Două tinere internate la chirurgie, în urma accidentului produs marți seara la intrarea în Garoafa
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Două tinere internate la chirurgie, în urma accidentului produs marți seara la intrarea în Garoafa
Două tinere internate la chirurgie, în urma accidentului produs marți seara la intrarea în Garoafa
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi

Două tinere, care au fost implicate marți seara într-un accident rutier, ce a avut loc la intrarea în localitatea Garoafa, au fost internate în secția chirurgie a Spitalului Județean Focșani. Cele două fete, una din Bârlad și alta din București, circulau regulamentar într-un autoturism Opel, care a fost lovit de un autoturism Renault, al cărui șofer ar fi încercat să evite un animal, după cum a declarat chiar acesta imediat după producerea evenimentului. Tinerele au fost preluate de un echipaj de ambulanță și aduse la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului județean. Una dintre fete  prezenta traumatism deschis la nivelul capului și hematom la nivelul ochiului drept. Cea de-a doua tânără prezenta traumatism la nivelul capului, comoție cerebrală și fractură la nivelul femurului. „P.A., femeie în vârstă de 24 de ani, din București, politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral acut deschis, contuzie orbitară dreaptă și hematom periorbital drept. Pacienta se internează la chirurgie. S.C., femeie în vârstă de 21 de ani din Vaslui, traumatism cranio-cerebral acut închis prin accident rutier, comoție cerebrală, fractură diafiză femurală. Pacienta se internează la chirurgie”, se precizează în buletinul de presă al spitalului.
    Potrivit oamenilor legii, condițiile de trafic aglomerat au contribuit la producerea accidentului. Atât conducătorul autoturismului Renault, cât și cel al Opel-ului, în care se aflau cele două fete, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. „La data de 18 aprilie a.c, ora 17.00 pe DN 2 în afara comunei Garoafa, un bărbat de 37 ani din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul unei manevre efectuate de un alt conducător auto în condițiile de trafic aglomerat, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe acostament, acroșând un alt autoturism, condus de un alt bărbat în aceeași direcție de mers. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea ușoară a două pasagere aflate în al doilea autoturism, respectiv o femeie de 24 ani, din mun. București și una de 21 ani, din municipiul Bîrlad, județul Vaslui. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Vrancea.
    Tot marți, un tânăr din Bordești a fost victima unui accident rutier, în urma căruia s-a ales cu traumatism la nivelul capului. Tânărul nu a avut nevoie de internare. „E.A.P., bărbat în vârstă de 20 de ani, din localitatea Bordești, traumatism cranio-cerebral acut închis cu hematom occipital prin accident rutier. Pacientul nu se internează”, se arată în buletinul de presă al spitalului.
    La Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean au mai ajuns marți și două persoane care au fost bătute. Un bărbat, aflat în stare de ebrietate, prezenta traumatism la nivelul capului, stare de agitație și a fost trimis la psihiatrie, iar o femeie prezenta semne de lovire la nivelul capului. „L.M., bărbat în vârstă de 64 de ani, traumatism cranio-cerebral acut deschis, etilism cronic, agitație psihomotorie. Bilet de trimitere psihiatrie. E.A., femeie în vârstă de 45 de ani, din localitatea Mera traumatism cranio-cerebral acut închis prin agresiune”.
    Tot mai multe persoane ajung la Unitatea de Primire Urgențe, după ce suferă accidentări, căzând de pe bicicletă. Este și cazul unui bărbat din Focșani care s-a prezentat marți la UPU cu nasul spart, suferit prin cădere de pe bicicletă. „I.F., bărbat în vârstă de 38 de ani, din Focșani, traumatism piramidă nazală prin cădere de pe bicicletă. Bilet de trimitere ORL”.



 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate
















FLASH NEWS NATIONAL


















13
45
42
14
48
41

Extragerea noroc:  8937894

Harta Focsani
   

Interviu

VIDEO și GALERIE FOTO: ”Asta sunt eu, sunt cea mai tare, sunt pentru locul I!”. Reportaj-interviu cu o viitoare campioană
Sunt punctate foarte bine feminitatea, forma musculaturii, cât de bine este definită, starea de sănătate, atitudinea, pozatul si prezența. Adică, prezentarea, lumina din ochi, zâmbetul.

POZA ZILEI

Prieteni pentru totdeauna

SECVENTA ZILEI

Rută ocolitoare la accident

SONDAJ DE OPINIE

Social

Ce înseamnă primăvara pentru dumneavoastră?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost