GALERIE FOTO : Chirurgul Doru Ciocan, noul medic șef al Secției Chirurgie Generală a Spitalului Județean Focșani
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO : Chirurgul Doru Ciocan, noul medic șef al Secției Chirurgie Generală a Spitalului Județean Focșani
GALERIE FOTO :  Chirurgul Doru Ciocan, noul medic șef al Secției Chirurgie Generală a Spitalului Județean Focșani
Voteaza :

Articolul a primit 6 voturi

Secția Chirurgie Generală a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani se află la etajul 1. În cadrul acesteia se intervine asupra unei game lari de afecțiuni chirurgicale. În total, secția dispune de 73 de paturi, dintre care 11 sunt pentru chirurgie plastică, 3 paturi pentru chirurgia Oro-Maxilo-Facială, repartizate în saloane septice și aseptice și două rezerve cu plată. Există un oficiu alimentar, în care sunt aduse alimentele pregătite în bucătăria spitalului. Pacienții care se pot mobiliza servesc masa în sala de mese, iar cei nedeplasabili sunt serviți la pat, de trei ori pe zi.
    Cele 73 de paturi sunt repartizate în 15 saloane. De asemenea, există două săli de pansamente, una pentru pacienții septici și una pentru cei aseptici, și un triaj la camera 74 de la etajul I, unde se fac internările programate. La sfârșitul fiecărei zile de lucru se comunică la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) numărul de paturi disponibile, astfel încât personalul care preia urgențele să știe cum se încadrează. „Nu ni s-a întâmplat niciodată să nu avem unde să cazăm bolnavii, nici măcar în perioadele de calamități, când  am asigurat internări pentru bolnavii dializați, care nu puteau fi duși în județ”, ne-a spus Fănica Voicu, asistenta șefă a secției.
    În cadrul secției Chirurgie Generală activează 9 medici. Aceștia sunt: medic primar Doru Adrian Ciocan, care de la începutul lunii mai ocupă, prin concurs, și funcția de medic șef al secției, medic primar Mugurel Andronache, medic primar Ana Bontaș, medic primar Luminița Băluță, medic specialist Dragoș Ionuț Costea, medic primar Mihai Ionescu, medic primar Marius Momanu, medic primar Constantin Săpunaru și medic primar Liviu Petrea. Acesta din urmă s-a pensionat anul trecut, în luna noiembrie, după ce, mai bine de 20 de ani, a fost medicul șef al secției de Chirurgie Generală a Spitalului județean, iar de mai bine de 30 de ani practică profesia de medic. Încă lucrează însă, fiind nelipsit din sălile de operație.
    Cei 9 medici chirurgi lucrează alături de 21 de asistenți, o asistentă la chirurgie Oro-Maxilo-Facială, un registrator medical, asistenta șefă Fănica Voicu și de 16 infirmiere. Două infirmiere se ocupă de oficiul alimentar și 14 infimiere îngrijesc bolnavii.
    Medicul primar Doru Ciocan, noul șef al secției, este focșănean și are 47 de ani. Din luna noiembrie a anului trecut el a fost delegat medic șef de secție, odată cu ieșirea la pensie a medicului Liviu Petrea, iar din data de 9 mai ocupă, prin concurs, funcția de medic șef al secției Chirurgie Generală. Printre vizitele în saloanele pacienților săi și orele de lucru în sala de operație, am reușit să stăm puțin de vorbă. Marcate de franchețe și modestie, cuvintele sale au trădat un om care iubește ceea ce face, care adoarme de multe ori cu gândul la pacienții săi, care se trezește cu gândul la ei și care vine de acasă, ori de câte ori aceștia au nevoie de el și de priceperea sa.
    „Tratăm multă traumatologie și probleme digestive în secție. Indiferent de funcția pe care o ocup acum, de medic șef al secției, interesul meu este să evoluez profesional, să învăț și să fiu mai bun. Trebuie să reușim să le îmbinăm pe toate, atât viața personală, cât și cea profesională, cu o pasiune constantă. Oamenii, pe care-i întâlnim zi de zi aici, sunt oameni care vin de nevoie, cu probleme, și care au nevoie să fie ajutați și să le fie rezolvate problemele. Trebuie să-i înțelegi pe toți. Nu m-am gândit niciodată să plec din sistemul românesc. Îmi place aici, acasă. Aici am familia, aici am prietenii. Sunt din Focșani. Încă din studenție am vrut să vin  și să lucrez la Spitalul județean. Am avut niște modele în perioada studenției, care pentru mine, în acea perioadă, chiar reprezentau  ținte de atins. Îi pot aminti pe doctorul Vasile, doctorul Cubolteanu, doctorul Liviu Petrea, care mi-a fost și șef de secție. Văzându-i pe ei operând, mi-am dorit să ajung ca ei. Au fost niște repere de urmat. Încă din anul II de facultate, din practica de vară, veneam doar la chirurgie, nu mergeam în altă parte. A fost alegerea mea și sunt mulțumit de ea. Părinții mei și-au dorit ca eu să mă fac medic, iar eu le-am ascultat dorința și m-am făcut medic”, ne-a mărturisit acesta.
    Chirurgul Doru Ciocan are la rândul său un băiețel, în vârstă de trei ani și spune că-și dorește ca acesta să fie sănătos și nu l-ar deranja dacă și el ar îmbrăca halatul alb de medic, când se va face mare. În ciuda acestor eforturi pe care le depune în cadrul secției, doctorul Ciocan rămâne însă modest și evită să vorbească despre munca sa folosind cuvinte prea mari.
    De la începutul anului și până în prezent, 1006 pacienți au fost internați  în secția Chirurgie Generală. La momentul realizării acestui material în secția de chirurgie generală erau internați 42 de pacienți, 0 pacienți la chirurgie Oro-Maxilo-Facială și 14 pacienți erau internați la chirurgie plastică.
    În cadrul compartimentului de chirurgie Oro-Maxilo-Facială activează, cu jumătate de normă, medicul Florentina Borș Lupașcu.
    Secția chirurgie generală cuprinde și compartimentul cu două saloane destinate chirurgiei plastice. În cele două saloane sunt distribuite 11 paturi pentru pacienții aseptici, cei septici fiind repartizați în salonul comun cu chirurgia generală. În structura compartimentului este un singur medic și 8 asistente. Doctorul Corneliu Savin, medic primar, doctor în științe medicale, operează în cadrul compartimentului de chirurgie plastică, încă din anul 1994, tot ce ține de traumatisme de mână (leziuni de tendoane și nervi), fracturi la degete, plăgi tăiate pe orice suprafață a corpului, plăgi mușcate, arsuri de diverse grade, lipoame, Tunelul Carpian bilateral, tumori de piele, reconstrucții de extremități, grefe de piele, fistulă de glandă parotidă.
     Când l-am întâlnit pe doctorul Savin, pe holul spitalului, alerga de la UPU în sala de operații, unde-l aștepta o pacientă pregătită pentru intervenție. În ziua respectivă avea programate nu mai puțin de 7 operații. Nu s-a plâns de nimic și n-a schițat vreun gest de neputință sau teamă, nici măcar atunci când mi-a povestit despre marii arși, pe care Bucureștiul nu-i primește și pe care el i-a salvat de multe ori,  operând cu microscopul, sub lupă, ore în șir, grefând și reconstituind.







 

 

3 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Fistula de glanda carotida n-am auzit poate s-a inventat acum si nu stiu.

    DE cetatean, postat pe 31-05-2017, la 00:37

  • Ce doctor e om Dr Ciocan. Bravo si la mai mare !!!

    DE Cristian, postat pe 31-05-2017, la 03:26

  • Felicitari domnule doctor Ciocan! Oricum cea mai mare realizare a sectiei este faptul ca s-a scapat de de dr. Petrea, cel mai mare macelar vrancean in viata.

    DE Operatu', postat pe 31-05-2017, la 09:47

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate


















FLASH NEWS NATIONAL



















2
28
41
27
26
3

Extragerea noroc:  5053917

Harta Focsani
   

Actualitatea

VIDEO şi GALERIE FOTO: Casă de piatră Lavinia și Aurel Șelaru! A fost o nuntă ca-n povești
Un eveniment cu totul și cu totul special a avut loc sâmbătă în viața inspectorului școlar general adjunct, profesorul Aurel Șelaru.

POZA ZILEI

Un pompier salvează o pisică dintr-un bazin de pe fosta platformă Mopaf

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost