GALERIE FOTO: Primăria Panciu a început lucrările de toaletare a arborilor
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO: Primăria Panciu a început lucrările de toaletare a arborilor
GALERIE FOTO:  Primăria Panciu a început lucrările de toaletare a arborilor
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

    Primăria Orașului Panciu a început luni lucrările de tăiere şi toaletare a arborilor de pe domeniul public. Primii vizați au fost arborii de pe strada Nicolae Titulescu - zona din fața Spitalului Orășenesc și a fostei Agenții Bancpost. „În această perioadă, am început lucrările de toaletare a arborilor de pe domeniul public al orașului. Este vorba despre lucrări de curățare și îndepărtare a crengilor uscate sau a  copacilor ieșiți din vegetație. Am intervenit în zona Spitalului, dar ne vom extinde și pe alte străzi, precum și în cartierele Satu-Nou, Crucea de Jos, Dumbrava, Crucea de Sus și Neicu. De asemenea, vor fi toaletați și arborii din curtea Bisericii «Sf. Apostoli Petru și Pavel»“, a declarat primarul Iulian Nica.
Tăierile de întreţinere şi cele de corecţie a arborilor/arbuştilor se execută numai în perioadele de repaus vegetativ. În perioada de vegetaţie, astfel de lucrări se aplică numai ramurilor uscate care pot fi uşor identificate.


 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









12
16
33
45
3
10

Extragerea noroc:  7463834

Harta Focsani
   

Inedit

GALERIE FOTO: Profesorul Ștefan Opincă, o viață ca-n filme dedicată artei cinematografice
    Profesorul Ștefan Opincă de la Bătinești și-a dedicat viața artei cinematografice și a pregătit sute de copii în cineclubul Danubius din Galați. Viața lui Ștefan Opincă se suprapune cu perioada regimului comunist, fiind martor la evenimentele din ultimii 80 de ani.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost