GALERIE FOTO : Fotbal – Luni a fost prima ședință de pregătire, sâmbătă va fi primul amical, pe Milcovul!
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO : Fotbal – Luni a fost prima ședință de pregătire, sâmbătă va fi primul amical, pe Milcovul!
GALERIE FOTO :   Fotbal – Luni a fost prima ședință de pregătire, sâmbătă va fi primul amical, pe Milcovul!
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi

Fotbaliștii focșăneni, recent promovați în Liga a III-a, s-au întâlnit luni, 17 iulie de la ora 18,00, pe stadionul Milcovul, pentru prima oară după ce au intrat în pauza competițională. Față de lotul cu care CSM Focșani 2007 a încheiat sezonul 2016-2017, la prima ședință de pregătire au mai venit juniorii Costi Budeanu și Alexadru Zaharia – Măruță, cum este mai cunoscut între foarte tinerii fotbaliști, dar și Sorin Săpunaru! Ceilalți jucători care s-au prezentat luni seara pe Milcovul: portarii Lazăr și Apenciucesei și jucătorii de câmp Tîrcă, Nistor, Beșa, Mihai, Lupu, Duca, Negoescu, Valentin Ion, Negoiță, Pasăre, Manu, Remus Popa, Dorinel Popa. Antrenori, Vasile Burgă și Adrian Toma.
    Promovarea în Liga a III-a a adus după sine și apariția unui post de director sportiv în care a fost numit Gabriel Pădineanu, fostul consilier local care s-a aflat tot timpul în fenomenul sportiv focșănean. Iar din august 2016 a fost unul dintre cei mai fervenți susținători și a lucrat împreună cu conducerea clubului, a secției și a echipei pentru îndeplinirea obiectivului de promovare în Liga a III-a.
    Ca și echipa de handbal și cea de fotbal se va pregăti la Focșani până la începerea campionatului și a avea un program dens de jocuri amicale, în ritmul sâmbătă-marți, așa cum a precizat antrenorul Vasile Burgă.
    Primul amical va fi sâmbătă, 22 iulie, pe Milcovul, cu Aerostar Bacău, revanșa urmând să fie la Bacău o săptămână mai târziu. Pe măsură ce va fi definitivat programul meciurilor de pregătire, va fi comunicat pentru ca iubitorii fotbalului din Focșani să-și poată vedea favoriții la lucru! 




 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate















FLASH NEWS NATIONAL



















8
15
30
42
39
35

Extragerea noroc:  3449083

Harta Focsani
   

Actualitatea

RĂZBOI fără sfârșit între două vecine din Focșani; una este cadru didactic, alta cadru medical și se acuză reciproc de lovire, jigniri, vrăji și hărțuire
Două vecine, din municipiul Focșani, au ajuns să se reclame reciproc, în mod repetat, la poliție. Focșănencele locuiesc pe același palier dintr-un bloc, ușă în ușă, de ani buni, dar între cele două a izbucnit o stare conflictuală, care de-a lungul timpului a crescut în intensitate.

POZA ZILEI

Mai bine decât un „câine rău“

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost