Ansamblul „Sânzienele” din Dumitrești a luat trofeul Festivalului „Mărie, dragă Mărie”
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Ansamblul „Sânzienele” din Dumitrești a luat trofeul Festivalului „Mărie, dragă Mărie”
Ansamblul „Sânzienele” din Dumitrești a luat trofeul Festivalului „Mărie, dragă Mărie”
Voteaza :

Articolul a primit 3 voturi




Ansamblul Sânzienele din Dumitrești a obținut premiul de excelență și marele trofeu la Festivalul „Mărie, dragă Mărie“ din Bălțați, județul Iași. Acestui premiu i se mai adaugă și altele, obținute de soliștii ansamblului. Ansamblul a  obținut premiul de excelență pentru interpretare și autenticitate, cu trofeul festivalului, la cea de a doua ediție a evenimentului, care s-a desfășurat în perioada 12-13 august. La același festival s-au remarcat și soliștii ansamblului: Stelian - Petrișor Stănilă, Violeta Anghelescu și Andreea Cristogel.
Stelian - Petrișor Stănilă a obținut locul I, cu ansamblul, dar și individual, pentru interpretare, la categoria de vârstă 17-19 ani. Tot el, a cucerit cu vocea sa deosebită juriul, care i-a acordat premiul pentru cea mai bună interpretare  masculină din concurs. Acest premiu i-a fost oferit tânărului artist vrâncean de actorul Daniel Budeanu, de la Teatrul de Comedie din Iași. La categoria de vârstă 16-17 ani s-a remarcat Violeta Anghelescu, care a obținut locul I pentru interpretare. La aceeași categorie de vârstă, Andreea Cristogel a obținut locul II.
Trebuie spus că Ansamblul Sânzienele din Dumitrești este „închegat“ de Monica Calițeanu, directorul Căminului Cultural Alexandru Dobrescu din localitate. „Sânzienele” din Dumitrești este ansamblul Căminului Cultural, care reprezintă, cu mândrie, tradițiile și portul popular, peste tot pe unde merg prin țară. Pasiunea pentru cultură și tradiție, împletite cu dragostea pentru copii, au făcut ca munca Monicăi Calițeanu să fie cunoscută și apreciată peste tot pe unde merg membrii componenți, la concursuri sau doar în calitate de invitați.
Monica Calițeanu lucrează cu copiii din Dumitrești din 1990 și spune clar că munca ei nu ar fi posibilă fără dragostea copiilor pentru dans și cântec popular. „Trebuie să fii nebun să vrei să lucrezi la cultură. Este durere. E foarte greu... Nouă ne place. Acum am primit și sprijin de la domnul primar, ne-a ajutat cu transportul, pentru că e cel mai scump. Ne-a asigurat la ultimele deplasări și apă, și mâncare. Munca mea, fără dragostea copiilor pentru ceea ce fac, nu ar da asemenea rezultate”, ne-a spus Monica Calițeanu.



Copii destoinici, pe care te poți baza 

Când vorbește despre copiii și adolescenții cu care lucrează la ansamblu, directorul Căminului Cultural din Dumitrești se emoționează și spune că cei cu care lucrează sunt foarte talentați și serioși, iar dragostea lor pentru tradiții este impresionantă.
Monica Calițeanu consideră că acești copii vor deveni oameni destoinici, pe care te poți baza oricând, pentru că au însușite valorile străbune. „Un copil care iubește muzica populară va ajunge un copil destoinic, serios, pe care să te poți baza. Este un mijloc de educație, ei învață să socializeze, învață spiritul de echipă, învață să se respecte între ei, să respecte costumul pe care îl îmbracă. Noi aici facem și educație. Nu facem numai repetiții dând din picioare, mai facem și lecții, ca să știm pentru ce muncim. Nu mergem la concursuri numai să luăm premii. Nu e neapărat să iei numai premiul I, poți învăța spiritul de echipă, să fii cel mai bun și să vrei să îl întreci pe celălalt. Există emoție, există stres înainte de concurs. Nu e ușor, dar, repet, nouă ne place, iar dragostea pentru cultură face ca acești copii să fie buni în ceea ce fac”, spune, cu emoție, directorul Căminului Cultural.
Cei care reușesc să o facă pe Monica Calițeanu mândră de munca ei sunt: Băruș Elena, Chiriac Cristina, Cornea Mariana, Corcodoae Calota Elena, Măceașa Lavinia, Budui Alexandra, Bizadea Andreea, Ciocan Irina, Mironeasa Emilia, Roșca Crina, Jugaru Romina, Găloiu Mihaela, Cornea Ioana, Cristogel Andreea, Cristogel Mirela, Țurea Georgiana, Nedelcu Adriana, Budui Alexandra, Radu Andrei, Petrache Alex, Bezea Claudiu, Cazan Andrei, Jugaru Robert, Roșca Andrei, Ciocan Mihai , Stănila Stelian-Petrisor - solist, Anghelescu Violeta - solistă, Cristogel Andreea - solistă. Monica Calițeanu este ajutată la coregrafie de profesorul Ciprian-Gabriel Tănăsescu. Acesta este fost membru al ansamblului și oferă lecții de coregrafie voluntar.



„Sânzienele”, ambasador al tradițiilor

Munca și talentul dansatorilor și soliștilor din Dumitrești sunt pe zi ce trece tot mai apreciate, de aceea agenda artiștilor din Dumitrești este plină. Datorită talentului lor, sunt invitați în permanență la foarte multe manifestări artistice. Următorul eveniment la care merg este Festivalul Folclorului Vrâncean „Poiana Negari” de la Jitia. Pe 26 august sunt așteptați la cea de a doua ediție a Festivalului „Toamna pe portativ”, de la Bacău. La prima ediție a festivalului, „Sânzienele” din Dumitrești” au fost imaginea evenimentului.
În primele zile ale lunii septembrie, artiștii din Dumitrești sunt invitați la un festival-concurs la Tulcea. De asemenea, trebuie menționat faptul că artiștii din Dumitrești au asigurat o mare parte din voia bună și la ziua comunei, dar cântă și dansează cu mult drag prin toate comunele învecinate Dumitreștiului, la diverse evenimente locale. Dragostea pentru oameni și folclor a Monicăi Calițeanu și a copiilor, cărora le insuflă această pasiune, a făcut din Ansamblul Sânzienele un ambasador al celor mai de preț valori din comunitatea pe care cu cinste și mândrie o reprezintă.




 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate















FLASH NEWS NATIONAL



















21
5
44
48
11
49

Extragerea noroc:  9926601

Harta Focsani
   

Actualitatea

Marian Oprișan: Vă aștept cu inima deschisă pentru a scrie împreună istoria începutului Parcului Mândriei Naționale
Președintele Consiliului Județean Vrancea și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, a lansat o nouă invitație românilor de a participa la acțiunea de plantare a primei serii de stejari, în cadrul Parcului Memoriei Naționale – Mărășești – RoMândria.

POZA ZILEI

Mai bine decât un „câine rău“

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost