GALERIE FOTO : Jurnal de mamă. Episodul 56 – Copiii, mâțele și perușii
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO : Jurnal de mamă. Episodul 56 – Copiii, mâțele și perușii
GALERIE FOTO :  Jurnal de mamă. Episodul 56 – Copiii, mâțele și perușii
Voteaza :

Articolul a primit 4 voturi

Știți cum sunt copiii: vreau și eu un animăluț, toți prietenii au un animăluț, numai noi nuuuu!!! Să luăm unul! Să luăm unul!
     De pluș!!!, am răspuns. Și am luat un pește cu baterii care înota când îl puneam într-un bol cu apă. Mă uitam îngrozită cum băiețelul îl scotea din apă și îl băga la loc într-un ritm ce ar fi ucis orice pește real și mă felicitam pentru că l-am cumpărat pe cel cu baterii. Pacea a durat însă numai vreo două zile, pentru că peștele a rămas chiar și fără bateriile de rezervă. Așa că într-o zi însorită de primăvară a anului trecut am intrat într-un petshop și am luat o colivie roșie cu doi peruși: unul mov și unul alb. Toată familia, de la mic la mare, a fost entuziasmată. Perușii, două frumuseți gingașe, ciripeau și învățau să zboare în dormitorul nostru. Păreau niște zâne, niște colibri mai mari, niște minuni care ne înveseleau viața. Dar ori a fost de ajuns?!
    Perușii nu sunt chiar.... animăluțe, mi-au spus. Sunt păsări... Ce frumos ar fi să avem un cățel... Și au făcut ochi de cățeluș, așa cum văzuseră la desene animate. Bine, și dacă ne luăm un câine, cine îl scoate la plimbare? Cine strânge după el, până învață să facă afară? Căci mi-ați promis că veți avea grijă de peruși când i-am cumpărat și acum strâng eu în fiecare zi, le-am spus. Te rugăăăăăăm, și-au împreunat ei mânuțele. Dar perspectiva ieșirii în frig, ploaie, dimineața prea devreme pentru a scoatele câinele a fost prea sumbră pentru mine, așa că nu am cedat rugăminților. Și ne-am gândit la o pisică. Până la urmă, mi-am spus, stăm totuși într-un apartament cu două camere și un câine, fie el și de talie mică, n-ar prea avea spațiu. Așa că am dat sfoară în țară că vrem o mâță. Și ne-am trezit cu patru!!
    Mă sună un tânăr cunoscut într-o dimineață și mă întreabă dacă mai vreau o pisică. Zic da, dar de unde, ce și cum? Zice că e la un petshop și o copilă are patru pui pe care vrea să-i dea, pentru că mama lor, o albastră de Rusia – a ținut să menționeze fata, a fost călcată de o mașină. Zic: bine, adu-mi și mie un pui. Sună la ușă, deschid și în fața mea, tânărul și o fetiță la vreo 10-11 ani cu o căciulă în mână în care mișuna ceva. Le spun să intre în casă, iau căciula, o pun pe canapeaua din bucătărie și văd patru pui de mâță, cu ochii lipiți, tremurând, mieunând. Ce Albastru de Rusia?! Erau două tărcate cu alb, negru și portocaliu, una negru cu alb și una neagră de tot. Copila ne întreabă ce o să facem cu ei și pur și simplu se strecoară pe ușă, scuzându-se că trebuie să ajungă la școală.
    M-am născut și am crescut la oraș. Habar n-aveam ce să fac cu puii aceia. Îi priveam și singura soluție care îmi trecea prin minte era să le pun pozele pe pagina de facebook a Monitorului de Vrancea și pe site, astfel încât să fie adoptați. L-am trimis pe tânăr să cumpere seringi și am încercat să le dau niște lapte cu seringa. I-am lăsat apoi într-o cutie pentru că trebuia să-mi iau copiii de la grădiniță și de la școală. Ce bucurie pe ei când au văzut puii! Cu ce grijă îi luau în mânuțe și îi mângâiau. Iar puii de mâță orbecăiau și mieunau de ți se rupea sufletul. Doi au fost adoptați și sper să fie bine! Doi au rămas la noi, căci era nevoie de un animăluț pentru fiecare copil. Și așa a început aventura creșterii a doi pui de mâță, aventură pe care mulți o vedeau sfârșind tragic. Dar eu și soțul meu i-am hrănit cu seringa cu lapte praf de pisică, ce se găsește doar la unele petshop-uri, apoi cu biberonul, i-am șters cu cârpă udă astfel încât să-și facă nevoile, le-am pus sticlă cu apă caldă să nu le fie frig, i-am dus zile la rând la veterinar pentru că se îmbolnăviseră și, încet-încet, Moțu (nume pe care l-a primit în memoria altui motan, ucis de o bestie) și Negruța au crescut și au început să toarcă și să mănânce mâncare solidă și să meargă la litieră. A fost ca și cum am fi parcurs din nou, dar mult mai rapid, etapele creșterii unor bebeluși. Dar cum pisicile sunt mult mai active noaptea decât ziua, joaca și alergătura aveau loc după 11 seara, ceea ce nu e prea bine când vii obosit de la muncă. Așa că am decis să păstrăm doar o pisică, iar una s- o dăm bunicilor la țară, astfel încât să nu ne despărțim decât temporar de ea. Negruța a rămas la oraș, iar Moțu la țară. Și viața a decurs lin, chiar și după ce Negruța a fost sterilizată și am stat lângă ea ca s-o îngrijesc până s-a pus din nou pe picioare. Numai că într-o zi, bunica ne-a spus că Moțu a dispărut.
    Am zis că plecase în căutare de pisici. Vorbisem cu colege care aveau motani și spuneau că pleacă și câte o săptămână, apoi se întorc acasă. Dar Moțu nu s-a mai întors. Și bunicului n-are cine să-i mai țină cald la șale. Și nici n-are cine să mai păzească găinile să nu mai iasă, când bunica le bagă în țarcul lor. Bunica crede că aceeași bestie care l-a ucis pe primul Moțu, l-a omorât și pe acesta al nostru. Dar eu tot sper să nu fie așa. Tot sper să fie hoinar prin lume. Sau să-și fi găsit un loc cald lângă o sobă. Dar de l-a ucis bestia cu furca, așa cum crede bunica, sper să existe un iad pentru cei care sunt în stare să comită asemenea orori. Moțu a fost ca un copil pentru noi. Și un bun prieten pentru copiii noștri. Dar cum în lume câteodată toate par să aibă un rost, în viața noastră a apărut Mau.
    Într-o seară, lucram de zor la ediția de a doua zi a ziarului, când mă sună soțul că plânge o mâță într-un copac la bulevard. Și ce să-i fac eu?!, îl întreb. Să o salvezi, îmi răspunde. Sună la pompieri! Cum să sun la pompieri pentru o mâță?!, mă gândesc și alături de o colegă iubitoare de animale ieșim să vedem despre ce este vorba. La câțiva metri înălțime, un pui de mâță mieuna de se auzea în tot bulevardul. Un tânăr s-a oprit dornic să ajute. Dar niciunul nu știam cum. În glumă, am început să vorbesc cu mâța: hai, sari că te prind! Și a sărit. Doar că n-am prins-o. Dar n-a pățit nimic. Era un pui la vreo două luni, speriat ca vai de el. L-am luat la redacție, i-am dat lapte și habar n-aveam ce să fac cu el. A stat ceva timp pe aici, a fost răsfățatul tuturor, dar în cele din urmă a trebuit să luăm o decizie. Așa că l-am luat acasă. La început, Negruța nu l-a suportat, dar ușor ușor au început să se joace, iar acum sunt prieteni la cataramă. Bunica zice să i-l dăm la țară, pentru că joaca și alergările nocturne prin apartament ne bulversează iar somnul. Dar cum să i-l dau când știu că bestia e acolo? Și îmi e atât de drag. Și se joacă atât de bine cu Negruța. Iar copiii îi adoră. Perușii însă nu prea...



    Perușilor nu le-am dat nume. Dar în puținele momente de liniște, îmi plăcea să închid ochii, să-i aud cum ciripesc și să-mi închipui că sunt pe o insulă exotică. Iar zborul lor, în special al celui alb, pur și simplu mă fascina. La fel și pe mâțe. Mai întâi pe Negruța și pe Moțu, apoi pe Negruța și pe Mau. Se mai întâmpla să plecăm de acasă și să uităm ușa deschisă la dormitor, unde îi lăsam liberi. Ei făceau cercuri prin cameră și zburau pe șifonier. Nu de puține ori i-am găsit speriați în colțuri, ciufuliți de mâțe, dar vii și nevătămați. Eram ca în desenele animate cu Sylvester și Tweety. Se întâmpla să sară mâțele pe pervaz exact când ridicam acoperișul la colivie ca să-i las liberi. Dar de fiecare dată trișau moartea și zburau chiar pe sub nasul pisicilor. Până într-o zi.
    Până într-o zi când am ridicat acoperișul, însă doar perușul mov a reușit să zboare. Am văzut cum Negruța a băgat laba în colivie, dar am crezut că doar l-a smotocit ca în alte dăți pe perușul alb. De data asta însă, nu. Nu am mai păcălit moartea. Ci ea pe noi. A început să-i curgă sânge din cioc și deși am sperat că e rănit cumva astfel încât să-l pot salva, Negruța îi băgase ghiara în gât. A murit după câteva zbateri.
    M-am jucat cu moartea. M-a lăsat să câștig iar și iar și iar. Dar în acea dimineață mi-a râs în față și mi-a furat o ființă mică, o zânuță albă care mă fascina cu zborul ei... Moartea a fugit hohotind, lăsându-mi sub ochi zbaterea însângerată a unui suflețel care n-a avut, de fapt, niciodată, nicio șansă. L-am îngropat lângă teiul pe care l-am plantat acum 20 de ani. Și-l plâng și acum. Iar universul a învârtit și de această dată roata.
    Am zis să cumpărăm un alt peruș, pentru ca cea mov să nu rămână singură. A venit de la petshop speriat și bolnav. L-am dus la veterinar, care ne-a sfătuit să-l ducem înapoi la magazin, pentru că nu-i dă prea mari șanse de supraviețuire. Dar acolo cine să aibă grijă de el, printre atâtea alte animăluțe de tot felul? Așa că noi ne-am încăpățânat și de această dată. L-am oblojit, i-am făcut ceai de mentă și i-am pus praf de antibiotic. Acum zboară și el prin dormitor cu perușa mov. Însă numai când mâțele sunt închise în sufragerie. Când vom fi siguri că e bine, vom duce perușii la alt bunic, care stă într-un apartament. Căci mâțele și perușii nu fac casă bună. Deși noi, oamenii, îi iubim pe toți. Fetița îmi spune: Mama, tu ai șase copii: noi doi, două pisici, și doi peruși. Așa e. Și doi care s-au dus...
    Într-o seară, îmi plângeam zânuța albă, iar motanul Mau mă privea cu ochii mari. Din când în când, ridica lăbuța și îmi atingea obrazul. Nu a plecat de lângă mine până nu m-am mai liniștit. Într-o noapte, după ce copiii se simțiseră foarte rău și vomitaseră în timpul zilei, pisica Negruța a stat și a tors lângă pieptul fetiței, iar motanul Mau lângă cel al băiețelului. Nu au plecat de lângă ei până dimineață, deși pentru mâțe nopțile sunt pentru joacă și alergătură. Copiii s-au trezit voioși.
    Cred că animalele ne pot aduce multe beneficii nouă, oamenilor. Și cred că noi, oamenii, putem iubi un animal așa cum iubim pe semenii noștri. De fapt, putem iubi orice: o carte, un copac, o casă, un loc. Iar iubirea e infinită, important este să o dăruim. Animalele sunt atât de inteligente, atât de bune și, mai ales, ceea ce foarte mulți dintre noi am pierdut, atât de empatice. Am semnat petiția care cere interzicerea prezenței animalelor la circ. Aș vrea să nu mai văd căței chinuiți în cuști ca niște închisori la petshop-uri. Vânătoarea mi se pare o barbarie. Îmi doresc ca oamenii să nu mai judece un animal după ce produce: lapte, brânză, carne, ouă, lână, considerând că prezența altor animale, de la care nu obțin nimic, este inutilă pe Pământ. Aș vrea să înțeleagă că animalele au suflet, că le doare, că suferă. Prea multe specii au dispărut, prea multe sunt pe cale de dispariție, prea singuri vom sfârși pe această planetă pe care o secătuim de resurse.
    Ca și mine, mulți iubitori de animale pe care i-am cunoscut își consideră prietenii cu blană sau pene membri ai familiei. Pentru că asta devin. Nu le suntem stăpâni, le suntem mamă, tată, soră, frate, prieteni. Pentru mine și pentru toată familia mea umană, noii ei membri au adus joacă, bucurie, afecțiune, râsete. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
   
   


 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate


















FLASH NEWS NATIONAL


















1
21
18
6
31
3

Extragerea noroc:  7624317

Harta Focsani
   

Actualitatea

VIDEO și GALERIE FOTO: PSD vrea să elimine inegalitățile dintre femei și bărbați; problemele privind angajarea și pensionarea, dezbătute la Focșani
Aproape 200 de femei participă la lucrările Simpozionului regional despre discriminarea femeilor pe piața muncii organizat de Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD) Vrancea, timp de două zile, la Focșani

POZA ZILEI

Sărbători fericite! Hristos a înviat! Foto: Ciprian DUMITRU

SECVENTA ZILEI

Rută ocolitoare la accident

SONDAJ DE OPINIE

Social

Ce înseamnă primăvara pentru dumneavoastră?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost