GALERIE FOTO: Jurnal de mamă. Episodul 57 – Roma, dragostea mea. O călătorie pe an, cadou de ziua mea
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO: Jurnal de mamă. Episodul 57 – Roma, dragostea mea. O călătorie pe an, cadou de ziua mea
Voteaza :

Articolul a primit 3 voturi




    Dragostea mea. Ziua mea. Viața mea. O colegă înțeleaptă mi-a spus: copiii cresc, vor pleca la facultate, tu cu ce vei rămâne?
    Cu zâmbetele din zilele reci, când îmi amintesc senzația aceea de căldură la ieșirea din aeroport. Roma, dragostea mea, mă îmbrățișa după 16 ani. Era înnorată, dar s-a înseninat odată ce pașii mei au început să-i bată străzile. Ce dor mi-a fost de tine, frumoaso!
    Am ajuns la Roma cu gând să-l întâlnesc pe Jude Law. E o... „glumă internă“, cum ar zice sor’mea. Văzusem „Tânărul Papă“ (vi-l recomand!) pe HBO și mi-am zis: uite cadoul de ziua mea: Roma, Vatican, Jude Law. În cele 7 luni și jumătate cât am stat la Roma între anii 2000 și 2001, nu apucasem să văd Vaticanul și mi-am zis că e un obiectiv de trecut pe lista locurilor pe care trebuie să le vizitezi într-o viață de om. Am luat bilete de avion, am găsit un B&B super (MJ Roma San Pietro Guesthouse) la câteva sute de metri de Vatican și pe 27 martie, anul trecut, am aterizat. Era prima dată când zburam (un alt punct bifat pe o listă).
    Am crezut că toate amintirile urâte din urmă cu 16 ani mă vor ajunge și mă vor face s-o detest, dar nu, ea m-a cuprins și m-a-nvârtit și mi-a dat soare și înghețată, arhitectură și fântâni, artă și istorie, pizza și mâncare chinezească, exact ca un prieten vechi, de care te-ai despărțit supărat, dar, atunci când după prea mult timp vă reîntâlniți, nu mai știți motivul de ceartă. Roma mi-a dat totul, iar eu am luat totul.
    A doua zi ne-am întâlnit cu mama. Am așteptat-o în gara Termini. Venea de la Florența. Are grijă de o bătrână. N-o văzusem de jumătate de an. Aveam să stăm împreună câteva ore, cât am vizitat Basilica di San Pietro, și n-aveam s-o mai văd până în august. Dar Roma, pe care am admirat-o de la înălțimea a sute și sute de trepte abia urcate, ne-a îmbrățișat pe toate trei, mamă și fiice, și ne-a șters lacrimile. Va veni un timp, ne-a șoptit, când veți fi din nou împreună, iar durerea despărțirii va trece. L-am întrebat, în limba engleză, pe un paznic de la Vatican dacă l-a văzut pe Jude Law. A zâmbit încurcat.
    A treia zi, ultima, am fost la Musei Vaticani. Un om mă sunase să ne vedem. Dar orele treceau, iar noi eram tot acolo. Omul a plecat, nemaiavând timp. Cum să lași ce e acolo? Cum să pleci de acolo? E copleșitor, e inefabil, e prea mult. Mergi și mergi, vezi și vezi, încerci să upload-ezi totul, dar când crezi că nu mai poți primești și mai mult. Sculpturile cred că m-au impresionat cel mai mult. Păreau pe cale să devină vii. Păreau în acea fracțiune de secundă dintre neființă spre ființă, fracțiune prelungită la infinit pentru fiecare turist împins de valurile de oameni ce veneau iar și iar. Dar totul te impresionează. Picturile, tapiseriile, mozaicurile, basoreliefurile, Capela Sixtină. Am citit într-un album de Istoria Artei (E. H. Gombrich) că Michelangelo a lucrat singur bolta capelei timp de aproape 4 ani. „După pregătiri și schițe detaliate, Michelangelo trebuia să le transfere pe tavan și să le picteze lucrând întins pe spate“. Sunt niște oameni în capelă care strigă în engleză și italiană că e interzis să faci fotografii! Dar bineînțeles că toată lumea face, pentru că parcă degeaba ai traversat tot muzeul dacă tocmai de acolo pleci fără o amintire fotografică. Însă e și mai bine dacă închizi ochii și îți întipărești în memorie acele picturi. Pentru câteva momente ajungi să stai întins pe spate lângă Michelangelo dându-i o pensulă sau o schiță atunci când are nevoie de ele. Până la urmă, cine zice că timpul e liniar?
    În acel spațiu în care timpul pare să-și fi pierdut valoarea, în care geniul uman întâlnește divinitatea spre a-și transfera reciproc vicii și virtuți, uiți de zecile de așa ziși ghizi care te agasează, uiți de oamenii străzii care-și duc veacurile pe lângă ziduri, uiți de militarii cu mitraliere și tancuri de lângă fiecare obiectiv turistic.
    Roma îi primește pe toți, îi seduce, îi îmblânzește și le șoptește: La vita è bella! Vivila intensamente!
    Anul acesta, am decis să-mi fac Amsterdam-ul cadou de ziua mea. Am luat bilete, am rezervat cazare și visez deja la nesfârșite grădini cu lalele (sunt florile mele preferate), la plimbări cu barca pe canale, la prăjituri speciale, la mori de vânt, la Rembrandt. 
    Pentru anul viitor, visez la cireșii înfloriți din Japonia. Nu am bani pentru o asemenea călătorie, dar cine știe...
    Copiii cresc, își văd de viața lor, iar tu cu ce rămâi?




 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.

















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









3
19
20
23
17
37

Extragerea noroc:  7153125

Harta Focsani
   

Învăţământ

185 de cadre didactice din Vrancea vor gradație de merit; cele mai multe dosare au fost depuse de învățătoare
185 de cadre didactice, din întreg județul Vrancea, și-au depus dosarele pentru obținerea gradației de merit. Acestea își dispută 160 de locuri, scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea (IȘJ).

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost