GALERIE FOTO : Concurs de muzică psaltică și concert coral, în sala de festivităţi a Colegiului „Unirea” Focșani
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO : Concurs de muzică psaltică și concert coral, în sala de festivităţi a Colegiului „Unirea” Focșani
GALERIE FOTO :  Concurs de muzică psaltică și concert coral, în sala de festivităţi a Colegiului „Unirea” Focșani
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

În sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Unirea” din Focşani, a avut loc, joi, 9 aprilie, Concursul Judeţean de Muzică Psaltică Lăudaţi pre Domnul, iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, în parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei şi Centrul Cultural Vrancea. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de Pr. Cristian-Marius Dima – consilier eparhial la Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, și Pr. Eduard-Daniel Bran – protoiereu de Focșani I. Concursul, aflat la a IX-a ediţie, s-a desfăşurat pe două secţiuni: solişti şi grup vocal sau cor. Au participat peste 100 de elevi din clasele V-XII, de la unităţile şcolare din judeţul Vrancea, coordonaţi de profesorii lor de religie şi de muzică. Juriul de specialitate a fost format din: Arhid. Prof. Gianin-Cristian Oprea – inspector eparhial la Sectorul Cultural, Prof. Melania-Emanuela Pătrăşcanu – inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, Pr. Ion Dragu, Monica Bălan – psiholog la Centrul Cultural Vrancea, și Prof. Andreea Trifan.
    La secţiunea solişti, clasele V-VIII, au fost desemnați următorii câștigători: premiul I – Popa Denisa (Şcoala Gimnazială „Alexandru Vlahuţă” din Focşani); premiul al II-lea, Bughiurlan Ioan (Şcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” din Dumbrăveni); premiul al III-lea – Lăcătuş Ana Maria (Şcoala Gimnazială nr. 3 din Focşani); menţiune – Mustaţă Carmen (Şcoala Gimnazială Ţifeşti). De asemenea, s-au stabilit și elevii câștigători din clasele IX-XII: premiul I – Docan Daniela (Centrul de zi „Dănuţ” din Parohia Broşteni I – Pitulușa); premiul al II-lea – Spulber Cristina (Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani); premiul al III-lea – Buture Andreea (Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani); menţiune – Ţugui Lăcrămioara (Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Asachi” din Focşani).
    La secţiunea grup vocal sau cor, clasele V-VIII, premiile au fost oferite astfel: premiul I – Şcoala Gimnazială nr. 3 din Focşani; premiul al II-lea – Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti; premiul al III-lea – Parohia Ireşti; menţiune – Şcoala Gimnazială „Principele Radu” din Adjud. La aceeași secțiune, clasele IX-XII, au fost acordate două premii: premiul I – Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” din Focșani; premiul al II-lea – Centrul de zi „Dănuţ” din Parohia Broşteni I – Pitulușa. Premiile, constând în cărţi de spiritualitate creştină, CD-uri cu muzică psaltică şi icoane, au fost oferite de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
    În seara zilei de joi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a participat și la concertul Împreună spre Înviere, susținut de Grupul Vocal Cantus (dirijor Ionuț Drilia), la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani. Pe scenă au mai urcat Corul de Cameră al Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” din municipiu și Grupul Vocal Accord.

Pe lângă formațiile amintite, la reușita spectacolului au contribuit și alți artiști: interpreta de muzică populară Ioana Dîrstar, soprana Alina Lăduncă Coban, precum și copiii de la Atelierul de creație și teatru al Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR) Vrancea, care au prezentat un program de poezii religioase.

        Prof. Melania-Emanuela Pătrăşcanu – inspector pentru disciplina Religie, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea



 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate




















FLASH NEWS NATIONAL




















11
13
2
43
12
39

Extragerea noroc:  9118329

Harta Focsani
   

Actualitatea

Primarul Focșaniului și-a cerut scuze pentru întârzierile la plombarea străzilor
Primarul Cristi Misăilă le-a cerut scuze focșănenilor pentru întârzierile la lucrările de reparații a străzilor din municipiu.

POZA ZILEI

Vești importante

SECVENTA ZILEI

Rută ocolitoare la accident

SONDAJ DE OPINIE

Social

Ce înseamnă primăvara pentru dumneavoastră?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost