Aproximativ 6500 de vrânceni beneficiază de ajutor social
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Aproximativ 6500 de vrânceni beneficiază de ajutor social
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi

Aproximativ 6500 de vrânceni beneficiază de ajutor social. Acesta reprezintă un ajutor financiar, plătit în fiecare lună, familiilor cu venituri reduse și se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia. Este eligibilă să primească ajutor social orice persoană singură sau familie care realizează venituri, pe membru de familie, sub pragul celor prevăzute de lege. De ajutorul social beneficiază și persoanele fără domiciliu și fără locuință, aflate în nevoie, pe baza unei declarații pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării. Cuantumul ajutorului se stabilește ca diferență între nivelurile prevăzute mai jos, pentru fiecare caz în parte, și venitul lunar efectiv realizat. Astfel, aceste niveluri sunt: 142 lei pentru persoana singură; 255 lei pentru familiile formate din 2 persoane; 357 lei pentru familiile formate din 3 persoane; 442 lei pentru familiile formate din 4 persoane; 527 lei pentru familiile formate din 5 persoane; câte 36,5 lei pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie. Potrivit ultimului raport întocmit de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecții Speciale (AJPIS) Vrancea, în luna august au primit ajutor social 6.538 de beneficiari titulari, iar pentru luna septembrie au intrat în plată 103 noi beneficiari, sunt suspendați 105 și ies din plată 62.

 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate













FLASH NEWS NATIONAL



















38
49
10
1
46
22

Extragerea noroc:  7741593

Harta Focsani
   

Actualitatea

Trei tineri aflați după gratii, condamnați pentru că și-au violat doi dintre colegii de celulă
Trei tineri, aflaţi în executarea unor pedepse privative de libertate în Penitenciarul Focşani, au fost condamnaţi de magistraţii de la Judecătoria Focşani pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi lovire sau alte violenţe, faptele fiind comise după gratii.

POZA ZILEI

Iarna a venit în zona de munte a Vrancei

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost