Doi frați, drogați de mamă
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Doi frați, drogați de mamă
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava are în atenție cazul a doi copii minori asupra cărora planează suspiciunea că li s-ar fi administrat substanțe interzise, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al instituției, Nicoleta Daneliuc.
Potrivit acestuia, DGASPC Suceava a înregistrat o sesizare anonimă, din data de 7 martie, cu privire la situația a doi copii cu vârste de 11 și 15 ani, cărora li s-ar fi administrat ''diverse substanțe''. Reprezentantul DGASPC a spus că specialiștii din cadrul Serviciului Urgențe al DGASPC Suceava au luat legătura cu părinții celor doi minori, ''care au înțeles faptul că este necesară colaborarea în acest caz'', iar aceștia s-au prezentat cu copiii la Spitalul Județean de Urgență Suceava în vederea efectuării analizelor.

''Având în vedere rezultatele toxicologice preliminare ale analizei la urină, am investit Instanța Judecătorească Suceava în vederea soluționării cauzei, în temeiul documentelor în a căror posesie am intrat până în acest moment. În funcție de hotărârea instanței, vom dispune măsurile care se impun pe cale de consecință'', a spus Daneliuc.
Ședința în care instanța a judecat cererea DGASPC Suceava de preluare a copiilor în sistemul de protecție s-a desfășurat, vineri, 17 martie, dar potrivit sursei citate, juristul instituției nu a fost prezent în sală. ''Juristul nu a fost, nu cunoaște decizia instanței și așteaptă un comunicat oficial'', a declarat Nicoleta Daneliuc.
Pe de altă parte, surse apropiate părinților au afirmat că instanța de judecată a respins cererea DGASPC Suceava, copiii urmând să rămână, deocamdată, în familie. Totodată, reprezentantul DGASPC a spus că s-a luat legătura și cu reprezentanții școlii unde învață cei doi copii, de unde li s-a confirmat faptul că ''aceștia începuseră să aibă absențe școlare și prezentau o stare de oboseală''.
Daneliuc a menționat că, luni, 20 martie, la DGASPC Suceava sunt așteptați copiii și părinții lor pentru a demara un program de consiliere cu psihologi din cadrul Serviciului de Urgențe al instituției. Purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava a confirmat faptul că mama copiilor este șeful Centrul Medical Suceava al MAI, Lorena Adriana Bîrleanu.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat pentru AGERPRES că nu cunoaște acest caz și că doar ''a auzit niște zvonuri'' în legătură cu medicul Bîrleanu și copiii acesteia. Potrivit acestuia, Lorena Adriana Bîrleanu are în subordine alți șase medici, care au înregistrați aproximativ 1.300 de polițiști, 800 de jandarmi și 800 de pompieri, dar și alți angajați sau foști angajați ai structurilor MAI. Medicul Bîrleanu nu a putut fi contactat pentru a avea un punct de vedere în legătură cu suspiciunile că le-ar fi administrat substanțe interzise copiilor săi.

Anchetă la Iași

Autoritățile din Iași au demarat o anchetă după ce cinci copii de clasa a VI-a de la Școala Veronica Micle au ajuns la spital în stare gravă pentru că au jucat un joc extrem de periculos, similar "balenei albastre" din Rusia. "O echipă de polițiști s-a deplasat la fața locului pentru a face verificări. Vrem să stabilim cum s-au întâmplat lucrurile, dacă este cineva vinovat", a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
O altă anchetă a fost demarată și de reprezentanții de la Direcția pentru Protecția Copilului și Asistență Socială, deoarece unul din cei cinci copii provine de la unul din centrele de plasament din Iași.
Reamintim că în cursul acestei zile cinci elevi, patru fete și un băiat, cu vârste între 12 și 13 ani, de la Școala Veronica Micle, au ajuns la Spitalul de Pediatrie "Sfânta Maria" din Iași după ce au jucat un joc în timpul căruia și-au ținut respirația, după indicațiile unui coleg. "La comanda unui coleg, și-au ținut respirația destul de mult. Și-au pierdut starea de conștiență. Au căzut și s-au lovit de mobilierul din jur. Ar mai fi fost și strânși în brațe de colegi. Deci au suferit și o asfixie și o constricție. Nu vă pot spune în ce scop au făcut acest lucru. E un joc pe care îl practică pentru prima dată. Sunt dependenți de tuburile de oxigen, sunt stabilizați, dar prognosticul este rezervat", a declarat Tamara Solange Roșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie "Sfânta Maria"
Potrivit directorului Școlii Veronica Micle, Gabriel Gavriluță, incidentul a avut loc în pauza de la ora 12,00, când câțiva copii au fost găsiți în toaleta instituției de învățământ preuniversitar, alții în una dintre clase. În ceea ce privește jocul, medicii nu cred că este vorba despre "balena albastră", un joc din Rusia la finalul căruia tinerii ajung să se sinucidă. "Nu este acel joc, 'Balena Albastră'. Cei care îl joacă au desenat pe corpul lor o balenă. La noi e o altă variantă, variantă pe care o întâlnim pentru prima oară la Iași", a mai spus Tamara Solange Roșu.


 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.





Intamplari neadevarate




















FLASH NEWS NATIONAL




















17
32
39
48
43
41

Extragerea noroc:  8132114

Harta Focsani
   

Actualitatea

Primarul Focșaniului și-a cerut scuze pentru întârzierile la plombarea străzilor
Primarul Cristi Misăilă le-a cerut scuze focșănenilor pentru întârzierile la lucrările de reparații a străzilor din municipiu.

POZA ZILEI

Vești importante

SECVENTA ZILEI

Rută ocolitoare la accident

SONDAJ DE OPINIE

Social

Ce înseamnă primăvara pentru dumneavoastră?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost