Dominic West și Lily Collins vor juca într-o adaptare BBC a romanului "Les Miserables"
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Dominic West și Lily Collins vor juca într-o adaptare BBC a romanului "Les Miserables"
Dominic West și Lily Collins vor juca într-o adaptare BBC a romanului
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

Actorii Dominic West, David Oyelowo şi Lily Collins vor interpreta rolurile principare într-o nouă adaptare a romanului "Les Miserables", de Victor Hugo, ce va fi realizată de BBC, informează Press Association. Scenariul acestei miniserii TV, care va avea şase episoade, va fi scris de Andrew Davies, scenaristul unor filme realizate pe baza cărţilor "Pride and Prejudice" şi "War and Peace". Din distribuţia noii producţii de televiziune mai fac parte actorii Olivia Colman, Adeel Akhtar, Ellie Bamber şi Josh O'Connor - nominalizat în acest an la Bafta Rising Star Award.
Dominic West va interpreta personajul Jean Valjean, în timp ce David Oyelowo îl va juca pe inspectorul de poliţie Javert. Actriţa Lily Collins, una dintre fiicele muzicianului britanic Phil Collins, o va interpreta pe Fantine, un rol care i-a adus actriţei americane Anne Hathaway premiul Oscar în 2013 pentru evoluţia sa din adaptarea pentru marele ecran a romanului "Les Miserables". Dominic West şi David Oyelowo vor fi şi producători executivi ai acestei miniserii TV, care va fi adaptată pe baza romanului original scris de Victor Hugo.
Miniseria va explora urmărirea constantă a fostului ocnaş Jean Valjean de către inspectorul de poliţie Javert, pe fundalul unei Franţe marcate de sărăcie şi revolte sociale. Lily Collins va interpreta rolul tragic al lui Fantine, o orfană care, după ce rămâne însărcinată şi este abandonată de tatăl copilului ei, este obligată să recurgă la prostituţie şi să-şi vândă părul. Filmările vor debuta în luna februarie în Belgia şi în nordul Franţei.
"Les Miserables", un roman publicat de Victor Hugo în 1862, a stat la baza multor adaptări pentru teatru, film şi televiziune. În acest roman emblematic al literaturii franceze, ce descrie viaţa persoanelor sărace din Paris şi din Franţa provincială a secolului al XIX-lea, autorul insistă în special asupra destinului pe care îl are personajul Jean Valjean. Este un roman istoric, social şi filosofic, ce prezintă idealurile scriitorului Victor Hugo, viziunea sa romantică şi ideile sale despre natura umană.


 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









3
19
20
23
17
37

Extragerea noroc:  7153125

Harta Focsani
   

Învăţământ

Astăzi și mâine se fac înscrieri în învățământul profesional. Elevii beneficiază de burse și nu dau bac-ul
    Absolvenții de clasa a VIII-a, precum și cei din sesiunile anterioare, care optează să urmeze cursuri în învățământul profesional, au la dispoziție astăzi și mâine să se înscrie la unul dintre liceele din județ care au și clase de învățământ profesional.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost