GALERIE FOTO: Drapelul României, înălțat pe Măgura Odobeștilor, într-un peisaj de vis
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO: Drapelul României, înălțat pe Măgura Odobeștilor, într-un peisaj de vis
GALERIE FOTO:  Drapelul României, înălțat pe Măgura Odobeștilor, într-un peisaj de vis
Voteaza :

Articolul a primit 3 voturi

Un grup de temerari din Focșani a înălțat, de Ziua României, tricolorul pe una din cele mai înalte culmi ale județului Vrancea, respectiv Măgura Odobeștilor. Este o tradiție a iubitorilor de munte, ca pe 1 Decembrie, pe cele mai înalte vârfuri din zonă, să se arboreze drapelul României. Iubitorii de munte ajunși pe Măgură, au avut parte de un peisaj desprins parcă din basme. „Oamenii iubitori ai muntelui, merg de 1 Decembrie să arboreze drapelul României, sus pe vârfurile de munte. Noi ne-am organizat repede, am luat un steag și ne-am dus acolo cu scopul de a marca acest moment important din istoria României. Chiar dacă nu avem munți înalți în Vrancea, facem acest lucru de câțiva ani. Fiecare vârf de munte este marcat cu o cruce, în cinstea eroilor, fiind astfel sfințit acel loc. Peisajul de sus era unul de poveste, totul era înghețat, era o mare alpină, ceea ce la noi nu se întâmplă și pe care din păcate nu am reușit să o scoatem în poze. Este un omagiu adus Zilei Naționale“, a declarat Marius Constantin, un iubitor împătimit al muntelui.




 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate













FLASH NEWS NATIONAL



















38
49
10
1
46
22

Extragerea noroc:  7741593

Harta Focsani
   

Sănătate

ÎNFIORĂTOR! Șefa secției Boli Infecțioase din Spitalul Județean vorbește pe șleau despre greșelile medicilor în prescrierea de antibiotice
Consumul ridicat de antibiotice a făcut din România una dintre țările europene cu cele mai mari rate de rezistență a bacteriilor la tratament

POZA ZILEI

Iarna a venit în zona de munte a Vrancei

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost