Elevi de la Unirea pleacă în SUA, luna viitoare, la Concursul American Computer Science League

0
1205


Consilierii locali focșăneni au suplimentat cu nouă mii lei suma alocată elevilor de la Colegiul Național Unirea care vor participa la Concursul de Informatică American Computer Science League, organizat în Statele Unite ale Americii. Suma prevăzută inițial era de 27 mii lei, pentru a acoperi cheltuielile cu transportul elevilor.
Viceprimarul Marius Iorga a arătat că este nevoie de suplimentarea sumei solicitată inițial din cauza modificărilor la prețul biletelor de avion. Concursul de Informatică American Computer Science League va avea loc în luna mai, la Barrington High School în Barrington, Rhode Islandiar. Elevii de la Colegiul Unirea s-au calificat în competiție după ce au terminat pe primul loc la etapa din Europa.
Consilierii locali au aprobat și alocarea sumei de 20 mii lei din bugetul local tot Colegiului Național Unirea Focșani pentru derularea proiectului educațional „România 100: frumuseți naturale – valori naționale”. Un alt proiect se referă la alocarea sumei de 4,92 mii lei din bugetul local pentru Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Focșani pentru organizarea Concursului Județean de Matematică – Informatică MIR, pentru elevii din mediul rural. De asemenea, Consiliul Local al Tinerilor Focșani va primi trei mii lei pentru derularea proiectului „Training de dezvoltare personală pentru elevi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here