GALERIE FOTO: Opt trofee, 4 medalii și 18 diplome: bilanțul talentului unei fetițe din Panciu

2
10821


În numai doi ani, Ana Maria Gonciar, din Panciu, care a împlinit ieri 13 ani, a reușit să câștige cu vocea sa minunată opt trofee, patru medalii și 18 diplome. Reușita sa este cu atât mai remarcabilă cu cât fetița este și foarte bună la școală, ea încheind clasa a VI-a cu media 9,49 și un onorabil premiu II. Timiditatea sub care își ascunde emoțiile, modestia cu care vorbește despre reușitele ei și realismul cu care povestește despre alte colege din Panciu, despre care spune că sunt la fel sau chiar mult mai talentate decât ea, toate acestea vorbesc de la sine despre sufletul ei atât de frumos!
    Am cunoscut-o întâmplător și dacă n-ar fi fost prietenia ei, Florentina, o fetiță instituționalizată în cadrul Modulelor din Panciu, poate că n-aș fi știut nimic despre talentul său. „Este prietena mea! Cântă foarte frumos! A câștigat multe premii, o puteți auzi pe youtube”, mi-a prezentat-o Florentina cu o bucurie în glas care n-a putut să nu-mi stârnească mie interesul, iar Anei Maria emoția concretizată în roșeața instantanee a obrajilor, care a făcut-o și mai frumoasă!
    Nu i se pare că face ceva deosebit, la fel ca orice om care obține performanță dintr-o anume muncă făcută din pură plăcere. Povestește despre ea cu inocența și simplitatea aceea adorabilă, specifică copilăriei. Și atunci când cuvintele nu mai răzbesc, îi vin în ajutor diplomele, trofeele, medalile. „Când am câștigat trofeul la primul concurs din viața mea la care am participat, nu mi-a venit să cred! Eram în clasa a IV-a și am participat la Festivalul Internațional „Francochanson” care a avut loc la Buzău, și am luat Marele Premiu și Trofeul, după ce am cântat o melodie în română și una în franceză. M-am bucurat atât de mult și mi-a dat atâta încredere în mine încât am hotărât să continui!”, spune Ana Maria.

De la cântatul prin casă, la cântatul pe scenă!

    Ana Maria mi-a povestit că totul a început absolut întâmplător. „Mama, care este profesor de muzică, m-a tot auzit cântând prin casă și la un moment dat, m-a dus la profesoara mea de chimie, doamna Mirela Georgescu, care avea un cor, ca să mă asculte. Doamnei i-a plăcut foarte mult cum cânt și așa am devenit solista corului. Eram în clasa a IV-a. Apoi, am început pregătirea cu doamna profesor de chimie. Mama a decis că este mai bine așa, pentru că ea n-ar fi putut să fie obiectivă și apoi, acasă nu aveam boxă, microfon, negative”, mărturisește fetița. Ba mai mult, consideră că a avut noroc să fie pregătită de profesoara de chimie, aceasta fiind extrem de talentată la rândul său. „Doamna știe să cânte la pian, la chitară, la flaut iar în week-end vine la noi la școală un profesor, domnul Grigoriu, care predă chitara și îmi mai dă sfaturi”, a detaliat Ana Maria.
    Iar rezultatele muncii sale, sub îndrumarea celor doi dascăli, n-au întârziat să apară. După primul concurs amintit mai sus, la care a luat Marele Premiu și Trofeul, alte și alte premii au început să curgă. Astfel, în doar doi ani, prin talentul său nativ, șlefuit în ore de pregătire, Ana Maria și-a făcut nu doar un nume în constelația muzicii vrâncene, ci a adunat și sumedenie de diplome, medalii și trofee care mărturisesc povestea ei frumoasă: Trofeul și premiul I la Festivalul concurs „Staruri vrâncene”, de două ori premiul al II-lea la Festivalul „Florile Dragostei”, de două ori premiul I dar și un premiu special la Festivalul concurs interjudețean de artă „Descoperim tradiția străbună”, premiul III din aproximativ 50 de copii, precum și un premiu special la Festivalul Internațional de muzică ușoară pentru copii și tineret „Pentru voi muguri noi” și multe, multe altele….
    Cu toate acestea, în sufletul Anei Maria a rămas totuși un regret. „Am câștigat Marele Trofeu al Federației „Star Music” la Festivalul-concurs național „Staruri vrâncene” iar cei care au luat trofeul la acest concurs trebuiau să meargă la Festivalul Internațional din Italia. Ar fi trebuit să merg eu dar… nu am putut din motive de sănătate”, spune fetița. Speră însă că la o ediție următoare va reuși să câștige din nou Marele Trofeu și să ajungă să reprezinte Vrancea la Festivalul din Peninsulă. Talentul Anei Maria a fost recompensat și de autoritățile locale Panciu, ea primind din partea Consiliului Local și a primarului Iulian Nica diplome de onoare pentru rezultatele deosebite obținute.

„Aș vrea să mă duc la Liceul de Arte, dar costurile sunt prea mari….”

    E bine știut că în cele mai multe cazuri, să ai un copil deosebit de talentat și să-i susții talentul este extrem de greu pentru părinți, din punct de vedere financiar. Cu acest aspect se confruntă și mama Anei Maria, care face tot posibilul ca fiica ei să se prezinte la cât mai multe concursuri. Efortul acesteia nu îi este străin copilei care înțelege și spune, cu recunoștință, cât de mult se străduiește mama ei, și cât de mult o iubește. „Mama face tot posibilul să facă rost de costumații de scenă. Am câteva, și mă îmbrac cu ele la Festivaluri diferite. Mi-aș dori să lucrez și eu cu un compozitor, dar costurile sunt foarte mari… Să știți că nu sunt singura din Panciu care cântă, mai sunt fete foarte talentate, care au obținut premii mai mari și mai importante decât mine și mă bucur pentru ele. Și eu mă pregătesc și sper ca după clasa a VIII-a să mă pot duce la Liceul de Muzică și Arte Plastice „Gheorghe Tattarescu” din Focșani. Eu sper să pot să urmez acest liceu, dar va trebui să fac naveta, va fi 18 lei pe zi, adică aproape 400 de lei pe lună și nu știu dacă se va putea… Totuși, cea mai mare dorință a mea este să studiez muzica, și să ajung să fac canto la Conservator”, spune Ana Maria.



„Sunt un copil obișnuit”

    Din toate cuvintele ei, din felul în care se exprimă, din gesturi și privirile sale senine, din toată ființa ei răzbate bunul simț și modestia, adânc înrădăcinate printr-o evidentă bună creștere. Cu toate că premiile sale ar fi putut să o transforme, Ana Maria consideră că nu este decât un copil absolut obișnuit, care are preocupările, visurile și speranțele pe care le are orice copil de vârsta ei. Nu i se pare greu să se pregătească intens pentru a-și desărvârși talentul și în același timp să studieze cu conștinciozitate și la școală. Astfel, a terminat clasa a VI-a cu media 9,49 și spune că va face tot posibilul ca în următorii doi ani să obțină medii mult mai bune, pentru a putea intra fără probleme la liceul pe care și-l dorește atât de mult, și anume Liceul de Muzică și Arte Plastice „Gheorghe Tattarescu” din Focșani. 
„Sunt un copil obișnuit. Îmi place să învăț, de exemplu literatura română îmi place foarte mult, acum, în vacanță, citesc tot ce e în programa școlară. Ultima carte pe care am citit-o a fost „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. A fost un pic cam grea pentru că are cuvinte arhaice pe care a trebuit să le caut în dicționar ca să le înțeleg, dar mi-a plăcut foarte mult. De asemenea, îmi place mult sportul. Acum, în vacanță, cât nu fac pregătire, cânt singură acasă, cu negativele pe care le am. Nu cânt doar un singur gen, cânt muzică pop, muzică ușoară dar și muzică clasică și populară. Am și o chitară acasă, obișnuiam să cânt și cu chitara dar în clasa a IV-a m-am lăsat, pentru că vroiam să mă pregătesc mai mult pentru școală. Dar după examenul de clasa a VIII-a mă apuc iar, pentru că îmi place foarte mult și chitara”, a spus Ana Maria.

„Prețuiți tot ceea ce aveți!”

    Împlinirea visului de a studia canto, mai întâi la Liceul de Arte și apoi la Conservator, crede Ana Maria că stă încă sub semnul întrebării, însă tot ea spune că dacă acest lucru chiar nu va fi posibil, se va îndrepta către altceva. „Nu știu încă ce voi face dacă n-o să merg la Liceul de Arte. Chiar dacă n-o să se întâmple, o să învăț mai departe cât pot eu de bine și o să mă pregătesc în continuare și la muzică, și sunt recunoscătoare pentru tot ce am. Tuturor copiilor le transmit să prețuiască tot ceea ce au. Același lucru le-am spus și prietenelor mele din centrul de la Panciu, să prețuiască ce le este oferit pentru că sunt copii care nu au nici măcar atât cât am eu, sau cât au ele. Vreau să le spun mamei și surorii mele cât de mult le iubesc și, de asemenea, să transmit respectul și recunoștința mea doamnei profesor de chimie și celorlalți profesori de la Liceul Tehnologic „Al.I. Cuza” din Panciu”, a spus, cu simplitate, Ana Maria.
    „Monitorul de Vrancea” îi transmite Anei Maria Gonciar, cu prilejul aniversării de ieri, „La mulți ani!”, la cât mai multe premii și îi ținem pumnii pentru împlinirea tuturor dorințelor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here