Anchetă internă la Spitalul Județean, după reclamații privind îmbolnăvirea de rujeolă
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Anchetă internă la Spitalul Județean, după reclamații privind îmbolnăvirea de rujeolă
Anchetă internă la Spitalul Județean, după reclamații privind îmbolnăvirea de rujeolă
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi

    O femeie susține că Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani ar fi îmbolnăvit-o de rujeolă. Potrivit unor surse din cadrul spitalului, femeia ar fi fost internată mai întâi cu copilul în secția Pediatrie. La aproximativ o săptămână după externare, femeia, care prezenta semne de rujeolă, s-a reîntors la spital, fiind internată în cadrul secției Boli Infecțioase. Ea a susținut că ar fi contractat virusul rujeolic în timp ce era internată la Pediatrie. 
Potrivit acelorași surse, femeia nu ar avea asigurare medicală și ar fi înaintat conducerii spitalului o sesizare, în care „amenința” că dacă spitalul îi va cere să plătească spitalizarea, va recurge la „alte metode”. Aceleași surse ne-au mai precizat faptul că femeia ar fi recurs la acest gen de șantaj de teamă că va fi nevoită să plătească perioada de spitalizare, din moment ce nu are asigurare medicală care să acopere cheltuielile.
     „Referitor la rujeolă am primit o singură adresă, de la o persoană care a fost internată cu copilul în Pediatrie 4 zile și care, la câteva zile de la externare a prezentat simptome de rujeolă și a fost internată în secția Infecțioase. Această doamnă, nefiind asigurată medical, ne-a adus la cunoștință că ea bănuiește că a luat virusul din spital și că dacă va trebui să plătească spitalizarea va "recurge la alte metode"”, ne-a declarat Alina Cosma, purtătoare de cuvânt a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani.
    O altă mamă a plecat în cursul zilei de marți din secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean, împreună cu copilul său, care avea rujeolă, după ce ar fi afirmat că acesta ar fi contractat virusul rujeolic tot din spital, din perioada în care s-a aflat internat în secția Pediatrie, pentru o altă problemă medicală. Surse din cadrul spitalului ne-au precizat că minorul, în vârstă de nouă luni, nu era vaccinat împotriva rujeolei.
    Conform unor surse oficiale, în urma sesizării primite, compartimentul de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale din cadrul Spitalului Județean a derulat la nivelul unității sanitare o anchetă, din care reiese că persoanele respective nu au fost expuse în secția Pediatrie la virusul rujeolic, existând posibilitatea ca acestea să se fi aflat în perioada de incubație a bolii la momentul la care au fost internate.
    La momentul actual, în județul Vrancea, cel puțin 30 de cazuri de rujeolă au fost confirmate, majoritatea dintre acestea fiind înregistrate la persoane care locuiesc în mediul urban, mai precis în orașele Mărășești și Focșani. Potrivit reprezentanților DSP Vrancea, copiii au fost diagnosticați și au primit tratament.
    Rujeola este o boală infecțioasă. Este important de reţinut că transmiterea se face prin contact direct cu picăturile de secreţie (denumite picături ale lui Flugge) prin strănut, tuse sau conversaţie, picături care rămân pentru o perioadă lungă de timp în aer, mai ales în spaţiile închise. Evoluează cu febră înaltă, putând ajunge chiar și 40°C, indispoziție, cefalee (dureri de cap), fotofobie (bolnavul nu suportă lumina), tuse, dureri în gât, răgușeală, vărsături. Aspectul unui copil cu rujeolă poate fi asemănat cu ”fața de copil care plânge”. Bolnavului îi curge nasul, are ochii roșii, pleoape umflate, lăcrimează. După o incubație de 2-3 săptămâni, apare erupția caracteristică măruntă, prima dată pe față și pe trunchi, apoi se întinde până la extremități. O persoană este contagioasă înainte să se știe bolnavă, adică răspândește virușii cu 4 zile înainte de a apare erupția, rămâne contagioasă pe tot parcursul erupției și încă 4 zile după dispariția ei.
Vaccinarea antirujeolică nu dăunează și nu produce autism. Vaccinul antirujeolic este un vaccin foarte eficace pentru prevenirea rujeolei/ pojarului. După numai o doză, 85% dintre copiii de 9 luni și 95% dintre copiii de peste 12 luni sunt imuni. Eficacitatea vaccinului durează mai mulți ani.

 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.


















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









4
21
22
27
24
37

Extragerea noroc:  0622278

Harta Focsani
   

Infracţional

DETALII ÎNGROZITOARE! Trei băieți minori, VIOLAȚI și AGRESAȚI SEXUAL de propriul tată; pe unul dintre ei l-a obligat să se uite la filme porno
    Trei copii, cel mai mare având aproximativ 11 ani, au trecut prin chinuri groaznice vreme de aproximativ un an, chinuri la care au fost supuşi chiar de tatăl lor, un bărbat în vârstă de 38 de ani.

POZA ZILEI

Peisaj de prin munții Vrancei...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost