GALERIE FOTO : „Eu nu m-am temut și nu mi-a fost frică decât de tata și de Dumnezeu“. Lt.col Vasile Isticioaia se pensionează, dar rămâne pompier
GALERIE FOTO : „Eu nu m-am temut și nu mi-a fost frică decât de tata și de Dumnezeu“. Lt.col Vasile Isticioaia se pensionează, dar rămâne pompier
GALERIE FOTO :  „Eu nu m-am temut și nu mi-a fost frică decât de tata și de Dumnezeu“. Lt.col Vasile Isticioaia se pensionează, dar rămâne pompier
Voteaza :

Articolul a primit 5 voturi

A lucrat la toate subunitățile de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. A reprezentat inspectoratul la numeroase competiții sportive, de fiecare dată urcând pe podium și întorcându-se acasă cu diplome și trofee. A participat la mii de misiuni de stingere a incendiilor. A salvat oameni din flăcări și i-a găsit pe cei dispăruți pe ape, timp de mulți ani. A instruit elevi, deveniți astăzi polițiști sau militari. A pregătit pompieri și scafandri. A stat zeci de ore și a privit luciul apei, doar ca să fie sigur că „oamenii lui” se întorc la suprafață în siguranță. „Știam ce probleme are fiecare, după bulele de aer care ieșeau la suprafața apei”, mi-a spus. L-am cunoscut într-o zi de 13. Zi tristă a căutării unui copil, dispărut în apele Siretului.

    13 iulie 2017. Locotenent colonel Vasile Isticioaia, din cadrul ISU Vrancea, coordonează căutările unui copil de 10 ani, dispărut în zona localității Burcioaia-Adjud, pe Siret. Soarele pârjolește cu putere, iar efectul de oglindă al apei împrăștie în jur o strălucire care orbește. Găsim într-un sfârșit echipajele de căutare pe malul Siretului. Pompieri și jandarmi. Unii pe apă cu bărcile, alții pe mal privind în fiecare ungher al zării. Între ei se distinge un bărbat cu o statură impunătoare, umeri drepți, piele arsă de soare, mustață neagră și ochi sfredelitori. Din când în când, scoate telefonul și le dă indicații celor de pe barcă sau celor rămași la autospeciale. „Mergeți mai mult pe partea dreaptă!”, sau „Duceți-vă mai în aval!”, îl aud spunându-le colegilor. Experiența de peste nouă ani, ca și coordonator al echipajului de scafandri, își spune cuvântul. Ne povestește că apa poate ascunde primejdii nebănuite și cum, odată, puțin a lipsit să nu fie tăiat în două de o sârmă întinsă în apă, în timp ce încerca să verifice o anumită zonă. Ne împrietenim și, din vorbă în vorbă, pompierul Vasile Isticioaia reușește să alunge puțin din apăsarea acelor momente de așteptare, pe care le petrecem pe malul Siretului. După un timp se hotărăște să schimbe zona de căutare. Organizează deplasarea, cine cu cine merge și pe unde să o luăm. Nu urcasem niciodată într-o autospecială de pompieri și-l rog să mă ia cu ei. „Hai!”, mi-a spus și bucuria mea a fost ca a unui copil. M-am urcat în spate și din când în când întorcea capul și-mi zâmbea părintește, de parcă s-ar fi bucurat și el de bucuria mea.

    Astăzi, e din nou 13. Septembrie 13,  Ziua Pompierilor din România și ziua în care locotenent colonel Vasile Isticioaia se pensionează. În ultima zi de serviciu a locotenent colonelului, am mers la inspectorat și i-am ținut companie, preț de aproape două ore. L-am găsit zâmbind blajin, impecabil în ținută, cu aceeași linie în postură, dreaptă, de atlet,  și ... puțin melancolic.  L-am rugat să-mi povestească despre el. Mi-a vorbit despre cariera sa, despre părinții din Iașiul mult iubit, unde vrea să se întoarcă „să plângă puțin”, despre consecvența pe care și-a impus-o în toate, despre reușite și cumpene.
                                                                                                                                                                        „Ar trebui să spun ceva din Ion Creangă, când mi-aduc aminte de locurile natale... Sunt născut în județul Iași, în comuna Tătăruș. O comună cu rezonanță istorică, acolo unde este înmormântat și Ștefan cel Mare. Am absolvit primii doi ani din liceu la Iași, următorii ani la Vaslui. Am plecat, apoi, militar în termen în județul Covasna. Ca militar în termen am fost genist. Multă lume nu știe asta. Am terminat ca militar în termen, iar cei de la grupul de pompieri din Covasna m-au ajutat să mă angajez în Sfântul Gheorghe. Pe tot parcursul perioadei de militar în termen desfășuram activități sportive la care participam. Îmi place să spun că m-am născut pe terenul de fotbal. Am participat de mic la activități sportive, iar din clasa a IX-a am fost sportiv la Nicolina-Iași, apoi la Clubul Sportiv Viitorul Vaslui. După ce am terminat școala, am ajuns la Electro-Sfântul Gheorghe. Am lucrat în fabrică vreo șase luni, timp în care am dat și examen, apoi am plecat la școala de subofițeri-pompieri „Pavel Zăgănescu”. Sunt prima promoție a școlii de subofițeri-pompieri Boldești-Scăieni. Am absolvit în 1988. După terminarea școlii am fost repartizat la Grupul de Pompieri Vrancea, unde mi-am desfășurat activitatea.
    Eu vin dintr-o familie de pompieri. Din 1948, familia Isticioaia, există în trupele de pompieri. Eu am fost luat de un unchi, care mi-a spus: „Tu trebuie să ajungi la pompieri”. La rândul meu l-am adus pe fratele meu, care acum este la Iași comandant de subunitate. Mai am doi nepoți la Vaslui, tot pompieri, un nepot la Iași tot pompier, puștoaica mea care este tot în Ministerul de Interne, ofițer de poliție. Cu alte cuvinte ne tragem din rădăcină de pompieri. De asta le-am spus multora, acum, înainte de a pleca, să nu uite ce le repetam mereu când mă întrebau de ce nu plec mai repede, „că am dormit în pat cu Pavel Zăgănescu”. Nu mi-am dorit de la început să fiu pompier, eu mi-am dorit să ajung marinar, dar părinții mei n-au vrut să mă lase. Acum mă duc la pescuit în Marea Neagră, în fiecare an. Și anul ăsta am fost cu pescarii. Îmi place marea. Îmi place apa. Cred că poate de asta am ajuns la pompieri, pentru că-mi place apa. Știți cum zice pompierul... Apa este prietenul nostru. Am stat și vreo nouă ani de zile fiind coordonator al echipei de scanfandri. Acum, la vârsta de aproape 52 de ani, și după o activitate de 32 de ani și ceva, am zis să pun punct carierei militare. Dar vreau să rămân activ și dincolo de poartă și, de ce nu, poate chiar în situații de urgență. Voi rămâne o persoană activă”, mi-a spus, rememorând, nostalgic, începuturile.


„În 29 de ani nu am întârziat niciodată la serviciu“

    L-am întrebat cum se rezistă într-o astfel de meserie. Mi-a răspuns onest, apelând la exemplul propriu. „Eu în ceea ce am făcut am fost un om consecvent, în 29 de ani nu am întârziat niciodată la serviciu, merg pe același traseu de 28 de ani, pe jos, doar rar când vin cu mașina la serviciu. Îi duc soției flori, aceleași, de 28 de ani. Sunt un om consecvent în ceea ce fac. Familia am avut-o întotdeauna alături. Și la bine și la greu, pentru că nu poți fi tot timpul în vârful piramidei. Am avut și am o familie care mă susține.  În septembrie 1988 m-am prezentat la Grupul de Pompieri Vrancea. Adică exact acum 28 de ani. Am ajuns la ora 9.00. Cunoșteam doar vreo patru cadre de aici. Nu cunoșteam Focșaniul. Doar din gară puțin, că trecusem cu trenul. După ce am ajuns pentru prima dată la Focșani, la 13:00 am plecat la foc la Mândrești. Nu o să uit niciodată, era la o gospodărie”. În timp ce vorbește, ghicesc în glasul lui sensibilitate.

„În primii 15 ani eram în stare să mă despart de soție, ca să vin la pompieri“


    Mi-am dorit să știu cum este omul din spatele uniformei, când ajunge acasă. „Nu discut niciodată problemele de la unitate acasă. Cred că așa am fost obișnuit. Oricum, în primii 15 ani eram în stare să mă despart de soție, ca să vin la pompieri. Și nu numai eu. Poate așa a fost generația noastră, poate așa eram atunci. Acum, în era facebook-ului, nu mai e aceeași pasiune. De asta spun că eu am fost și sunt un om consecvent, am pus suflet și pun suflet în ceea ce fac. Chiar și în timpul liber mai antrenez, mai am copii pe care-i pregătesc, o fac cu sufletul. Nu numai de dragul de a face. Eu nu m-am temut și nu mi-a fost frică decât de tata și de Dumnezeu. În rest de nimic. Nu am avut frică. Cei care mă cunosc știu că am învins întotdeauna greutățile. Sunt o fire mai sportivă, nu sunt gelos și cred că am moștenit din familie sindromul pompierilor”. Îi sună telefonul și facem o pauză. În ultima zi de serviciu, pompierul Vasile Isticioaia își îndeplinește, conștiincios, sarcinile.
    Îl întreb cum este să te afli la comanda unei misiuni de căutare sau de salvare. „Este responsabilitate, indiferent despre nivelul de care vorbim. Pompierul întotdeauna trebuie să aibă acel zvâc în memorie. Trebuie să gândească rapid, pentru că niciodată o misiune nu este ca cealaltă. Au particularități fiecare. Nu se potrivesc aceleași lucruri și atunci trebuie să iei o decizie. Prin exemplul personal, am încercat întotdeauna să-i fac pe colegi să aibă încredere în mine. Când s-au făcut angajările din sursă externă în 2006-2007, eu făceam la paralele. Eu am fost omul care în armată mă trezeam cu 15-20 de minute înainte de apel și mă găseau pe locul unde se făcea înviorarea. Din familie mi se trage. Cred că suntem și un pic naționaliști. În 1998 aveam o formă de invidiat, eram student la facultatea militară de educație fizică și sport și ne-a cam suflat cineva să plecăm în Legiunea Străină. Am stat și am cântărit-o și am decis că e mai bine să rămân acasă. Acum sunt și profesor militar de educație fizică și cred că după ce voi termina voi face ceva și voi lăsa în urma mea o sămânță și în domeniul ăsta. Am fost și lector vreo trei luni de zile la școala unde m-am pregătit, la Bordești-Scăieni, tot pe educație fizică. M-au chemat, au vrut să stau mai mult, dar nu, am vrut să stau lângă familie”.

„Cunosc și bulele care ies din apă, îmi dau seama dacă scafandrul are vreo problemă“


    Știind despre marea lui dragoste pentru apă, i-am cerut să-mi vorbească  despre perioada în care a lucrat cu scafandrii. A făcut o pauză, zâmbind larg, cu sufletul parcă. „Sunt unul dintre primii inițiatori din țară cu echipa de scafandri. Prin 2007 a venit un ordin, pe care l-au luat și l-au băgat la arhivă. Eu l-am căutat în arhivă, l-am luat și i-am propus atunci celui care era șef de Stat Major să facem echipă. S-a dus cu propunere la București și s-a făcut prima echipă. La foarte puțin timp m-au trimis la Constanța, unde am învățat costumele, ce trebuie să faci, cum să faci documentele. Am ales oamenii, au plecat la Constanța, au dat probe. Au luat cei care și-au dorit. Sunt primul din țară care le-am dat toate drepturile scafandrilor. Prin alte păriți nu s-au înțeles, s-au certat. Au venit controale peste mine, dar a mers, a fost în regulă. Cunosc și bulele care ies din apă, îmi dau seama dacă scafandrul are vreo problemă, sau dacă nu, pentru că am stat tot timpul cu ei. Sub  apă nu sunt eu specialist, sunt scafandrii, dar deasupra eu sunt specialistul. Simt totul, dacă are probleme, dacă se află la o adâncime la care nu-mi doresc să se afle. Simt dacă face bine căutările. Mi-a plăcut, am și costum al meu, personal. Cei care au lucrat în Vrancea sunt acum instructori la Centrul de antrenament al scafandrilor de intervenție de la Constanța. Dacă respecți toate regulile, nu se întâmplă nimic. Avem colegi scafandri prin alte județe morți, iar cei care i-au coordonat, nu i-au coordonat cum trebuie”

„Să știți că la adâncimi mari în apă este un cimitir


    Am vorbit și despre partea sentimentală a lucrurilor. „Oricum lacrimile îți dau. Îmi amintesc un coleg, care a scos un copil din apă. Avea în jur de 11 ani. A plâns cinci minute încontinuu. De ce? Pentru că el acasă avea un copil de aceeași vârstă. Să știți că la adâncimi mari în apă este un cimitir. Nu știați asta. Acolo se adună pet-uri, animale moarte, sârme. Acolo se depune totul. Și scafandrii, după câțiva metri sunt în ciorbă, adică nu se mai vede nimic. Totul trebuie simțit la mână. Orice lucru pe care ai pus mâna, trebuie să știi ce este. Așa se găsesc și cei care sunt înecați. Gândiți-vă că sunt înecați de trei zile, de două săptămâni... La baraje sunt presiuni, trebuie să ții cont de foarte multe norme de protecție și de salvare a lor. Nu poți să faci rabat de la absolut nimic. O simplă greșeală poate să ducă la înecul scafandrului”.

    Iulie 2015. Pompierul Vasile Isticioaia participă la căutările pe Siret ale bunului său prieten, comisarul-șef Tomiță Lazăr, care pierise după ce-și salvase fiica de la înec. Moment de cumpănă, care te face să privești viața cu alți ochi. „M-a marcat într-adevăr. Gândiți-vă cum e să-ți cauți prietenul tău, cu care te întâlneai de cinci ori pe săptămână pe stadion... Mergeam anual cu el la concursuri în țară, am stat în aceeași cameră. Am plâns... E normal să plâng. Nu e ușor. Devenisem poate și un pic irascibil la cuvintele celorlalți, poate tot din cauza celor petrecute cu el...”.

„Pe la vârsta de 30 de ani am spus stop: n-am voie să fumez“

    Schimb registrul și-l întreb despre numeroasele competiții sportive în care a reprezentat Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cu succes. „Am lucrat cu militari în termen ani de zile, am fost și comandant de pluton, cred că am instruit mii de oameni. Cred că, dacă nu fumam, eram de multe ori campion mondial, dar așa au fost ale tinereții valuri. Pe la vârsta de 30 de ani am spus stop: n-am voie să fumez, să beau cafea. Nu fumez de douăzeci și ceva de ani, sunt sătul de fumul de la incendii, nu-mi mai trebuie și altfel de fum. Am zis stop și atunci am început să mă pregătesc, am dat la academie, am luat examenul, am format o echipă la concursurile profesionale, pe care am dus-o pe țară și am luat, per general locul șase, iar la una din probe locul I, dar ne-a trecut datorită echipamentului pe locul II. Patru ani mai târziu  am fost cu echipa, fiind nu doar antrenor, dar și participant în cadrul echipei. Am participat și ca arbitru, ca organizator de competiții.
    Nu pot să mă las de sport. Și acum Centrul Cultural al Ministerului de Interne mi-a făcut ieșirea la pensie în iunie, la ultima competiție de la Cluj, și m-au pus să promit că la anul mă duc arbitru la Iași. Cred că am să mă duc. S-ar putea să mă înscriu la vreun club, ca sportiv. Chiar dacă am 50 și ceva de ani, încă mai am putere. Voi continua să-i antrenez pe cei de clasa a XI-a și a XII-a, pentru probele sportive care se susțin la admiterea în tot ceea ce înseamnă sistem militar.  Consider că cel care își face gimnastica de dimineață, are o alimentație sănătoasă și nu pierde nopțile, va da randament și va avea misiuni reușite. Normal că pierdem nopțile atunci când plecăm la evenimente, dar rezistența numai așa ți-o poți face. Eu nu consum alcool, decât rareori și în anumite ocazii. Beau cel mult zece cafele pe an, îmi place să mă îmbrac mai mult sport. Am fost vreo 11 ani șef de lot la atleți la Inspectoratul General. Eram chemat înainte de data de 13 septembrie, formam un lot din 30-50 de participanți din țară și răspundeam de toți atleții respectivi. Ținuta era sport, nu era ținută militară. Erau tot felul de activități atunci, chiar dacă am prins eu vremea lui Ceaușescu. Am dus o viață sportivă. Poate așa am fost clădit... Tata, care este stelist, ne-a lăsat să facem sporturi, lupte”.

 


    N-am vrut să plec înainte de a-mi povesti din misiunile sale. „Era, cred, prin februarie 1991. La gară, un apartament, și o persoană care ardea, din cauza gazului dintr-o butelie. Am intrat în casă, din cauza fumului, sau chiar de panică, în loc să sparg geamul cu scaunul, care era acolo, l-am spart cu mâna și m-am tăiat la mână. Când m-am întors am găsit un copil de 8-9 ani, căzut în baie. L-am scos, l-am dus la mașină. Nu era atunci SMURD, că poate era salvat. În drum către spital a murit. După 10-15 minute l-am luat și pe tatăl lui, care era ars pe spate. Fără să știu că era ars, l-am prins de spate și l-am dus. A mai trăit după asta două-trei săptămâni. Îmi amintesc incendiul de la ISEH, în octombrie 1991, în ziua când președintele Ion Iliescu mergea la Mărășești să ia soldatul necunoscut să-l ducă în București. Atunci am avut o cumpănă. Dacă nu săream de pe ISEH, eram mort. Am reușit să-i dau jos pe cei care erau cu mine, dar când mi-a venit mie rândul, n-am mai putut și atunci am luat-o la fugă. Când am văzut că în urma mea se dărâmă totul, am sărit de pe clădire. Am avut și accidente de circulație cu morți... Asta e viața. De asta spun că, și cu bune și cu rele, trebuie să trecem peste. Cred că am participat la mii de evenimente. Incendiul din 1995, primăvara, 14 case la Răstoaca, fără victime umane. Eram mult mai rapizi decât acum, era altfel de organizare, poate pentru că erau militari în termen și nu erau cadre. Îi aveam pe toți de 18-20 de ani. Tinerețea își spune cuvântul întotdeauna, dar trebuia să ai grijă de ei“.

„Ne-a plecat cârdul. Nu crezi că ar fi cazul să plecăm?“

    Ghicind în sufletul său melancolia ultimei zile, l-am întrebat cu ce gânduri își încheie activitatea în cadrul ISU Vrancea. „Mă strânge un pic la inimă că plec, dar în același timp mă bucur că plec. Am ajuns la vârsta când încă sunt activ și plec la pensie verde, nu plec ramolit (râde). Am ieșit într-o zi afară și mă uitam cu un coleg, mai mare cu vreo doi ani decât mine, și i-am zis: Nu crezi că ar fi cazul să plecăm? Și zice: De ce? Ne-a plecat cârdul, i-am răspuns. Uită-te în jurul tău. Mai e cârdul tău? Nu, e plecat. Poate că nu sunt generația facebook, cum sunt ei (râde din nou). Terenul de sport din curtea unității este făcut de mine. Le las ceva colegilor în urmă, ceva care se vede. Am cumpărat microbuz sportiv, am vrut să mai stau încă un an, să arat că mai pot face multe lucruri. Voiam să fac săli de sport în toate subunitățile din județ... Celor pe care-i antrenez le spun în felul următor: Dacă eu la 18-20 de ani îmi aleg o carieră militară, câștig, devin ofițer și consider că la vârsta de 30 de ani, când sunt Superman, am veleități mai mari decât asta, pot să plec. Dar ca să ajung la vârsta de 30 de ani și să vreau să vin în sistem, nu știu dacă se mai poate. E greu să vii în sistem la 30 de ani, de plecat este mult mai ușor. Asta le spun, să aleagă. Primesc felicitări în fiecare an, de la elevi, de la foști elevi. Mă întâlnesc pe stradă cu ei, mă salută. Niciodată, ca militar, nu vei fi agreat de toți. Eu consider că sunt mai mulți care mă salută, decât cei care-mi întorc spatele”.

„Eu mi-am dorit întotdeauna să ies la pensie în luna martie“


    După pensionare mi-a spus că va continua cu  pregătirea elevilor pentru tot ceea ce înseamnă sistem militar. „Cunosc foarte bine sistemul militar. Am lucrat în sistemul militar, am fost lector în școală militară, știu cerințele și cred că sunt bun și ca pedagog. Când nu voi mai putea, mă retrag.  Aș vrea să ajung la Iași. Iubesc Iașiul. Mi-am dorit dintotdeauna, după ce am plecat din 1982 din Iași să mă întorc acolo. Cu toate că am stat și în Covasna, și în Vaslui, și în Focșani, cel mai mult mă atrage Iașiul. Iașiul are ceva, o melancolie a lui, un farmec al lui, pe care nu-l găsești oriunde. La anul sper să fiu socru. Am o singură fiică. Este polițistă la București. Îi place ceea ce face. Am adus-o și pe ea și am făcut-o pompier, când avea patru ani. Nu aveam cu cine să o las acasă și o aduceam aici. Dormea aici, se juca aici. Am învățat-o să sară pe perna pneumatică, știe să întindă furtunurile, știe tot. Copiii cadrelor veneau în unitate și stăteau cu noi. Nu aveam cu cine să-i lăsăm și-i puneam într-un birou, își făceau temele acolo. Până în decembrie nu vreau să mă retrag din Asociația Sportivă a Pompierilor, la nivel național fac parte din consiliul director. Mi-am întrebat colegii mai în vârstă cum a fost reintegrarea în viața civilă. Unii mi-au zis că șase luni de zile va fi greu. Eu mi-am dorit întotdeauna să ies la pensie în luna martie. Am zis întotdeauna că-n martie va fi cel mai ușor de trecut peste, pentru că ai de lucru pe la țară. Sper că o să trec fără probleme peste perioada asta. O să fac sport. Sunt multe de spus, dar n-aș vrea să fiu negativist. Nu știu cine va mai fi în top pe linie sportivă, 29 de ani, la o unitate. Nu știu cine va mai putea, timp de 29 de ani, să nu întârzie niciodată la serviciu. Ninge, bate vântul, furtuna, niciodată n-am întârziat sau lipsit. Mă pot trezi la orice oră-mi propun. Cred că am psihicul tare. Nu pot să mă duc la un psiholog, sau la un psihiatru. N-are ce să-mi facă un psiholog. Trebuie să se ducă psihologul la psiholog, după discuția cu mine. Eu sunt un om dintr-o bucată”.

„Noi suntem buni doar ca stingători, dar pe linie de drepturi nu mai suntem buni“


    Dacă tot am ajuns la partea legată de psihic, l-am întrebat despre accidentul din 2001. Moment de cumpănă în viața și în cariera pompierului Vasile Isticioaia. Atunci, autospeciala, la volanul căreia se afla, s-a răsturnat peste o Dacie, în momentul în care lt. col. Vasile Isticioaia, a încercat să evite o gură de canalizare neacoperită, pentru a salva viața colegilor săi. Din nefericire, un tânăr de 28 de ani, care se afla în Dacie, a murit. „Faptul că nu am băut alcool, nu am băut cafea, nu am fumat, cred că luni de zile, m-a scos poate din starea aia emoțională, pe care o aveam. Apoi a fost sportul. Mergeam și jucam fotbal, aveam tot felul de activități care să mă scoată din stare. Atunci când un lucru nu este făcut de tine, nu l-ai premeditat, ești mult mai ușurat. Îți pare rău că s-a întâmplat... Voiam să întorc timpul înapoi, în momentele alea, dar nu se poate, nu ai cum. A fost un accident nefericit. Au fost implicați oameni cu bani, nu am avut nici ajutorul unității. Noi suntem buni doar ca stingători, dar pe linie de drepturi nu mai suntem buni. M-am judecat nouă ani și ceva. S-a ajuns la concluzia că nu există faptă din partea mea și că nu sunt eu vinovat. S-a încercat atunci trecerea mea în rezervă. Poate că de asta nu am putut să ajung mai sus ca și funcție. Atâta mi-a fost frică să nu mă ducă la penitenciar să mă pună să prășesc porumbul, în rest orice suportam. Sportul m-a ajutat. Un coleg îmi zicea să mă duc mai des, că uit de toate”.

„Mă duc la țară“


    În încheiere îl rog să le transmită un mesaj colegilor săi. „Le mulțumesc că m-au suportat și să fie tari. N-aș vrea să fiu acum filosof, eu n-am fost un bun orator. Am fost mai mult un bun practician. Dar o să ne mai întâlnim, cu toții. Sunt un pic cu inima îndoită, pentru că aș mai fi vrut niște drepturi de la unitate, dar nu le-am primit, tot datorită unor șefi, pe care eu i-am considerat colegi. Au crezut că le iau caimacul, dar n-a fost așa. Eu o iau ca atare. Încă mă duc brațele, mă duc picioarele. Sunt un bun organizator. Oriunde am fost m-am organizat foarte bine, fie că am fost pe baltă cu scafandrii, fie că am fost la incendii. În facultate eu eram organizatorul șef. Poate că și spiritul ăsta m-a ajutat în viață. Acum mă întreabă lumea ce fac dacă ies la pensie. Simplu, mă duc la țară, am o casă în construcție făcută de mine, fratele meu și tata... Noi suntem o roată biologică. Ne naștem, ne ridicăm, ca obeada la căruță, ajungem sus și coborâm de unde am plecat. Că merge roata mai repede, sau mai încet, că trăiești mai mult sau mai puțin, trebuie să iei lucrurile ca atare. Dacă acest curs al vieții ar fi drept, ai vedea moartea la capăt. Cursul vieții trebuie să fie șerpuit, ca să nu știi când se va întâmpla”.
    Îi mulțumesc locotenent colonelului Vasile Isticioaia pentru lecția de viață pe care mi-a dăruit-o și-i doresc să se bucure ani mulți de acum de liniștea pensiei!



 

Pagina: 1 - 2 | Urmatoarea

 

Galerie foto

 

Equanimity
Data: 13-09-2017
Descriere:


+ Mareste Poza

Equanimity
Data: 13-09-2017
Descriere:


+ Mareste Poza

Equanimity
Data: 13-09-2017
Descriere:


+ Mareste Poza

Equanimity
Data: 13-09-2017
Descriere:


+ Mareste Poza

Equanimity
Data: 13-09-2017
Descriere:


+ Mareste Poza

Equanimity
Data: 13-09-2017
Descriere:


+ Mareste Poza

 

Pagina: 1 - 2 | Urmatoarea

10 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Pacat ca nu ai prins razboiul sa vad daca iti era frica. Dar mai ai timp. Nu i timpul pierdut.

    DE Cititor, postat pe 13-09-2017, la 00:14

  • Citesc cele doua comentarii si raman uimita..imi este mila de ei, oameni mediocrii,care nu va cunosc! V-ati dedicat muncii mai presus decat familia, va multumim pentru ceea ce ati facut pentru noi si pentru familiile noastre in anii acestia..stima, respect, deosebita consideratie sunt toate niste cuvinte insuficiente pentru munca depusa! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    DE Georgiana, postat pe 13-09-2017, la 09:02

  • Felicit?ri pentru aceste articole despre oameni care au muncit si lasa ceva in urma si nu numai despre politica si politicieni. Felicitari domnule colonel Isticioaia ,ma rog sa va tina Dzeu sanatos pentru ca am invatat multe de la dvs, in special aceea de a fi om. Pensie lunga si linistita langa cea mai frumoasa familie !

    DE Mircea, postat pe 13-09-2017, la 09:10

  • Cetatean de onoare al Focsaniului! Asta meritati, sefule!

    DE Anonim, postat pe 13-09-2017, la 09:16

  • Ce tot îi face ?i reclam? unui maimu?oi p?ros? Toat? via?a s a fofilat profitând de cei din jur...... Un ordinar.... O jigodie, un turn?tor nenorocit.... N are frica de nimic? Hmmm..... trebuie sa i fie fric? de blestemul celui pe care l-a omorât.... De ce nu a spus c? a b?tut ?i un cadru militar? Nu va sc?pa nepedepsit gorila paroasa ! Pardon, scafandru de ap? s?rat? care ?tie care i treaba cu bulele din pahar....

    DE Nicusor, postat pe 13-09-2017, la 10:25

  • @nicusor esti prost rau. Frustrarea te macina pentru ca niciodata nu ai sa calci pe urmele acestui om deosebit si profesionist. Iar despre mort, mai inteteseaza-te caci vinovatii platesc, intreaba doamna care a luat banii, poate o cunosti bine.

    DE Ion, postat pe 13-09-2017, la 10:38

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate

















FLASH NEWS NATIONAL



















21
30
39
46
3
9

Extragerea noroc:  6499556

Harta Focsani
   

Actualitatea

Codul portocaliu de vreme rea a trimis elevii acasă
Cursurile unităților de învățământ au fost suspendate miercuri, 20 septembrie a.c., cu începere de la ora 15.00, prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

POZA ZILEI

Vegan :)

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost