Ceremonie militară şi religioasă la Mausoleul Mărășești, de Sfântul Gheorghe

0
3166


Sărbătoare mare, duminică, pentru militarii din întreaga țară. Pe 23 aprilie, odată cu ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, este sărbătorită și Ziua Forțelor Terestre. Militarii îl au ca patron spiritual și ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care în credința ortodoxă este Purtătorul de Biruință. Cu această ocazie, militarii focșăneni vor organiza duminică, de ziua armei lor, o ceremonie militară și religioasă la Mausoleul Eroilor de la Mărășești.
„Duminică, 23 aprilie 2017, începând cu ora 11.00, militarii garnizoanei Focșani vor organiza, cu ocazia aniversării Zilei Forțelor Terestre, ceremonie militară și religioasă la Mausoleul Eroilor Mărășești. La această activitate vor participa reprezentanți ai autorităților administrației publice locale, veterani de război, militari ai Garnizoanei Focșani și reprezentanți ai inspectoratelor județene aparținând Ministerului Afacerilor Interne”, se arată într-un comunicat de presă al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here