GALERIE FOTO: INTERVIU fără ocolișuri cu primarul Elena Gîrneaţă, fiica preotului Ștefan Argatu. „Anul acesta voi fi din nou soacră și mămică“
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO: INTERVIU fără ocolișuri cu primarul Elena Gîrneaţă, fiica preotului Ștefan Argatu. „Anul acesta voi fi din nou soacră și mămică“
GALERIE FOTO:  INTERVIU fără ocolișuri cu primarul Elena Gîrneaţă, fiica preotului Ștefan Argatu. „Anul acesta voi fi din nou soacră și mămică“
Voteaza :

Articolul a primit 13 voturi

Elena Gîrneață este primar la Slobozia Ciorăști din 2004. Fiică a preotului și duhovnicului Ștefan Argatu, ea a parcurs întreaga carieră în baza principiilor creștine. Anul acesta va da naștere celui de-al șaselea copil și spune că natalitatea trebuie încurajată mai ales în mediul rural. Crede că femeile sunt mai puternice decât bărbații și că ar trebui mult mai bine reprezentate la nivelul administrațiilor locale. Citiți un interviu despre credință, politică, administrație, bucuriile și necazurile unei femei care a reușit cu succes să îmbine cariera cu viața de familie.


Reporter: Cum aţi decis să candidaţi prima oară la funcţia de primar? V-a convins cineva sau a fost o decizie pe care aţi luat-o singură?
    Elena Gîrneaţă:
A fost o alegere proprie. După terminarea facultăţii, în momentul în care m-am decis să fac un centru pentru bătrâni, aveam nevoie de o viză din partea primăriei. Cerând acea viză de la primarul Taslău Mircea, care era pe funcţie la vremea respectivă, nu am primit acea aprobare de care aveam nevoie pentru demersurile conform proiectului. Atunci a fost prima idee de a candida. Am ajuns la tatăl meu, preotul Ştefan Argatu, şi i-am zis: tată, uite ce mi s-a întâmplat! Aş vrea să merg mai departe, dar nu pot pentru că îmi trebuie această viză din partea primăriei….şi atunci am aruncat-o zâmbind! Ei, am să candidez eu în locul domnului primar, să vedem ce-o să mai facă! Iar tatăl meu a spus că este foarte bine! „Un gând foarte bun şi Doamne ajută!“ Şi de atunci a pornit prima mea idee, practic mi-a încolţit ideea de a deveni primar. Aveam la acea vreme 27 de ani, iar la 28 eram deja primar. În 2004 am ieşit primar prima dată.

Rep.: V-a fost teamă că fiind femeie vă va fi mai greu să câştigaţi încrederea şi votul oamenilor?
    E.G:
Mai greu, da, cu siguranţă şi asta am văzut-o pe parcursul acestor 14 ani de când sunt primar. Teamă nu mi-a fost, pentru că întotdeauna am zis şi repet, consider că femeia este mai puternică decât un bărbat. Eu aşa o văd.  Şi acasă şi în societate, crescând copiii şi educându-i, plus aducând şi bani, o văd mai puternică decât un bărbat. Ştiţi că este vorba aceea: „În spatele unui bărbat puternic, este o femeie şi mai puternică“. Este mai greu, dar străbatem, cu toate că cei din afară ar spune că este invers, fiind femeie, va fi mai uşor. Nu, nu este aşa. Munca este de două sau trei ori mai grea şi mai asiduă faţă de a unui bărbat. Tot timpul le-am făcut cu mare dragoste, dar cu greu. Şi orice lucru bun făcut se face cu greu şi în timp.

Rep.: De-a lungul carierei dumneavoastră, în administraţia publică locală aţi întâlnit piedici ca femeie sau acest lucru a fost un atuu?
    E.G:
Sincer, am întâlnit mai multe piedici. Ca şi atuuri, da… când te vede cineva, la prima vedere, este foarte ok, te pofteşte în birou, rezolvăm o parte din treburi dar ulterior se pare că nu ajungem acolo unde dorim şi atât de repede precum un bărbat. Traseul este mai greu şi anevoios, mai ales când eşti o femeie cinstită, corectă şi devreme acasă.

Rep.: Având în vedere că România este condusă pentru prima dată în istoria ei de o femeie prim ministru şi că în guvern sunt multe doamne ministru, credeţi că şi în administraţia publică locală ar trebui să fie mai multe femei?
    E.G:
Da, asta am zis-o dintotdeauna. Nu pentru că sunt femeie, dar într-adevăr, femeia unde calcă, se cunoaşte. Rămân lucruri foarte frumoase în urma ei. Pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu această latură. În primul rând, avem foarte multă credinţă, nădejde şi dragoste. Eu aşa zic, că sunt cele trei virtuţi pe care femeia le are din plin. Însuşi Mântuitorul a dat exemplu de femeia care este mai isteaţă şi a fost presus bărbatului. Ei nu au avut curajul să se ducă să vadă la mormântul Mântuitorului dacă este acolo, iar femeile mironosiţe au fost primele care s-au dus. Deci curajul femeii există, dar ea trebuie undeva susţinută neapărat de familie. Eu dacă nu aveam susţinerea familiei, a copiilor, nu ştiu dacă puteam să fac faţă şi pe această cale chiar vreau să le mulţumesc pentru că este un drum foarte greu şi anevoios. La un moment dat cineva trebuie să se ducă pe locul II şi atunci familia dacă nu te înţelege, nu poţi să mergi mai departe.
    Inima de mamă tot timpul înclină către familie, dar dacă familia te înţelege şi te sprijină spunându-ţi: „Da mamă, faci bine ceea ce faci şi noi îţi suntem alături şi suntem mândri de tine“, atunci te ridică. După un timp, se ajunge pe acelaşi nivel, şi familia şi primăria şi merg toate ca pe roate. Administraţia publică este tot ca o treabă gospodărească a unei femei. Eu aşa o văd. Mult mai multe femei aş vedea în funcţia de primar decât bărbaţi, pentru că ştiu să chibzuiască banul, ştiu să se gândească la şcoli, că aici e latura aceea de ce laşi mâine localităţii şi de ce educi poimâine pentru generaţia viitoare. De educaţie nu mai vorbim, pentru că o mamă se chinuie de când are primul copil şi vrei să-l educi şi nu mai faci diferenţa că educaţia de acasă e într-un fel sau cea de la şcoală în alt fel; ceea ce spun copiilor mei, acelaşi mesaj îl transmit şi copiilor mei adoptivi, aşa cum îmi place să le spun copiilor de la şcoală. Deci femei pe funcţie, cât mai multe!


