nu am venit la acest batalion cu ideea de a pleca. Știam că este un batalion operativ și că probabil vor mai avea misiuni, dar nu am venit nici o clipă aici cu ideea că eu am să plec în Afganistan. În momentul în care am aflat că vine misiunea pe batalion, am vorbit cu soțul acasă, el mi-a spus ca mai întâi să mă hotărăsc eu ce vreau, apoi să discut cu el. Fiind aici în fiecare zi, cu aceeași oameni, suntem practic unii pentru ceilalți o a doua familie și, chiar dacă nu ne-o spunem, avem dorința de a pleca împreună, de a fi cu toții, acolo unde este nevoie de noi. În afară de ceea ce-și dorește fiecare pentru el, mai este și acea dorință colectivă, care se crează cu timpul, pentru că știi că ai oameni pe care te poți baza. Ne apărăm spatele unul altuia. Celor din familie le-am adus la cunoștință faptul că am hotărât să plec în Afganistan. Nu am vrut să le las nici o clipă impresia că pot alege pentru mine. Exclus! Le-a fost greu, dar au acceptat, pentru că au înțeles că asta îmi doresc”.

     Cei peste 400 de militari ai Batalionului 280 Infanterie Protecția Forței ”Brave Hearts” s-au aflat în misiune în Afganistan în perioada august 2017 - februarie 2018. Acolo au executat misiuni de asigurare a securităţii bazei militare şi a personalului forţelor coaliţiei, de asistenţă şi consiliere pentru forţele armate şi de securitate afgane. De asemenea, au acordat asistenţă umanitară în sprijinul populaţiei afgane, au menţinut dialogul cu autorităţile şi liderii locali şi au desfăşurat acţiuni împreună cu Forţele de Securitate Naţionale Afgane. „Perioada de pregătire este foarte solicitantă, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Nu prea ai timp să te gândești atunci la ceea ce va urma, pentru că te focusezi pe pregătire, pentru că de tot ceea ce faci tu în perioada respectivă depinde, până la urmă, viața pe care o vei avea în teatru de operații. Cu cât îți îmbunătățești aptitudinile și îți ridici performanțele mai sus, cu atât mai ușor îți va fi acolo. Perioada, în care am avut timp efectiv să ne gândim că plecăm în misiune, a fost relativ scurtă, de o săptămână. Atunci nu te gândești la ce o să faci cât o să fii plecat, te bucuri de familie, încerci să pleci cu bateriile cât mai încărcate și cu Dumnezeu înainte”.

    În Afganistan, sergent major Ungureanu a fost comandant de grupă. A condus și dirijat activitatea militară a mai multor colegi bărbați, câștigând respectul și admirația acestora. „Munca asta presupune să ai șapte bărbați în spatele tău. Ca și companie ne-am desfășurat activitatea în cadrul principalului punct de control de acces în baza militară. Misiunea companiei în sine a fost securizarea punctului de acces principal. Fiecare a avut atribuțiile sale, dar structura a fost aceeași ca la infanterie (grupe, plutoane, compania). Noi verificam persoanele, bagajele, autoturismele. Nu trecea nimic fără să fie verificat de noi. A fost cea mai importantă misiune, din punctul meu de vedere, pentru că ne îngrijeam de siguranța tuturor, militari sau civili. Am plecat printre primii în Afganistan, cu cel de-al doilea zbor. Când am ajuns acolo primul lucru care m-a lovit a fost căldura excesivă, deși și la noi era vară, dar acolo era mult mai vară. În primele zile acolo ești atât de solicitat, factorii de stress sunt mult mai mulți decât aici, realizezi că acolo la sfârșitul programului nu mai pleci acasă, căldura este excesivă, aerul uneori irespirabil, praf. Acolo totul este diferit. Nu am avut timp să stăm pe gânduri și ne-am apucat de treabă.
    Prima lună a fost foarte solicitantă, pentru noi, cei care am fost la compania asta, pentru că aveam foarte multe cunoștințe de asimilat, vizavi de accesul în bază, de la cei care erau acolo și de la care trebuia să preluăm misiunea. Una este să faci pregătire aici, simulând condițiile de acolo și alta este să ajungi efectiv acolo. Pregătirea este una, misiunea efectivă este alta. Acolo nu ai voie să greșești. La noi programul era de așa natură încât tot plutonul intra la serviciu și ieșea în același timp. Tot plutonul mergea la masă, după care fiecare își vedea de treaba lui. Pentru că eram încadrate pe plutoane diferite, mă întâlneam cu fetele o dată la trei zi. Acolo fiecare își face programul lui. Noi am avut un program foarte solicitant și în timpul liber trebuia să-ți faci lucrurile personale, pe lângă adunări și alte lucruri specifice, apoi să te odihnești, ca a doua zi să fii în măsură să mergi să-ți faci treaba cât mai bine. Nu am avut emoții pentru că știam din țară exact ce am de făcut. M-am bucurat că intrăm în normal și m-am concentrat să meargă treaba bine. Mi-a plăcut foarte mult ce am făcut acolo, am intrat în contact cu populația afgană, fie că erau interpreți, fie că erau șoferi, sau simpli lucrători, iar pentru mine ăsta a fost un lucru bun și frumos, pentru că am avut ocazia să-i cunosc și să aflu câteva lucruri despre ei, de la ei, nu din cărți. Mi se par niște oameni extraordinari, dar înrăiți de războiul în care se află de zeci de ani. Sunt foarte săraci, dar au un suflet extraordinar. Eu n-am decât stimă și respect pentru ei și pot să zic că-i înțeleg”
.

    Dincolo de sensibilitatea specifică pe care orice femeie o manifestă, femeile-militar atrag și respectul bărbaților cu care lucrează. „Atât timp cât le poți arăta colegilor tăi că se pot baza pe tine, nu mai contează că ești femeie. Cred că singurul moment în care am dat dovadă de slăbiciune în Afganistan a fost de Crăciun, când le-am luat băieților din grupă câte o mică atenție, să știe că nu sunt singuri acolo și că toți suntem în aceeași oală. A doua zi m-au chemat ei pe mine și mi-au oferit un cadou. Eu sunt foarte mulțumită sufletește că nu am avut probleme absolut deloc cu grupa mea, deși pentru colegii mei poate la început a fost o oarecare reticență vizavi de faptul că sunt femeie. Oricum eu nu am simțit această reticență, dacă într-adevăr au avut-o, pentru că au mascat-o foarte bine. Eu consider că m-au apreciat pentru felul meu de a fi. Momente de rătăcire și de slăbiciune cred că este normal să le avem cu toții, eu le-am văzut la ei, probabil și ei le-au văzut la mine, chiar dacă eu zic că m-am ținut tare.
    Este uman să plângi de dorul copiiilor, nu este o slăbiciune. Am încercat să nu mă gândesc foarte mult la faptul că sunt departe de casă. Legătura socială cu cei rămași în țară a fost foarte bună, față de alte misiuni și dacă vorbești în fiecare zi cu cei de acasă și ai ocazia să-i vezi, este mult mai ușor. În momentul în care pornești pe drumul carierei militare, trebuie să-ți asumi tot ceea ce vine, inclusiv faptul că vei fi dislocat, că vei pleca în misiune. E ca și cum am pleca într-o tabără. La noi plecările de acasă sunt frecvente, nu este o noutate, doar că sunt pe termen mai scurt sau mai lung. Cu riscuri mai mici sau mai mari. Dar în momentul în care ți-ai asumat faptul că vei pleca, îți asumi și toate consecințele care decurg de acolo. Important este să-ți asumi toate lucrurile astea, iar dacă ți le asumi și pleci conștient de ele, îți este mult mai ușor, psihic și spiritual vorbind. Dar dacă pleci de aici și te aștepți să găsești acolo lapte și miere, s-ar putea să ai o mare dezamăgire și o mare cădere.
    Odată ce ți-ai asumat alegerea unei cariere militare și calea pe care te duce, cele șase luni nu sunt o corvoadă atât de mare, cu toate riscurile care derivă din ele. Am avut noroc că vremea a ținut cu noi și că, deși ar fi trebuit să prindem în plin sezonul ploios, nu l-am prins. Am ajuns în teatru imediat după ce trecuseră perioadele de temperaturi extreme. Timpul liber însemna că puteai să te duci să mănânci, să-ți speli hainele și să bei o cafea pe esplanadă, sau puteai să-ți petreci timpul în cameră citind. Există câteva centre de relaxare ale americanilor unde poți să-ți pierzi timpul. Eu nu m-am lăsat copleșită de stres, am găsit întotdeauna căi de a-mi ține mintea ocupată, am citit foarte mult, am completat integrame, am vorbit acasă cu ai mei, m-am apucat de tricotat. Dacă ești un om slab, puteai să te lași pradă disperării, dar puteai la fel de bine să găsești resurse de a depăși momentele. Acolo nu-i cunoșteam pe toți militarii, dar cu cei care sunt de aici ne știm de mult”
.

    În luna septembrie 2017, unul dintre militarii români care se aflau în Afganistan și-a pierdut viața, iar alți doi colegi ai săi au fost răniți. Caporalul  Mădălin Stoica avea 41 de ani, era căsătorit și avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operații și era angajat al MApN din anul 2002. În același incident au fost răniți caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuați pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar. Ambii s-au reîntors în Afganistan alături de camarazii rămași acolo, pentru terminarea misiunii.
    „Fiecare a trăit momentul în felul său, dar cu siguranță nu a fost ușor pentru nimeni. Între noi se crează legături, pe care oamenii din exterior nu le înțeleg. Emoția plecărilor și întoarcerilor din patrulă o trăim toți la fel. Sunt oamenii noștri, nu poți să fii relaxat în momentul în care unii dintre noi pleacă pe poartă, în patrulă. În momentul în care ei se întorc în bază, după acele ore de  patrulă, toată lumea respiră ușurată, pentru că sunt colegii noștri, sunt oameni cu care am mâncat o pâine. Niciunul dintre noi nu a plecat acolo cu gândul că nu o să se mai întoarcă înapoi. Am plecat cu gândul de a ne reîntoarce cu toții acasă. Un astfel de moment, fie că o recunoști sau nu, îți ia o parte din tine. Cei doi caporali sunt mai bărbați decât mulți alții. Ei sunt un exemplu de putere și curaj, care mie mi-a fost rar dat să-l întâlnesc. Și-au dorit să revină acolo, și-au dorit să termine misiunea. Nouă ne-a dat o stare de spirit fantastică, faptul că ei au găsit puterea să depășească acel moment și să revină.
    De asemenea, faptul că familiile lor au acceptat să revină după cele petrecute, din nou este o altă dovadă de tărie de caracter și cred că ar trebui să fie un exemplu pentru toată lumea. „Brave Hearts”-ul din denumirea batalionului, inimile neînfricate sunt ale lor mai mult decât a oricăruia dintre noi. Am plecat de acolo de ziua mamei mele, am vrut să-i fac o surpriză. Sentimentele sunt foarte încurcate, am fost șase luni acolo trup și suflet. Simt că am lăsat o parte din mine acolo. O parte din mine a rămas acolo cu acei oameni”
.

Flash interviu

Cartea de pe noptieră – Regii blestemați
Bărbatul ideal – Nu există
Copiii – Miracolul vieții
Politica – Nu mă pasionează
Vacanța – Perfectă pe o insulă
Filme/seriale/emisiuni – Poate când va fi timp
Frumusețe – Naturală
Putere – Interioară
Televiziune/Radio/Ziare/Internet – Pierdere de timp

Foto: Elisabeta Ungureanu




 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.


















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









14
18
39
21
45
29

Extragerea noroc:  7936772

Harta Focsani
   

Inedit

VIDEO şi GALERIE FOTO: „Pe aicea nu se trece”, IMNUL VRÂNCENILOR, compus de interpretul Alin Stoica
     Interpretul de muzică populară din Vrancea, Alin Stoica, în vârstă de 24 de ani, originar din comuna Ploscuțeni, dar stabilit în Focșani, a lansat zilele acestea o piesă dedicată eroilor ce și-au sacrificat viața pe câmpul de luptă de la Mărășești.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost