Alexandra Bratu face parte din tânăra generație a Vrancei. Este unul din copiii talentați, aflați la început de drum, cu care ar trebui să ne mândrim. A terminat ciclul primar la Școala Gimnazială „Ion Basgan” din Focșani și în prezent este elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”. Este în zodia Gemeni, ascultă aproape orice gen muzical și nu se uită la filme.
O fire timidă, cu pasiune pentru anime-uri
Am cunoscut-o pe Alexandra în luna decembrie a anului 2014. Am citit un articol pe site-ul Monitorului de Vrancea, despre situația unei familii din comuna Răcoasa, care m-a impresionat. Am decis atunci, împreună cu niște prieteni și alte persoane care au fost dispuse să se implice și să aducă un zâmbet pe buzele unor necunoscuți de sărbători, să strângem câteva lucrușoare, alimente și jucării pentru această familie. Am mers, o parte dintre noi, la Răcoasa. Într-una din mașinile cu care ne-am deplasat, era și Alexandra, împreună cu mama sa. Își dorea să fie prezentă și ea, acolo, să vadă cu ochii ei bucuria copiilor pe care urma să-i vizităm. Nu știam câți ani are, cu ce hobby-uri își umple timpul liber. Singurul lucru pe care l-am observat, la o primă vedere, era timiditatea ei. Ulterior, am devenit prietene pe Facebook. Așa am aflat de pasiunile sale pentru anime-uri, desen și fotografie.
Se autodescrie ca fiind o fire foarte energică, care se plictisește rapid, are mereu idei și îi place foarte mult să facă lucruri noi. Îi plac anime-urile, atât să le vizioneze, cât și să le deseneze. „Anime-urile nu sunt desene animate! E vorba de povești triste, realiste, din care înveți să nu te dai bătut, să perseverezi”, îmi explică tânăra. Kamisama Hajimemashita, Kuroshitsuji, Tokyo Ghoul, Death Note și Naruto sunt printre preferatele sale. Atunci când vine vorba de dorințe, Alexandra mărturisește că și-ar dori o mică excursie în Japonia. Subliniază excursie, deoarece nu se vede locuind în altă parte. Aici e acasă. Aici s-a obișnuit. Aici vrea să trăiască. În prezent, învață japoneza. Știe câteva ceva de la anime-uri, dar vrea să învețe mai mult. Face cursuri online, împrumută cărți. Îi place. De curând, și-a comandat ceva din Tokyo, de pe internet. Un soi de accesoriu pentru toate. „Am păstrat plicul, pentru că pe el e scris în japoneză”, îmi zice. Dulapul de acasă l-a personalizat. L-a pictat după un personaj.
Îi mai place să deseneze mandale. Conform www.wikipedia.org, mandala constituie un simbol și totodată un ritual, originare din hinduism și din budism, reprezentând Universul. Ca interpretare psihologică occidentală, nevoia de a desena mandale indică faptul că la nivelul psihicului are loc o profundă reechilibrare. Are multe astfel de desene. Două luni i-a luat să finalizeze o mandală mare, la care a lucrat doar la ora de desen la școală. Când vorbește despre anime-uri, ochii ei de-un albastru infinit și-amețitor îi sclipesc. La fel și când vine vorba de Japonia, despre tradițiile, clădirile și oamenii de acolo.
Desenul și fotografia, alte două „iubiri”
Pe lângă anime-uri, Alexandra mai iubește desenul și fotografia. Nu poate alege din cele trei ce iubește să facă mai mult, considerându-le pe toate la fel de importante pentru ea. Pentru tânăra elevă, desenul și fotografia reprezintă o cale de relaxare. „Fac ceea ce îmi place și prin asta mă relaxez”, spune fata. A făcut în clasele I-IV cursuri de desen la Casa de Cultură, iar acum, la Cuza, a făcut timp de un an jumătate alte cursuri, cu profesorul de desen de la liceu, Ovidiu Opaiț. Primul ei concurs a fost online. A trimis un desen și a câștigat un set de acuarele. A avut lucrările expuse la Ateneu, alături de picturile altor copii. Primele tangențe cu desenul le-a avut prin clasa I, din câte își amintește. Iar de atunci, a continuat să așterne pe hârtie tot ce i-a trecut prin minte și suflet.
Am întrebat-o dacă are o culoare anume care-i place. „Nu am o culoare preferată, pentru că trebuie să le folosesc pe toate atunci când desenez. Și dacă e ceva ce nu-mi place, nu pot folosi”, spune Alexandra. Are cu ea un caiet și un pix roșu. După cum arată coperțile caietului, îți poți da seama că îl ia peste tot și desenează oriunde. Îmi arată câteva din desenele sale, terminate sau nu. Pe o pagină începuse, înainte să ne întâlnim, o mandală pe care a mai continuat-o, câte puțin, în timpul întâlnirii. Èine pixul în mână cu lejeritate și-l plimbă pe foaia de hârtie. Pare ușor ce face, poate datorită priceperii, dar și faptului că-i place să facă asta. Nu știu câți dintre noi am avea răbdare să realizăm toate formele alea, iar și iar. Eu, personal, nu aș avea. Acasă și-a pictat și dulapul, iar pe pereți și-a pus o parte din desene.
Faptul că are o pasiune și pentru fotografie nu mă miră prea tare. Atât mama, Monica, dar și tatăl, Paul, sunt fotografi. „Fiecare membru al familiei are propriul aparat”, îmi zice fata. Și-a expus o parte din fotografii la Galați, în cadrul unei expoziții. De asemenea, a participat la un workshop de fotografie din tren, în Maramureș. „A fost o experiență foarte frumoasă”, mărturisește Alexandra. Cu excepția acestei experiențe, tânăra nu a mai călătorit cu trenul. A bătut drumurile, împreună cu familia, pe patru roți.
Îi place matematica și vrea să intre la filologie
Motto-ul Alexandrei este „Viața merge înainte, mergi și tu cu ea.” Materia sa preferată este matematica, pentru că este un obiect greu, cu care trebuie să ții pasul și să înveți constant. Se consideră a fi o elevă normală, atentă la ore și cu temele făcute. Crede că oamenii se împart în două categorii: oamenii normali și cei care fac cu totul altceva decât ar trebui, la vârsta lor. Își dorește ca pe viitor să urmeze cursurile liceale tot la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, la profilul de filologie. Defectul care o supără cel mai tare la propria persoană este emotivitatea. Dacă ar putea schimba ceva la țara în care trăim sau la lume, în general, ar înlătura tot ce ține de terorism și ar încerca să mulțumească pe toată lumea. E o fire afectuoasă, care-și dovedește iubirea atât prin vorbe, cât și prin fapte. Atunci când greșește, își asumă consecințele. E de părere că nu contează cum ți se spune că greșești, deoarece mesajul, ideea e aceeași.
Nu îi plac orele de religie. Consideră că ideile de bază despre religie se învață în primii ani de școală și nu sunt necesare orele pe tot parcursul școlii. „Aș prefera ore în care să învățăm despre regulile de circulație, despre primul-ajutor. Ar fi lucruri utile, care ne-ar ajuta foarte mult. Putem merge la biserică și fără aceste ore de religie, la fel cum credem și ne rugăm la Dumnezeu fără ele”, afirmă eleva. Îi plac șerpii, hamsterii, pisicile, dar îi este teamă de tarantule. De ziua ei și-a dorit o chitară și a primit-o, pentru că adoră și muzica și vrea să învețe să cânte la acest instrument. Spune că nu îi lipsește nimic, iar părinții o susțin și-i cumpără tot ce este necesar. „Când ceva nu mi se oferă, înseamnă că nu am nevoie de acel ceva”, e de părere Alexandra.