Rep.: Cum arăta Slobozia Ciorăşti când aţi preluat primul mandat de primar şi unde este acum? Care sunt lucrurile de care sunteţi mândră că le-aţi realizat ca edil şef?
    E.G:
Nu îmi place deloc să mă laud. Îmi place ca omul care locuieşte în comună, el să vină şi să laude, să aud din alte părţi, de la alte persoane care calcă pragul comunei noastre. Pentru că trebuie să vă răspund la întrebare, vă spun sincer că în anul 2004, a doua zi după alegeri, când m-am aşezat pe scaun, pe care cu greu l-am găsit, podeaua era ruptă şi nu existau perdele la geamuri, m-a luat groaza. Primul impuls a fost să plâng şi să mă întreb ce caut eu aici?! Ca după aceea, să mă ridic şi toţi veneau, şcoala cerea, primăria cerea, căminul arăta groaznic, drumurile erau ca după război, practic totul arăta ca după război. Şi după aceea, cu calm am luat totul. Mi-am zis că trebuie să pot.
    Dacă pot acasă cu 4 copiii să duc totul, trebuie să duc şi la primărie. Atunci îmi doream să fac foarte mult dar nu aveam cu ce şi te loveau duşmanii, pentru că la candidatură, au mai fost încă 7 bărbaţi şi a fost greu. Vă daţi seama că toţi au rămas consilieri locali şi era un zbucium. Pe o parte te chinuiai să aduni bani să faci ceva, pe altă parte consilierii de la acea vreme şi foşti primari, tot timpul îmi puneau beţe în roate.
    Tot Dumnezeu m-a luminat, la prima şedinţă în care mi se impunea un anumit viceprimar, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că dacă aş fi rămas cu viceprimarul, care de fapt era fostul primar, nu făceam nimic. Aici ne blocam. Pentru că el avea o experienţă, eu aş fi mers după nişte principii şi cu frica lui Dumnezeu şi nu ar fi ieşit nimic. Şi atunci m-am impus! M-am dus la prefectură şi am zis: eu acum îmi depun demisia şi am plecat acasă! Lumea era aici, cu lopeţi, cu topoare, că dacă rămâne fostul primar, viceprimar, ei îi fac rău. Era o revoltă populară. M-am întors, le-am spus că o să fiu susţinută cu ceea ce vreau şi să aleg ceea ce vreau şi de aici a pornit totul înspre binele comunităţii, pentru că tot ce am gândit, am putut să duc la bun sfârşit. Revin şi spun din nou că Dumnezeu m-a ajutat şi rugăciunea. Te rogi la bunul Dumnezeu să-ţi lumineze mintea, să faci ceea ce trebuie pentru om.
    Şi am pornit încetişor cu şcoli, grădiniţe, asfalt, alimentare de apă. Cu chin, dar după aceste perioade grele, a fost şi bucuria pe măsură. Pot spune că sunt mândră de ceea ce am făcut, poate se putea şi mai bine dar nu ştiu ce să spun…având o comunitate de gradul III, la nivel de judeţ, eu totuşi zic că am ajuns la un nivel de gradul I. Asfalt, apă, iluminat public peste tot, grădiniţele, şcolile, căminul, biserica şi sperăm să ne ajute Dumnezeu să terminăm şi mănăstirea de la intrare, doar că acolo trebuie bani foarte mulţi şi ne putem lăuda cu biserica din cadrul mănăstirii, că este a doua ca mărime, şi este vorba doar de un metru, în raport cu catedrala de la Focşani. O să fie ceva frumos şi trebuie neapărat, nu că o facem din mândrie. Oamenii nu mai au loc în bisericuţa mică, stil maramureşean, se chinuie şi trebuia una mai mare.
    Eu zic că am făcut dar Dumnezeu ştie ce-o să fie în viitor. Mulţumim pentru ceea ce am realizat până acum, vremurile sunt din ce în ce mai grele, se văd deja. Se pun biruri prea mari pe oamenii necăjiţi şi săraci de la sate şi ca drept dovadă, sunt nişte modificări în lege şi ni se cer nişte servicii pe care ar trebui să le înfiinţăm noi, toate primăriile.
    Fac apel către cei de la guvernare, să vină un pic în satele româneşti, să coboare pe pământurile astea, poate au bunici, dar eu nu pot să cred că sunt atât de habotnici încât atunci când ajung la guvernare, să nu ştii de ce se loveşte un om din mediul rural. Nu ştiu cine ar putea face în Vrancea serviciul de iluminat public. Dacă noi îl avem făcut din 2008, eu acum trebuie să cer fiecărui om, bani în plus, pentru că mi-au spus oamenii: „Dacă vreţi să ne mai cereţi bani, nu mai avem de unde da. Dacă nu, stingeţi toate becurile şi rămânem fără lumină pe străzi“. Ca primar am venit mereu în ajutorul lor. Ne lovim cu aceste probleme şi nu doar eu, ci toţi primarii.

Rep.: Cum aţi reuşit să îmbinaţi această lungă carieră în administraţia publică locală cu viaţa de familie? Cum este doamna Elena Gîrneaţă pe plan familial?
    E.G:
Cred că în primul rând o femeie cu frică de Dumnezeu, asta am învăţat de la părinţii mei. Întotdeauna m-am uitat să nu-l mânii pe Dumnezeu şi să ascult poruncile, zic că am făcut faţă cu brio atât în administraţia publică dar şi în viaţa de familie. Nu m-am schimbat chiar dacă am ajuns pe o funcţie încât să nu mai fiu plăcută în faţa lui Dumnezeu şi să fiu plăcută înaintea omului. Trebuie să fii foarte iubitoare, să îi înţelegi pe semeni, pentru că la început săracii oameni veneau numai cu probleme. În cei 14 ani am încercat şi am marea bucurie acum, să-i văd că vin să mă întrebe ce mai fac sau de câte ori fac o şedinţă publică, îi întreb ce mai au nevoie şi ei îmi spun în grup: „Dumneavoastră ştiţi mai bine ceea ce avem noi nevoie“.
    Mereu i-am susţinut şi o voi face în continuare, îi cunosc ca pe copiii mei, totdeauna o să-i ajut cu o mângâiere. Dacă legal nu pot să-i ajut, o mângâiere spirituală şi sufletească va fi, un sfat bun la fel, orice, dar să plece omul fericit şi să se mai întoarcă. Pe plan familial totul este perfect, îmi este şi frică să mă laud. Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat, pentru că am pornit de foarte tânără în viaţă, într-o căsătorie pe care nu o regret deloc.
    Anul acesta facem 24 de ani de căsătorie, deja am fost o dată soacră şi urmează să fiu din nou anul acesta. Voi fi din nou mămică, se pare că Dumnezeu le-a îmbinat foarte frumos şi nu am cuvinte decât de mulţumire. Am trei fete, doi băieţi şi cel din burtică, al şaselea membru încă nu ştiu ce va fi. Ca mamă, cred că va fi băiat, aşa că vom face un echilibru – trei cu trei.

Rep.: Tatăl dumneavoastră, părintele Ștefan Argatu, este un foarte cunoscut şi iubit preot şi duhovnic. Spuneţi-ne ceva despre el şi despre influenţa pe care o are asupra dumneavoastră.
    E.G:
Dacă vorbim de influenţă, tatăl meu a avut cea mai mare influenţă asupra mea, de când m-am născut şi până acum. Dacă am ajuns ceea ce sunt, este datorită lui, pentru că fiind acasă, al cincilea copil dar fiind fată, aveam o supărare tot timpul, de ce nu am fost băiat să plec cu tata, să ajut ca tata, să mă fac preot ca tata şi să slujesc oamenilor. Neştiind că pe traseu, bunul Dumnezeu o să-mi dea acelaşi lucru, numai că eu fac administraţie publică dar tot cu omul, deci eu îi ajut la o bunăstare, pe când tata lucrează cu sufletul omului. Dacă tata lucrează cu sufletul şi îi face să fie sănătoşi, eu pe partea cealaltă le ofer condiţii şi atunci ar trebui să trăiască într-o armonie perfectă şi să le fie un pic mai bine, că oricum este greu la necazurile care vin.
    Mereu mi-am dorit să fiu băiat. Acum mă bucur enorm şi văd că dacă eram băiat poate nu ajungeam aici şi nu puteam face atâtea lucruri frumoase. Mă uit în urmă şi realizez că parcă totuşi nu merit de la Dumnezeu, de la viaţă, de la soartă, aşa ceva. De multe ori spun că Dumnezeu mi-a dat într-o viaţă, două vieţi. Aşa le văd. Cu siguranţă cu mine a avut un plan măreţ şi Doamne ajută să nu-l supăr şi să ajung la capăt şi să ajung cu ceea ce Dumnezeu a dorit să fac pentru această localitate. La cum am început eu, sper să terminăm tot cu bine şi lume să fie mulţumită, şi să avem tot timpul frica lui Dumnezeu pe buze şi în vieţile noastre şi în ceea ce facem.
    Vremurile sunt foarte grele şi dacă mi-aţi dat ocazia, chiar am să discut, nu se mai pune preţ pe credinţă absolut deloc, deci acum este ruşinos să te închini în faţa bisericii, să ai o credinţă în Dumnezeu. Ceea ce mă supără cel mai tare, este că noi nu ştim să ne iubim ţara, să fim patrioţi, ca şi copii nu am înţeles patriotismul, după chestia cu Ceauşescu şi comunism, am înţeles că noi dacă am fi patrioţi trebuie să ne slujim undeva conducătorul, eu asta am simţit-o. Nu este adevărat!
    Ca să fii patriot, trebuie să îţi iubeşti ţara, credinţa ortodoxă şi neamul. Am fost în Italia şi îi vedeam că sunt români, vorbeam în română, se uitau şi lăsau capul plecat în jos. Deci lucrul acesta m-a indignat foarte tare şi am zis: de ce oare să îţi fie ruşine să fii român? Suntem cei mai binecuvântaţi. Uitându-ne pe glob, suntem binecuvântaţi şi apăraţi. De când am intrat în Uniunea Europeană, mă văd şi tot poporul român îl văd, ca un sclav care stă şi cerşeşte nişte firimituri, pentru că ni se dă pe o parte şi ni se ia pe alta. Îmi pare rău, pentru că ar trebui să punem accent pe credinţă, pe dragoste între noi, ceea ce s-a luat. Spune şi în cărţi că Dumnezeu va lua dragostea dintre oameni. Nu mai există dragoste nici între copiii, nici între soţi, nici între vecini. După cum este vorba „Dacă nu mai este cărare de la vecin la vecin, s-a terminat totul“, exact cu vremurile astea ne luptăm. Pe funcţia pe care sunt, vă spun că aşa este.
    Ne duşmănim şi toţi umblăm după avere. Averea ne-a distrus. La începutul creştinismului, gândiţi-vă că oamenii plecau după Dumnezeu, lăsau familiile şi mergeau să-l slujească. Acum, am ajuns în vremurile în care pregătim împărăţia diavolului, prin care oamenii pleacă, lasă familiile, copiii, lasă dragoste, şi pleacă după bani. Ce fac când se întorc cu banii? Nu mai au ce să facă, pentru că nu mai e dragoste, nu mai este armonie, nu au copiii între ei şi cred că asta este cea mai mare distrugere din societate.
    Vorbim de sfârşitul lumii, dar acesta e sfârşitul: copiii nu se mai nasc. Tot timpul gândim că dacă facem copiii, oare cu ce îi creştem? O mare înşelăciune diavolească, pentru că tu ca om chiar nu faci nimic, decât eşti practic un pion prin care Dumnezeu îţi dă tot. Îţi dă bani, sănătate, dragoste, iar lucrul acesta îl spun eu pentru că l-am trăit la începutul anilor, când eram studentă şi aveam copiii. Nimeni nu mai credea că peste ani şi ani, să am atâţia copii şi să am şi cariera asta! Dumnezeu chiar spune: „Dacă eu am grijă de o pasăre, dar de tine ca om?“ sau „Nici un fir din capul omului nu se mişcă fără vrerea lui Dumnezeu“… noi nu facem nimic fără Dumnezeu. Şi din cauza aceasta se termină această lume, pentru că nu se mai nasc copii, este revoltător numărul avorturilor şi aşa se termină lumea.
    Se văd acum aceste probleme prin şcoli…şcolile care se închid. Chiar acum o lună era o discuţie la nivel de Inspectorat Şcolar, prin care Ministerul Educaţiei chiar cerea să se vadă dacă este nevoie de acei bani pentru grădiniţe şi şcoli pentru că ele se închid din ce în ce mai mult şi aici este marea problemă cu care ne confruntăm la aceste vremuri.

Rep.: Cum consideraţi că ar trebui sprijinite familiile astfel încât să crească natalitatea mai ales în satele româneşti?
    E.G:
Eu aş încuraja mămicile, dar probabil şi statul ar trebui să ajute mai mult şi să se implice. Într-adevăr oamenii din ziua de azi nu fac copii pentru că nu sunt bani. Acum se pune accent pe lucruri de firmă, pe maşini scumpe, tot ce înseamnă lux. Şi oamenii gândesc: „Decât să fac 2-3 chinuiţi, mai bine fac unul“ iar eu ca primar, pentru că m-am gândit mereu, pe lângă ajutoarele acestea de urgenţă pe care le dau, să susţin naşterea de copii. Orice primărie ar putea să facă acest lucru prin hotărârea consiliului local, prin care să-i încurajăm iar după, plătit navetă şi toate celelalte lucruri. Acum e uşor, sunt microbuze şcolare, primarul asigură elevilor să nu dea nici un bănuţ din buzunar şi atunci poate îi mai încurajăm să mai facă. După ce am născut cel de-al cincilea copil, pe Anastasia, am avut mare bucurie ca încă şase mămici să mai nască. Văzându-mă pe mine, au spus că şi ele mai pot face.

Rep.: În anul 2016 aţi primit distincţia de vrednicie Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Brazi, de la Înaltpreasfinţia Sa Ciprian. Care este rolul credinţei într-o familie şi într-o comunitate?
    E.G:
Fără credinţă, nu putem face nimic. Ea are rolul esenţial, atât în familie cât şi în societate. Fără credinţă suntem nimeni. De la credinţă, porneşte totul bun în această viaţă. Cu credinţă avem dragoste, smerenie, respectăm poruncile şi s-ar trăi într-o armonie perfectă, aşa cum cere Mântuitorul. El asta a spus: „Dacă respectaţi acele porunci, totul există într-o armonie“, iar neascultarea, referindu-ne la Adam, pentru că de acolo pleacă totul şi noi femeile avem naşterile atât de grele. Dacă tot este perioada postului, ar fi bine ca toţi creştinii să ţină cont de această poruncă, a postului şi să-l ducem la bun sfârşit, pentru că la sfârşitul postului ne aşteaptă numai lucru bune. Trăieşti viaţa altfel, simţi totul diferit. Ştii acum că te înfrânezi un pic, ceea ce înseamnă până la urmă sănătate.
    Prin înfrânarea soţilor, după post, dragostea va fi mai mare, dar noi fără post, avem de toate şi nu mai ştii ce să alegi, nu mai ştii ce este bun. La noi este foarte frumoasă seara de Înviere, când toţi copiii au ţinut post, s-au împărtăşit şi abia aşteptăm să ajungem acasă şi să gustăm din bucatele pregătite. Este ceva frumos. Mi-aş dori ca lumea să umple bisericile frumoase, ceea ce nu avem nici de Înviere. În urma unei discuţii cu Gigi Becali, căruia îi mulţumesc pentru ajutor în vederea construirii mănăstirii, pentru care s-a oferit din proprie iniţiativă să dea cu tot dragul bani, acesta a spus: „Am ajuns în vremurile în care preoţii se ocupă doar de construcţii şi nu se mai ocupă de sufletele oamenilor“. Tatăl meu lucrează pentru suflete, dar fiind atât de multe, este dificil iarna, când e frig, şi dumnealui ( Gigi Becali n.r.) a spus că ne ajută să ridicăm o biserică mai mare.

Rep.: Care sunt principiile după care vă ghidaţi în viaţă şi în carieră?
    E.G:
Credinţa, nădejdea şi dragostea. Să fii om de cuvânt, să ai o bunătate chiar atunci când omul îţi greşeşte, pentru că atunci e lucrul cel mai puternic şi important. Să poţi ierta celui care ţi-a greşit şi ţi-a fost duşman. Iar eu, am ajuns cu greu la această treaptă.

Rep.: Ce sfat le daţi tinerelor care îşi doresc să ajungă femei de succes?
    E.G:
În primul rând, să nu uite de unde au plecat. Acest lucru se vede cel mai des acum, când ai ajuns pe o funcţie ai uitat de unde ai plecat şi nu te gândeşti decât la binele tău. Eu niciodată nu am gândit aşa. Ca sfaturi, întotdeauna să-şi iubească semenii. Dacă vrei să fii un om de succes, într-o funcţie politică şi publică, lucrul acesta este prioritar. Tot timpul să fii alături de oameni, nu trebuie doar să te implici doar după scaun ci să te ridici să te uiţi dincolo de gard şi să-l ridici prin vorbe bune. Bunătatea ar fi cuvântul de bază şi să te apleci şi către omul deştept şi către cel mai puţin deştept. Niciodată să nu te uiţi de sus la ei şi să nu judeci. Dumnezeu ştie de ce a ajuns acolo, iar noi din afară nu putem şti sau înţelege.

Rep.: Dacă de mâine viaţa v-ar duce cu 20 de ani în urmă, ce drum aţi alege?
    E.G:
Acelaşi drum. Greu, frumos, presărat cu aprecierile oamenilor. Pentru mine, dacă astăzi s-ar sfârşi viaţa, sincer nu mi-ar părea rău şi ştiu că am lăsat ceva în urma mea. Sunt mândră de familia mea şi de cea de-a doua familie, de la primărie. La noi la primărie, se ţine post, nu se fumează, se ajută cât se poate, nu se judecă. Le-am spus mereu: când vedeţi omul chinuit, necăjit, atunci primiţi-l cu bunătate… în faţa omului trebuie să zâmbiţi. Dacă nu am putut schimba întreaga lume aşa cum îmi propusesem, acum sunt fericită pentru că i-am schimbat pe cei 2000 de locuitori destul de mult. Văzând că merg la biserică, nasc copii, calcă fericiţi în primărie, cum îi bucurăm cu mici atenţii, eu sunt mulţumită de ceea ce am făcut. Copiii şi nepoţii mei vor fi cu siguranţă mândri de mine.

Rep.: Ce proiecte sau planuri aveţi pentru perioada următoare, atât pe plan personal, cât şi profesional?
    E.G:
Vreau să fiu sănătoasă, să-mi văd copiii căsătoriţi, mi-au făcut bucurii în viaţă pentru că am copii buni. Sunt copii ascultători, băieţii fac teologie, am un soţ care mă iubeşte enorm şi îi mulţumesc pe această cale, mereu mă ajută şi nu mă lasă niciodată la greu. El a fost omul care m-a ajutat atunci când am picat, pentru că am mai picat …aşa e viaţa, dar important e să ai pe cineva în spatele tău care te sprijină la nevoie. Pe plan profesional, dacă ar ţine de mine, mi-aş dori ca aceşti oameni din comună să trăiască liniştiţi, pentru că oricum vremurile sunt grele în ziua de azi şi la bolile care sunt….azi e bine, mâine auzi că are un cancer şi a murit în două săptămâni. Dacă aş putea face mai mult la primărie, ca primar, aş vrea să nu-i mai chinui cu taxele. Când eşti sărac, necăjit, bolnav şi vezi că mai ai de plătit şi la primărie taxe, te apucă groaza. Atât cât pot, îi susţin, dar rugămintea mea este ca şi ei să-mi fie alături atunci când voi avea vreodată o problemă. Ca investiţii, după asfaltarea drumurilor județene, aştept să fac acele podeţe. Canalizarea nu o voi face în comuna Slobozia Ciorăşti pentru că înseamnă bani foarte mulţi, iar ei nu vor avea cu ce plăti. Iar eu îi încurajez cu acele fose, aşa cum am şi eu acasă. Costurile sunt foarte mici faţă de ceea ce ar trebui să dea lună de lună. Când nu voi putea ţine pasul şi va trebui să fac acest lucru, mai bine mă retrag şi mă duc acasă. Tuturor locuitorilor le doresc să fie sănătoşi, să-i aibă pe cei dragi alături şi cred că am putea încheia cu vorba tatălui meu: „Să ai înţelepciunea unui şarpe şi inima unui porumbel“.

FLASH INTERVIU


Cartea de pe noptieră: cărţi duhovniceşti, iar acum citesc „Sufletul copilului nostru“, colecţia Psihoterapia Ortodoxă.
Bărbatul ideal: este cel care te iubeşte, care te răsfaţă şi vine în întâmpinare cu tot ce cere sufletul tău.
Copiii: Maria-23 ani, Teofana-22 de ani, Alexandru-21 de ani, Ştefan-20 de ani, Anastasia-3 ani….pe drum Ioan.
Politică: În anul 2004 am intrat în politică, pe listele PSD, fiind preşedinte la organizaţia PSD Slobozia-Ciorăşti şi vicepreşedinte la Organizația Femeilor Social Democrate.
Vacanţa: să fie scurtă, mereu în alte destinaţii, unde să vizitez capitalele, în special arhitectura clădirilor, dar şi să cunosc tradiţiile ţărilor occidentale.
Filme/seriale/emisiuni: prefer filme italiene dar şi documentare.
Frumuseţe: dacă eşti frumos pe interior, sigur eşti şi pe exterior. Frumuseţea este un talent dat de Dumnezeu, iar femeia îşi păstrează frumuseţea prin naştere de prunci.
Puterea: este capacitatea de a acţiona, tăria şi curajul de a îndeplini ceva, sau „Puterea este un drog care ia minţile oricui gustă din ea“- Francois Mitterrand.
Televiziune/Radio/Ziare/Internet: Trinitas, ştiri la Antena1 şi PRO TV




 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.

















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









3
19
20
23
17
37

Extragerea noroc:  7153125

Harta Focsani
   

Învăţământ

185 de cadre didactice din Vrancea vor gradație de merit; cele mai multe dosare au fost depuse de învățătoare
185 de cadre didactice, din întreg județul Vrancea, și-au depus dosarele pentru obținerea gradației de merit. Acestea își dispută 160 de locuri, scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea (IȘJ).

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost