Episodul 48 – Sunt avocatul „stranierilor“. Deşi n-ar trebui să aibă nevoie de unul
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Episodul 48 – Sunt avocatul „stranierilor“. Deşi n-ar trebui să aibă nevoie de unul
Episodul 48 – Sunt avocatul „stranierilor“. Deşi n-ar trebui să aibă nevoie de unul
Voteaza :

Articolul a primit 8 voturi

De ceva vreme încoace, citesc tot felul de chestiuni prin care vrâncenii care muncesc în străinătate sunt ridiculizaţi la grămadă, ba chiar de multe ori atacaţi cu vorbe grele de parcă toţi ar fi o apă şi-un pământ. „Ia uite-l, bă, şi p-ăla, nu mai ştie să vorbeşte româneşte“, „Cum să-i pui, dragă, numele Ricardo, copilului? Ăştia au uitat, tu, de Ion şi Maria“, „Şi-a închiriat şi fraieru’ ăsta maşină din Italia şi vine să se dea mare în România“, „Uite-o şi p-aia, nu ştie cât să plătească, ce să zic, s-a învăţat ţăranca cu euro“. Sunt doar câteva dintre cuvintele urâte pe care le-am auzit folosindu-se la adresa celor care au plecat să muncească printre străini. Dar vă întreb: aţi uitat cumva cine sunt aceşti oameni? Aţi uitat că sunt mamele, taţii, fraţii, surorile, verişorii şi verişoarele noastre, unchii şi mătuşile, vecini, colegi, prieteni?
    Mi-am făcut aseară inventarul celor plecaţi din ţară: MAMA, cumnata, verişori – Cela, Lică, Niţă, Costel, Violeta, Florin, Ionel, Melania, foşti colegi de muncă sau liceu – Mireluţa, George, Mihai, Nicoleta, Aţi, Dan, Narcis, Marian, Mihaela, Carmen, Ivănuş, Untulică, foşti vecini – Valentin, Găbiţa şi câţi or mai fi pe care uit acum să-i menţionez. Oamenii ăştia sunt în Suedia, în Italia, în Spania, în Anglia, în Irlanda, în Germania şi marea majoritate nu au plecat pentru că nu mai puteau de bine în România, ci pentru că aici le-a fost refuzat dreptul la o viaţă decentă.
    De ce să-i privim urât când amestecă italiana sau altă limbă cu româna? De peste şapte ani, mama mea stă într-o familie de italieni. Vorbeşte numai în italiană, limbă pe care a învăţat-o la 52 de ani. Când vorbim la telefon, spune că a făcut un giretto sau că a mâncat insalata ori că şi-a cumpărat o schedă. Mă amuză şi o corectez, dar credeţi că trebuie judecată pentru asta? N-o face pentru că vrea, ci pentru că aşa îi vin cuvintele natural. A, că sunt şi unii care stau trei luni în Italia apoi nu ştiu cum se mai zice la pâine sau la apă, asta-i cu totul altă poveste, dar de ce-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală?
    Mulţi dintre cei plecaţi de multă vreme în străinătate şi care au copii născuţi acolo le pun nume specifice ţării în care locuiesc. Nu-i blamaţi pentru asta! Sunt nişte părinţi buni, căci şi aşa e greu pentru un copil de emigrant să se integreze într-un colectiv, e cu atât mai greu când are un nume precum Gheorghe sau Mărioara, într-o ţară străină. Ori prin nume precum Gioelle, Allessandro, Leonardo sau Mary Elisabeth vor să le dea şansa copiilor lor de a se integra aproape de perfecţiune în ţara unde oricum au de gând să rămână. Pentru că, din păcate, cei mai mulţi dintre cei plecaţi nu se mai gândesc să se întoarcă. Îşi cumpără case acolo, au locuri de muncă, au prieteni şi văd că până şi în momentele grele, nu e totuşi mai greu decât de unde au plecat. Sunt şi părinţi care le dau copiilor nume româneşti. Foarte bine, vor să-şi perpetueze identitatea naţională, dar fiecare e liber să facă ce vrea. De ce să-i judecăm ? Suntem acolo, printre străini? Ştim cu ce probleme se confruntă? Nu, dar e aşa de simplu să arunci cu vorbe, chiar şi în totală necunoştinţă de cauză.
    Vin cu maşini şi aglomerează traficul. Aşa, şi? Problema asta îmi aduce aminte de o întâmplare de acum vreo patru ani când cumnata mea a venit pentru vreo două luni în ţară. Mai stătea cu noi, în Focşani, mai stătea cu soacră-mea, la ţară. Şi într-o seară aud că bate cineva la uşă. Deschid şi o femeie cu o vârstă destul de înaintată intră în casă fără să o poftesc şi arătând cu degetul spre cumnată’mea, zice: Uite, ţi-am zis eu, e aici! Venise cu administratora de atunci a blocului. Eu eram total confuză, nu ştiam cine e, ce vrea să zică. Problema ei era că Mihaela, cumnata mea, venise în ţară şi n-o trecusem la întreţinere. Am dat-o afară, i-am închis uşa în nas şi m-am luat cu mâinile de cap: Dumnezeule mare, în ce ţară trăim? Fata stătea câteva zile în ţară şi urma să plece, dar vecina care îşi deformase ochiul din cauza uitatului excesiv pe vizor avea planuri mari cu ea: să fie trecută la întreţinere! Calmaţi-vă! Vin şi pleacă „stranierii“, adică rudele, vecinii, colegii şi prietenii noştri. Nu stau aici să aglomereze permanent traficul în acest orăşel unde oricum nu mai corespunde de multă vreme reaţeaua stradală  cu numărul de maşini al băştinaşilor, cu atât mai puţin când ne vin şi vizitatori. Iarăşi, îi aduc în discuţie şi pe cei care încalcă regulile de circulaţie, staţionează sau parchează ca mârlanii şi care, clar, trebuie sancţionaţi, dar părerea mea e că mârlanul ar fi fost mârlan oricum, şi plecat şi neplecat în străinătate.
    Problema banilor. Revin la mama. Când a venit în ţară anul ăsta se uita speriată la un iaurt care costa vreo doi lei şi ceva, în mintea ei făcându-se confuzia cu euro, crezând aşadar că preţul depăşeşte doi euro. Gândiţi-vă puţin: 11 luni dintr-un an plăteşti zi de zi cu euro şi eurocenţi, eşti învăţat cu preţurile în această monedă, ca restul să ţi se dea în această monedă, să ai în portofel sau pe card aceşti bani. Şi vii în România unde trebuie să faci conversia în minte. Cel puţin în primele zile e foarte greu, încercaţi să vă puneţi în locul lor. Când vă duceţi într-o ţară străină nu vă este greu să plătiţi în moneda ţării respective, învăţaţi fiind cu leii româneşti? Aveţi răbdare dacă îi vedeţi în faţa voastră la casa de marcat, nu vor sta mult pe la noi. Vor pleca să le îngrijească bătrânii, să le cureţe casele, să le construiască clădirile, să le crească altora economiile, nu pe cea a noastră decât indirect, prin banii pe care îi trimit în ţară celor rămaşi aici şi care le duc dorul. Înainte să-i apostrofaţi, să-i înjuraţi, să-i judecaţi, gândiţi-vă că nişte nepoţi cresc fără dragostea unei bunici, că nişte părinţi îşi duc bătrâneţile fără copiii lor cărora le aud vocea la telefon şi care îşi înghit lacrimile gândindu-le că acolo le e mai bine, că fraţi şi surori sunt despărţiţi, că verişorii se cunosc doar de pe facebook, că familiile sunt rupte şi că pentru niciunul dintre ei nu e uşor. Nici măcar pentru cei care se manifestă zgomotos, se dau mari, vin cu bolizi închiriaţi ori stau cu ochelari de soare într-o încăpere. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, căci viaţa m-a dus şi pe mine pe colinele Romei şi dădeam cinci mii de lire pe un Monitorul de Vrancea vechi de câteva săptămâni ca să aflu ce mai e pe aici.
    Cât priveşte sămânţa de scandal cu care par să se întoarcă în ţară mulţi dintre cei plecaţi, e şi aceasta explicabilă. Vedeţi dumneavoastră, în alte ţări regulile chiar sunt reguli şi nu sunt făcute ca să fie încălcate, ci ca să fie respectate. Ori plecând de la această realitate, sunt două tipuri de „stranieri“: cei care se „descătuşează“ odată ajunşi în ţară şi care se românizează la loc, adică aruncă gunoaiele pe unde nimeresc pentru că oricum nu-i amendează nimeni, apasă pedala de acceleraţie că poate poliţaiul trece cu vederea dacă scoţi 50 de euro, dau drumul la maxim la manele întrucât tulburarea liniştii publice e doar teoretic pedepsită, practic…; şi există o altă categorie de „stranieri“ care vor să facă totul ca afară: să nu dea şpagă pentru serviciile medicale, să nu stea la coadă la paşapoarte, să fie respectat ca cetăţean, lucruri care, deocamdată, nu prea sunt posibile pe la noi, iar el se simte dator să facă o revoluţie în sistem. Ambele tipuri se vor întoarce însă în ţările unde muncesc. Şi va veni septembrie şi vom culege viile şi ne vom bea vinul şi, nu ştiu de voi, dar eu voi bea şi în cinstea lor, a vrâncenilor care ne bulversează micul orăşel de provincie pentru câteva săptămâni.
    Nu vă grăbiţi să-i judecaţi! Cei mai mulţi sunt confuzi. Zâmbiţi, calmaţi-vă, eventual lămuriţi-i, ajutaţi-i, fiţi amabili, fiţi civilizaţi. Până la urmă, de ce suntem aşa de porniţi împotriva lor? De ce suntem aşa nervoşi? Oare n-ar trebui să ne analizăm pe noi înşine, să vedem eventualele frustrări care determină o anumită atitudine? Zic şi eu…
 
     


 

 

14 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Ce emotionant articol mi s-a umplut curu de lacrimi. Zilele astea e plin de ??rani fier?i care se vînzolesc si se îmbulzesc prin tot ora?ul in special prin supermarket-uri unde devasteaz? rafturile de zici c? n-au mai mâncat de când au plecat din ?ara.Sa stea dracului acas?(Milcovu ,Vulturu, Suraia...........) cu p?rin?ii,copiii si nepotii de care le-a fost dor.

    DE Gigi, postat pe 22-08-2014, la 00:37

  • Articolul este foarte bun. Majoritatea celor veniti in tara umfla buzunarele patronilor de la Dedeman, cumparand materiale pentru constructia caselor, contribuind astfel la aspectul ingrijit al satelor noastre. Ei au un bun simt care se observa usor, iar pentru aceasta dovada de civilizatie ar trebui invidiati. Din pacate, printre stranieri ii mai recunosti si pe cei care nu se ocupa cu munca, ci cu diverse infractiuni. Ei sunt cei ce incalca regulile de circulatie, ei dau drumul de manele la maxim, ei provoaca scandal. Nu e nimic nou. Cat priveste comentariul de la ora 00,37 al lui "gigi", se constata ca idioti si hahalere au ramas si acasa, ba chiar destul de multi, iar unii dintre ei au acces la internet si au suficient tupeu nesimtit sa posteze comentarii.

    DE mihai, postat pe 22-08-2014, la 06:42

  • Articolul este foarte bun si perfect adevarat, pacat ca nu sunt mai multi oameni care sa vada lucrurile in acest fel. Din pacate, multi din cei ramasi acasa sunt inca mult prea obtuzi la minte ca sa inteleaga aceste lucruri.

    DE ana, postat pe 22-08-2014, la 08:29

  • Mi-as dori, reintors dupa multi ani, sa gasesc oameni cu verticalitate, dispusi sa schimbe ceva in tara asta, gandindu-se la viitorul copiilor si nepotilor. Dar e greu sa gasesti. Vad insa multi oamenii care vorbesc f rau despre ai nostri care sunt plecati prin alte tari, fara sa se gandeasca ca multe dintre familiile de aici traiesc pe spatele muncii lor, ca multe dintre ele asteapta cu sufletul la gura sa treaca odata pe luna pe la CEC sa radice banii atat de bineveniti. Dar lucrurile astea se uita. Mi-e scarba de toate astea si de falsitatea si frustrarile pe care multi dintre noi le au. Ar trebui sa ne fie rusine de felul cum ii tratam, adica.....scuipam in farfuria de unde mancam. Ne supara faptul ca EI nu inghit sa fie tratati ca animalele? Pe noi insa nu ne deranjeaza sa fim tratati asa. NOI suntem aia care ar trebui sa fim suparati pentru felul cum functionarii publici ne trateaza zi de zi, pentru felul cum ne fura si ne mint in fiecare clipa. Si tot noi ar trebui sa ii schimbam si sa facem curat. DAR NU SUNTEM IN STARE, suntem prea slugi, prea aplecati, prea fara coloana vertebrala. Intr-un final vom schimba si tara asta, cu ajutorul si origoliul acestor oameni care au vazut si altceva in viata lor nu doar minciuna si bataie de joc, o vom schimba sunt convins. As vrea sa le multumesc tuuror celor care lucreaza in strainatate, pentru tot ceea ce fac, pentru viata lor plina de lipsuri, pentru grija lor fata de famiile ramase aici si sa le spun ca AICI mai exista si oameni care ii iubesc si care ii asteapta cu drag de fiecare data cand se hotarasc sa vina acasa. Pentru ca sunt convins ca daca acesti oameni ar ramane aici, s-ar schimba multe lucruri, ne-ar invata multe lucruri. AICI ESTE CASA VOASTRA SI VA ASTEPTAM MEREU CU BRATELE DESCHISE !!!!!

    DE radu, postat pe 22-08-2014, la 08:55

  • Cei care incurca romana cu italiana sunt cei care nu ai pic de educatie , sunt vai de ei ajunsi si ei in Italia... Limba materna nu se va uita niciodata indiferent ca sunt 5 sau 10 ani . cunosc persoane care au stat 10 ani si nu au incurcat niciodata cuvintele . De ce ? pentru ca aia sunt oameni normal . Acolo mor de foame , spala wc si mosi si aici vin sa aibe fite ? In ce lume traim ? Rusine manelor la maxim , gulerelor ridicate si parcari proaste

    DE ANONIM, postat pe 22-08-2014, la 11:34

  • In sfarsit cineva pune puntul pe I,frumos si foarte adevarat acest articol,100% real.Sunt plecata de aproape 13 ani din Focsani,de fiecare data cand ma intorc,ma simt tot mai straina in tara mea, datorita rautatilor, invidiei,felului in care cei de acasa,indiferent de pozitia sociala,slujba..sau cum vreti sa-i spuneti,il au fata de \"stranieri\".

    DE DANIELA P., postat pe 22-08-2014, la 12:59

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate



















FLASH NEWS NATIONAL




















4
38
39
11
15
36

Extragerea noroc:  8464175

Harta Focsani
   

POZA ZILEI

Tradiție și modernitate

SECVENTA ZILEI

Plimbare

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost