Fotbal, Superliga Altdorf Tehnik – Începe returul!
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Fotbal, Superliga Altdorf Tehnik – Începe returul!
Fotbal, Superliga Altdorf Tehnik – Începe returul!
Odobeștiul și Pufeștiul s-au retras din campionat!
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

Superliga de fotbal Altdorf Tehnik va începe astăzi sezonul de primăvară, odată cu etapa a 12-a, prima a returului. La apelul oranizatorului – AJF Vrancea, vor răspunde două echipe mai puțin – ACS Odobești și ASS Victoria Pufești, care s-au retras. Dacă plecarea din competiție a Pufeștiului nu constituie o mare surpriză dacă ne amintim că și la începutul campionatului echipa nu s-a prezentat la primul joc, retragerea Odobeștiului este complet neașteptată! În aceste condiții, fiecare etapă va avea câte două meciuri mai puțin, cele în care ar fi trebuit să joace echipele retrase. Va fi și o etapă cu cinci partide, adică aceea în care urma să se întâlnească Pufeștiul cu Odobeștiul.
Returul va debuta astăzi la Slobozia Ciorăști, unde Voința va avea ca adversară, de la ora 15,00, pe Național Golești. Se anunță a fi un duel dezechilibrat, dacă ne amintim că în toamnă goleștenii au câștigat cu 8-3! Intre timp, Național s-a întărit cu doi fotbaliști care au evoluat în tur pentru CSM Focșani 2007, George Duca și Cătălin Grama. Plecarea celor doi buni jucători de la Focșani a fost determinată de programul de lucru la unitățile la care sunt angajați, nu din motive de performanță sportivă, așa cum mi-a spus președintele secției de fotbal a CSM 2007, Gheorghe Căldare. Iar Național Golești a fost alegerea lor, în condițiile în care au fost solicitați și de alte formații din județ!
La Bordeasca, CSM Focșani 2007 nu are cum să nu se impună ușor în meciul, cu Dinamo Tătăranu. Gazdele nu au cum să uite acel 0-12 de pe Milcovul, dar cu siguranță vor încerca să arate că atunci a fost un accident! La Focșani va juca și Ionuț Parlac, venit în urma înțelegerii dintre FC Panciu și CSM Focșani 2007, cu acordul jucătorului. Parlac ar urma să evolueze în centrul apărării.
La Gugești, Victoria este mare favorită în fața Adjudului, chiar dacă în Cupă a pierdut la Dumbrăveni după ce a primit trei goluri!  
La Clipicești va fi, foarte probabil, un meci echilibrat, între două echipe ambițioase Unirea Țifești și Tractorul Nănești. În tur a fost 1-1, iar Tractorul este formația care a marcat în tur în toate jocurule din deplsare, excepția fiind stadionul Milcovul! Altfel spus, gazdele nu vor avea un meci ușor!
Programul etapei și echipele de arbitri și observatori:               
Voința Slobozia Ciorăști – Național Golești, sâmbătă, 18 martie, ora 15,00.
Arbitri – Ionuț Gheorghiță, George Mardare, Sorin Bîrzan. Observator, Florin Tudosă.
Dinamo Tătăranu – CSM Focșani 2007, duminică 19 martie, ora 11,00, la Bordeasca.
Arbitri: Alexandru Mălinaș, Alexandru Meiroșu, Alexandru Vrabie. Observator, Jani Oltianu.
Victoria Gugești – FCM Adjud, duminică 19 martie, ora 11,00.
Arbitri: Mădălin Ivanciu, Marius Stoica, George Toader. Observator, Ovidiu Rusu.
Unirea Țifești – Tractorul Nănești, duminică, 19 martie, ora 11,00.
Arbitri: Octavian Bucătaru, Mihai Toader, Cosmin Ignat. Observator, Ionuț Paraschiv.
Clasament: 1. CSM Focșani 2007 – 31 puncte; 2. Victoria Odobești – 26 puncte; 3. Euromania Dumbrăveni – 25 puncte; 4. Național Golești – 24 puncte; 5. Voința Cîrligele – 16 puncte; 6. Tractorul Nănești; 7. ACS Odobești – 15 puncte; 8. Unirea Țifești – 13 puncte; 9. FCM Adjud – 8 puncte; 10. Dinamo Tătăranu – 7 puncte; 11. Voința Slobozia Ciorăști – 3 puncte; 12. ASS Victoria Pufești – 3 puncte.



 

 

1 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • de ce mintitI? CEI DOI AU FOST DATI AFARA DE VASILE BURGA. IN FEBRUARIE A FOST INTREBAT DE CEI DOI DACA II OPRESC LA ECHIPA SI AU ZIS DA. DE CE NU A ZIS ATUNCI . EI SAU DUS LA GOLESTI CA NU AU CE FACE ACASA. SA RASPUNDA MINCINOSUL DE BURGA. DE ASTA NU MERGE FOTBALUL FOCSANEAN. NUMAI MINCINOSI SI JAPCARI.RUUUUSIIIINEEEEE

    DE anonim, postat pe 18-03-2017, la 19:35

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate



















FLASH NEWS NATIONAL




















4
38
39
11
15
36

Extragerea noroc:  8464175

Harta Focsani
   

POZA ZILEI

Tradiție și modernitate

SECVENTA ZILEI

Plimbare

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost