EXCLUSIV! Monica Dragomir, medicul care salvează vieți contra cronometru
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
EXCLUSIV! Monica Dragomir, medicul care salvează vieți contra cronometru
EXCLUSIV! Monica Dragomir, medicul care salvează vieți contra cronometru
Voteaza :

Articolul a primit 10 voturi

Protagonista interviului de astăzi este o femeie puternică, o mamă model și un medic devotat. Deși este vâlceancă de origine, se îngrijește de sănătatea vrâncenilor de aproximativ 30 de ani. De mai bine de 14 ani lucrează la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean. Este vorba de medicul de urgență Monica Dragomir, o femeie delicată, dar care ascunde o putere greu de explicat în cuvinte. O femeie puternică, o mamă și o bunică iubitoare, dar și un doctor care zi de zi salvează vieți, contra cronometru.

Reporter: Unde v-ați născut și unde ați copilărit?
Medicul Monica Dragomir: Este foarte frumos ceea ce mă întrebați. Eu mă gândesc mereu la locurile mele natale și povestesc mereu despre ele. M-am născut într-un orășel foarte frumos, în județul Vâlcea, se numește Brezoi. Se află la poalele stațiunii Voineasa. Este un oraș atât de pitoresc, încât îl recomand tuturor. Ce-i drept, în Brezoi am stat foarte puțin, până la vârsta de 1 an, după care părinții mei s-au mutat în Râmnicu Vâlcea. Acolo am copilărit, acolo am învățat, acolo se află mama mea. Din păcate, tatăl meu a decedat. Acolo sunt rudele mele și acolo mă întorc cu drag, aproape în fiecare lună. Merg să o văd pe mama și merg să-mi încarc bateriile. Mă refac. De câte ori vin din Râmnicu Vâlcea, vin plină de energie.

Rep.: Observ că vorbiți cu lacrimi în ochi despre locurile natale. De ce?
M.D.: Poate pentru faptul că toți avem ceva în noi pentru locurile natale, pentru copilărie, pentru părinți, pentru bunici. Într-un fel, eu, aici (n.r. – în Focșani) am fost singură și sunt, într-un fel, singură. Rădăcinile mele sunt în Râmnicu Vâlcea, părinți, rude și foști colegi de școală și liceu.

Rep.: Cum ați ajuns în Vrancea?
M.D.: Am ajuns, acum aș spune, printr-un concurs de împrejurări nefericite pentru mine la vremea respectivă. În urma căsătoriei, soțul meu, care avea rude în județul Vrancea și ale cărui rădăcini se trăgeau din Focșani, a vrut să ne stabilim în acest oraș. Ulterior, viața noastră împreună nu a fost cum ne-am fi dorit, iar după foarte puțini ani ne-am despărțit. El a plecat spre București, iar eu am rămas aici. Am rămas singură. Acum am foarte mulți colegi, prieteni, sunt într-un colectiv în care lucrez frumos și m-am obișnuit, dar nu înseamnă că nu mă gândesc cu nostalgie la Râmnicu Vâlcea. În Focșani am rămas singură în anul 1987. Eram medic, la sfârșitul perioadei de Stagiatură. Am rămas cu fetița mea, care atunci avea 3 ani. Asta a fost o încercare foarte grea a vieții mele, dar am avut sprijinul părinților și am reușit să trec nu foarte ușor, dar ușurel peste toate greutățile. Se spune că ce nu te omoară, te întărește. Nu pot spune că am devenit puternică, pentru că eu am fost nevoită să mă descurc singură, să iau deciziile singură.

Rep.: Să trecem la lucruri mai plăcute. De ce ați optat pentru Facultatea de Medicină?
M.D.: Eu am vrut să fac actorie. Aici, recunosc, un rol important l-a avut mama mea. Mama mea și-a dorit să fiu medic foarte mult. Și mi-a spus așa: „mai întâi ai să faci Medicină și, apoi, ai să faci și Teatru, și ce vrei tu”. Probabil că era convinsă că nu voi mai face Teatru. Așa că am făcut Facultatea de Medicină Generală în București, am stat 6 ani. A fost o viață frumoasă, iar de studenție îmi amintesc cu drag. După care, era acea perioadă comunistă când nu s-a făcut Rezidențiatul și nu au fost scoase posturi, așa că a trebuit să ne întoarcem toți și să facem Stagiatura. Am făcut 3 ani de Stagiatură. Recunosc faptul că repartiția mea a fost la Spitalul Panciu și a fost un pod peste ani, pentru că în primul an de facultate, practica agricolă am făcut-o în viile de la Panciu, iar în anul II la Cotești, la Ferma 7. Și acum îmi amintesc de acea lună de practică agricolă, foarte frumoasă. Când m-am reîntors la Panciu, doar ce am vizitat spitalul și am stat de vorbă cu conducerea, apoi am venit la Spitalul Județean Focșani. Dar cum atunci încă eram căsătorită, am obținut 2 ani și jumătate detașare la Spitalul Floreasca din București. Atunci era singurul recunoscut ca spital de urgență. Nu știu dacă ai aflat că Nicolae Ceaușescu a încercat să uniformizeze tineretul și populația, moldovenii cu maghiarii și s-a renunțat la detașări, așa că pentru ultimele 6 luni de Stagiatură nu am mai putut obține detașare. Așa că am făcut practică în Secția de Obstetrică Ginecologie la Spitalul Județean.

Rep.: Ce a urmat după Stagiatură?
M.D.: După, am fost repartizată în dispensarul teritorial. Am avut o activitate de aproximativ 9-10 luni la dispensarul Măicănești, apoi o perioadă ceva mai lungă, de vreo 8 ani, în dispensarul Tătăranu. A fost o perioadă de care îmi amintesc cu plăcere. Am cunoscut ce înseamnă medicina la țară. Am avut un colectiv de asistente în comuna Tătăranu destul de competente și atât de devotate mi-au fost, încât am avut o activitate frumoasă. Am fost sprijinită de organele locale și am învățat ce înseamnă să ajuți omul necăjit, omul de la țară, care nu avea posibilitatea să se ducă în oraș pentru consultul unui medic. Cred eu că am fost un sprijin pentru comunitatea de acolo.

Rep.: Vreun caz deosebit în acea perioadă?
M.D.: Mi-aduc aminte de o satisfacție. Am avut un pacient, care avea niște dureri abdominale, încât am simțit că trebuie să-l trimit mai departe cu un diagnostic gândit de mine: ocluzie intestinală. Pe vremea aceea, era chirurg medicul Vasile, cel bătrân. Ulterior, când s-a reîntors pacientul, a venit la mine și mi-a zis: „Vă aduc felicitările domnului doctor. Ăla a fost diagnosticul”.

Rep.: După activitatea la Tătăranu ce a urmat?
M.D.: Am cochetat puțin cu medicina școlară. Am fost medic școlar, aproximativ 5 ani de zile la Liceul nr. 1 și la școlile din Sud. Am învățat și ce înseamnă medicina școlară, care mi s-a părut foarte simplă. Mi se părea că nu muncesc și că nu se justifică tot ceea ce învățasem eu. Complexitatea problemelor în mediul rural este vastă, faci teren, așa că doar să stau în cabinet la medicina școlară și să stau să consult elevii și să îi vaccinez, mi se părea foarte simplu, dar plăcut. Am intrat în tinerețea elevilor. Apoi, timp de 3 ani, am lucrat concomitent și la Urgențe, pentru că în 1998 s-a deschis Unitatea de Primire Urgențe. Am venit la UPU, iar timp de 3 ani de zile, până în 2001, nu am făcut decât gărzi. Apoi s-a scos un post la concurs, ca și medic de medicină generală. Am susținut examen și am venit definitiv în UPU. Și paralel, în vara lui 2002, am cochetat și cu activitatea privată. S-a deschis clinica Medicover, unde am lucrat, în paralel, până în 2011.

Rep.: De ce medicina de urgență? Era un domeniu nou la acea vreme.
M.D.: Am să vă dezvălui un secret. Nu știu dacă a fost bine sau rău, dar poate că datorită vieții pe care am dus-o de una singură, am considerat medicina de urgență o provocare. Am vrut să văd dacă se poate. Am început, încetul cu încetul, cu gărzile, unde am învățat multe, iar în 2004 s-a susținut un examen. Cei care lucrasem peste 5 ani în medicina de urgență, am susținut un examen de specialist în medicina de urgență. Au fost cumulați acești ani de activitate permanentă în urgență și am fost câțiva medici de aici la Oradea, unde am vrut să-i convingem pe cei de acolo că putem fi medici specialiști de urgență și i-am convins. Așa că am devenit medic specialist de urgență.

Rep.: Medicina de urgență este total diferită față de medicina școlară și cea de dispensar. Vă amintiți de vreun caz deosebit de la începutul activității în UPU?
M.D.: Îmi amintesc un edem pulmonar extrem de grav, care, din păcate, a și decedat. Era un pacient cu o hipertensiune netratată la timp, venea de undeva de la Slobozia Bradului, cu o stare extrem, extrem de gravă, care, după cum am spus, s-a pierdut. Era destul de tânăr, între 45 și 48 de ani. Eu, în 2001, timp de o lună de zile, am cerut și mi-am dorit foarte mult să stau în clinica lui Raed Arafat de la Târgu Mureș. Acolo l-am avut permanent pe acest om în minte și pe retina mea și mi-am zis „eu, când mă voi reîntoarce la Focșani, trebuie să îi salvez pe acești oameni cu edem pulmonar“. Nu știu de ce am suferit foarte mult pentru acel om, încât mi-am zis că trebuie să învăț două mari diagnostice care sunt cataclismice pentru pacienți: edemul pulmonar și infarctul de miocard. Iar acum, medicilor cardiologi le spun când internez un edem pulmonar: „Știți că va fi bine, că mie nu îmi mai moare niciun edem pulmonar”. Și nu-mi amintesc să mai fi murit din cauza edemului pulmonar.

Rep.: Ce medici erau la UPU în 2001, când v-ați angajat?
M.D.: Era doamna doctor Dincă și domnul doctor Țiu și mai erau câțiva medici din medicina de familie, care acopereau gărzile.

Rep.: Cum era la UPU în acele vremuri?
M.D.: Era greu și atunci, era greu pentru că era începutul medicinei de urgență. Era ceva nou și chiar nu era această avalanșă de pacienți. Acum este greu din cauza faptului că sunt foarte, foarte mulți pacienți. Sunt foarte gravi, sunt pacienți destul de decompensați din toate punctele de vedere, mulți nu au resursele umane ale familiei. Sunt pacienți singuri, care vin destul de târziu la noi, sunt multe cazuri sociale, mulți pacienți săraci.

Rep.: De 14 ani, de când sunteți zi de zi la UPU, este o luptă contra cronometru... Ați simțit vreodată că o să clacați?
M.D.: Au fost și momente în care am simțit că nu mai pot, dar au fost momente când, poate la 3-4 dimineața, când te simți de plumb, simți că nu mai reziști, dar, crede-mă, că după ce mă odihnesc după amiaza, după ce ajung acasă și vin în următoare zi la serviciu, o iau de la capăt și simt că m-am refăcut. Întotdeauna mă gândesc că acești oameni au nevoie de noi și așa cum am avut și eu în viață momentele mele grele și dificile, când am ajuns și eu cu persoane dragi la medici, nu la cele mai convenabile ore, și am primit ajutorul lor, mă reîntorc și gândesc că și ei au nevoie de ajutorul meu. Așa că pentru omul care a venit la 2-3 noaptea, noi trebuie să fim odihniți, ca și cum el este singurul nostru pacient, chiar dacă am mai văzut 100 de pacienți în acea zi. Pentru el, cel care vine și suferă, nu contează câți pacienți am văzut. Ei au nevoie de noi. Asta este meseria pe care am ales-o, pe care mi-o fac cu drag. În medicina de urgență ai multe satisfacții, dar ea are și partea ei tristă. E dureros când ne mor pacienții, care vin în stopuri cardio-respiratorii pentru care nu se mai poate face nimic. Este partea cea mai urâtă, cea mai dureroasă, când trebuie să chemi familia și să îi spui că omul lor drag nu mai este. Este lucrul pe care nu știu cum să-l evit, să-l ocolesc, îmi doresc să nu se întâmple. Nu aș putea spune că nu mă doare când le spun, chiar mă doare, încerc de multe ori să-mi stăpânesc lacrimile, pentru că sunt momente destul de sfășietoare, dar trebuie pentru ceilalți pacienți să o iau de la capăt. Trebuie să mă detașez.

Rep.: Pe de cealaltă parte, sunt pacienți care vin agresivi în UPU, sunt nemulțumiți că trebuie să aștepte, că alți pacienți sunt preluați înaintea lor. V-a fost vreodată pusă viața în pericol?
M.D.: O singură dată, dar este un pacient de-al nostru, care este cu o comițialitate, un pacient cunoscut al Secției de Psihiatrie, care consumase și alcool și care a avut o atitudine extrem de agresivă. A lovit cu un scaun ușa, a dat și cu piciorul în ușă, iar eu eram undeva în apropierea lui. Poate dacă nu mă feream și nu interveneau colegii mei, poate că m-ar fi lovit. Sunt agresivi verbal nu bolnavii, ci aparținătorii. Aparținătorii nu vor, nu pot să înțeleagă. Pentru fiecare, persoana cu care a venit este cea mai gravă, este urgența care trebuie preluată imediat. Ei nu vor să înțeleagă că noi suntem cei care stabilim gradul de urgență, nu vor să înțeleagă că la UPU nu este ca în Policlinică sau ca și coada de la pâine. Noi, ca și cadre medicale, știm ce este mai grav. Îmi pare rău pentru că aparținătorii crează o atmosferă neplăcută nu neapărat nouă, ci chiar celor pe care îi aduc. De aceea, eu i-aș sfătui pe cei care îi însoțesc pe pacienți la UPU să fie puțin mai concilianți și să aibe răbdare, că vedem pe toată lumea. Nu ne odihnim, noi chiar nu stăm ca să îi lăsăm pe ei să aștepte. E adevărat, poate că e în firea omului să fie vulcanic.

Rep.: Despre viața personală ce ne puteți spune?
M.D.: Am o fetiță, care este căsătorită cu un medic stomatolog. Ea lucrează la Oracle, în București. Am o nepoțică, care are 4 ani și jumătate. Ele două și familia ei sunt rațiunea mea de a trăi, de a exista. Cum prind un weekd-end liber, „zbor” la București. Îmi place să conduc singură, să fiu singură în mașină, să ascult muzică. Chiar dacă plec după o gardă de 24 de ore, mă deconectez și mă relaxez la volan până la ei sau cu un mic popas la ei și apoi până la mama mea, la Râmnicu Vâlcea. Fetița mea are o familie reușită și îmi doresc din tot sufletul să rămână așa.

Rep.: Alte hobby-uri, dacă mai aveți timp de ele?
M.D.: Timp nu prea am, dar îmi place să călătoresc. Să merg mult cu mașina și să vizitez. Am călătorit foarte mult prin țara noastră, care este superbă. Dar, de când s-a născut nepoțica mea, mergem mai mult la mare.

Rep.: Ați trecut prin multe încercări în această viață. Vă considerați o femeie puternică?
M.D.: Mă consider o femeie puternică, dar să știi că am și momentele mele de slăbiciune, care sunt destul de rare și trec destul de repede, adică îmi impun să treacă și îmi imprim optimism ca să merg mai departe. Eu mereu m-am ghidat dupa asta „corectitudine, punctualitate și meticulozitate”. Familia îmi reproșează că sunt meticuloasă și cred că asta îmi reproșez și eu, că uneori sunt atât de meticuloasă în tot ceea ce fac și mă implic atât de mult în a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor în detrimentul odihnei mele. Dar o fac cu mare drag și sunt atât de fericită când văd că am reușit să ajut pe cineva!

Rep.: Planuri de viitor aveți?
M.D.: Nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă și să călătoresc mult! Cu familia mea, cu prietenii mei.

Rep.: Cui ați vrea să-i mulțumiți pentru ceea ce sunteți astăzi, ca femeie și ca medic?
M.D.: I-aș mulțumi mamei mele, care chiar dacă nu m-a lăsat să fac actorie, m-a îndrumat către Medicină și m-a susținut, m-a ajutat, m-a înțeles. Aș mai mulțumi unui mare om, este vorba de profesorul Mogoș, de la Spitalul Floreasca, a cărei stagiară am fost și de la care am învățat foarte multe lucruri de viață, pe lângă inițierea în meseria de medic.

Rep.: Suntem în luna martie, iar în acest final de săptămână sărbătorim femeia, mama. Dumneavoastră sunteți o femeie puternică, ce sfat le puteți da acestora?
M.D.: Să aibă încredere în ele și să nu se lase doborâte de necazuri. Știu că viața te doboară de multe ori, greutățile, problemele, necazurile, dar să știi că am constatat că dincolo de toate astea, undeva ți se întinde o mână. De divinitate, de cei din jur, se va găsi cineva care te va ajuta să te ridici.


 

 

11 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Doresc D-nei doctor de ziua de 8 martie la Multi Ani putere de munca si nu in ultimul rind bunul dumnezeu sa o aiba in pza. Sunt unul dintre pacienti cu ptobleme dar de cite ori am fost in criza d na doc Dragomir ajutat sa pnecaz . Sa va ajute bunul dumnezeu multa sanatate doamne ajuta. Lmulti Ani doana doctor.

    DE rugby Nicola., postat pe 07-03-2015, la 06:54

  • Un om ?i un medic de excep?ie! La mul?i ani, o prim?vara frumoasa!

    DE Oana, postat pe 07-03-2015, la 09:08

  • Un om si un medic de nota 10 ! La multi ani de 8 Martie doamna doctor !

    DE Ciocanu` Libanez, postat pe 07-03-2015, la 09:58

  • Felicitari dna.Doctor.Am o antrebare catre dna. reporter, de ce nu faceti un interviu si cu Dr. BUZA ???.

    DE gicu, postat pe 07-03-2015, la 11:03

  • La multi ani doamna doctor!Sunteti un om minunat!

    DE Corina, postat pe 07-03-2015, la 13:48

  • Oare de ce cind vii in urgente, doamna doctor este vesnic nemultumita si nervoasa !

    DE Gigi, postat pe 07-03-2015, la 16:08

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate




















FLASH NEWS NATIONAL




















17
32
39
48
43
41

Extragerea noroc:  8132114

Harta Focsani
   

Actualitatea

Primarul Focșaniului și-a cerut scuze pentru întârzierile la plombarea străzilor
Primarul Cristi Misăilă le-a cerut scuze focșănenilor pentru întârzierile la lucrările de reparații a străzilor din municipiu.

POZA ZILEI

Vești importante

SECVENTA ZILEI

Rută ocolitoare la accident

SONDAJ DE OPINIE

Social

Ce înseamnă primăvara pentru dumneavoastră?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost