Campaniile umanitare- Speranţa unei vieţi mai bune
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Campaniile umanitare- Speranţa unei vieţi mai bune
Voteaza :

Articolul a primit 10 voturi

   În ultima vreme nu am putut să nu observ numeroasele campanii umanitare prezentate atât în presa scrisă, cât şi pe internet sau la televizor. Sunt din ce în ce mai numeroase, semn că românii sunt tot mai solidari cu cei care au nevoie de ajutorul lor. Campaniile umanitare sunt iniţiate de fundaţii, de televiziuni, de persoane care vor să ajute sau care au trecut printr-un eveniment dificil şi vor la rândul lor să poată schimba ceva.
   A face diferenţa dintre viaţă şi moarte nu e puţin lucru într-o societate despre care auzim permanent că nu este aşa cum ar trebui să fie. Într-un sistem deficitar, din această Românie bolnavă, cu oameni şi mai bolnavi, ajungem să credem că pentru mulţi, campaniile umanitare sunt singurele şanse la o viaţă mai bună. Asistăm neputincioşi la exodul medicilor în ţări unde sunt plătiţi la adevărata lor valoare, după ce statul a investit sume uriaşe de bani în pregătirea acestora. În prezent, România este codaşa Europei, cu o cifră de 2,2 medici la 1000 de locuitori, valoarea indicatorului fiind cu 50% mai mică decât media europeană. O altă realitate crudă este că, deşi plătim contribuţii de sănătate, statul nu poate acoperi acele intervenţii foarte costisitoare, şi ajungem să trimitem bolnavii să se trateze în străinătate. Întrebarea este, de unde bani, când salariul minim pe economie este de doar 700 de lei, această sumă fiind de departe insuficientă.
   Şi de aici provine sursa campaniilor umanitare. Majoritatea românilor care au avut de-a face cu sistemul românesc de sănătate au observat problemele cu care se confruntă acesta şi au încercat să găsească soluţii alternative. Au fost create fundaţii care strâng bani atât pentru oamenii bolnavi cât şi pentru persoane defavorizate, pentru copii sau bătrâni. O metodă care se bucură de receptivitate din partea cetăţenilor este teledonul, iar televiziunile fac eforturi susţinute împreună cu ziarele şi fundaţiile pentru strângerea sumelor de bani necesare. Şi cum internetul este din ce în ce mai utilizat, campaniile umanitare folosesc această metodă datorită interactivităţii şi a modului rapid în care circulă informaţiile, toate cu mare succes.
   Desigur, sunt multe persoane sceptice în privinţa acestor campanii, din cauza lipsei de transparenţă a unor organizaţii care adună fonduri. Dar depinde de cei care se ocupă de campanii dacă într-adevăr doresc să ajute, pentru că cei care donează bani ştiu că îi dau cu un scop nobil. Trebuie clădit un sistem de încredere şi în acelaşi timp o mai mare seriozitate a celor care se implică în astfel de acţiuni sensibile din punct de vedere social.
   Ori de câte ori se întâmplă catastrofe naturale precum inundaţii, cutremure, oamenii se mobilizează şi încearcă să dăruiască, din puţinul lor, celor în nevoi. Iar gândul că cineva beneficiază de ajutorul venit ca o rază de speranţă generează o mulţumire greu de descris în cuvinte. Cheia pentru solidaritate este în primul rând empatia, adică puterea de a ne pune în situaţia aproapelui nostru, în încercarea de a găsi rezolvarea pro-blemei sale. Iar faptul că prin campanii umanitare sunt ajutate persoane încercate diferit este cu atât mai deosebit, deoarece fiecare are dreptul la o viaţă normală. Sunt cauze pentru care merită să luptăm,  pentru că fiecare dintre noi putem ajunge în acele situaţii, iar solidaritatea şi speranţa dată de cei din jurul nostru ne pot schimba complet viaţa. În faţa lui Dumnezeu, a bolilor şi a altor situaţii dificile toţi suntem egali. Cancerul nu ştie să aleagă şi nu se uită după conturile din bancă, după condiţia socială sau realizările personale. Nu contează dacă suntem oameni simpli, ori milionari, sau dacă trăim în România ori în altă ţară. Acţiunea lor este arbitrară, şi totuşi decisivă, apărând în momentele în care ne aşteptăm cel mai puţin.
   Campaniile umanitare sunt de cele mai multe ori răspunsul unor probleme grave. Sunt soluţii alternative prin care dorim să ajutăm. Receptivitatea din ce în ce mai mare a oamenilor mă face să cred că ştim şi că dorim să ne implicăm. Îmi arată că ne place să ajutăm şi că nu trecem indiferenţi pe lângă acei oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Trebuie doar să acţionăm. Puterea de a ajuta ne aparţine!

Ana-Maria Teodora ANDRONIC,
Liceul Teoretic „Ioan Slavici“ Panciu


 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate

















FLASH NEWS NATIONAL



















4
32
36
8
1
24

Extragerea noroc:  8851878

Harta Focsani
   

Justiţie

VIDEO şi GALERIE FOTO: Șapte persoane reținute pentru furturi dintr-un hipermarket din Focșani, cu complicitatea unui angajat; un militar și o minoră, cercetați în libertate
Oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani, Biroul de Investigaţii Criminale, au efectuat ieri dimineaţă trei percheziţii în tot atâtea locaţii din Petrești, comuna Vânători, la persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt.

POZA ZILEI

Vegan :)

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost