Amenzi pentru cei care nu distrug ambrozia, considerată cea mai alergenică buruiană
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Amenzi pentru cei care nu distrug ambrozia, considerată cea mai alergenică buruiană
Amenzi pentru cei care nu distrug ambrozia, considerată cea mai alergenică buruiană
Voteaza :

Articolul a primit 2 voturi

    Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect de lege ce are ca scop principal combaterea ambroziei și prevenirea răspândirii acestei plante, considerată cea mai alergenică buruiană. Ambrozia înflorește între sfârșitul lui iulie și sfârșitul lui septembrie. O plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăuncioare de polen și până la 30.000 de semințe care își păstrează calitățile germinative 40 de ani. În cazul alergiei la ambrozie, sistemul respirator sau pielea pacientului dezvoltă o reacție neobișnuit de puternică atunci când polenul ei este inhalat. Cercetătorii români încearcă să găsească un vaccin împotriva alergiei la ambrozie.
     Simptomatologia persoanelor alergice la polenul de Ambrozia, este sezonieră, în lunile august și septembrie și constă în:  strănut în salve, prurit nazal, ocular și faringian, obstrucție nazală, rinoree apoasă, secreții postnazale, înroșire a ochilor, tușe seacă,  wheezing și dispnee în special dimineață și seară, urticarie. România este printre puținele țări din UE care nu au un sistem de alarmare a populației la apariția valurilor de polen, în timp ce în vestul Europei, țările și-au pus la punct acest sistem de alarmare la apariția valurilor de polen, care au consecințe asupra sănătății populației. România nu are un astfel de site, care seamănă cu cele din meteorologie și care include un cod de culori galben-portocaliu-roșu.
    Legea prevede o serie de măsuri pe care deținătorii de terenuri și administratorii de drumuri, căi ferate, cursuri de apă, lacuri, sisteme de irigații dar și responsabilii șantierelor pe care se desfăsoară lucrări de construcții, trebuie să le ia pentru a combate această buruiană și a preveni răspândirea ei. În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia.
    De asemenea, beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia, ca pe terenurile afectate de lucrări, să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii ambrozia.
    Nerespectarea prevederilor de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment. Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole şi se sancţionează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
    Potrivit legii, verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole precum şi aplicarea sancţiunilor se fac de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului, formată din specialişti desemnaţi din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, comisariatelor judeţene ale gărzii naţionale de mediu, direcţiilor judeţene de sănătate publică şi autorităţii publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul.
    Pentru evitare simptomelor pacienţii alergici sunt sfătuiţi să evite activităţile în aer liber; să păstreze ferestrele închise pe timpul zilei, atât acasă cât şi în maşină; să îşi schimbe hainele după ce ies afară pentru perioade mai lungi de timp; să facă duş la sosirea la domiciliu; să se spele frecvent pe faţă şi mâini; să evite/ să consume cu precauţie fructe şi legume crude dacă au prezentat manifestări de sindrom de alergie orală (până la evaluarea alergologică).


 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









12
16
33
45
3
10

Extragerea noroc:  7463834

Harta Focsani
   

Eveniment

GALERIE FOTO: Vrancea autentică atrage turiști străini. Boteitul oilor și primărie construită în stil tradițional, la Negrilești
Sătenii din Negrilești se pot mândri cu cea mai frumoasă primărie de comună din județul Vrancea. Sediul administrației locale a fost inagurat, ieri, de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan și primarul comunei, Ion Văsuian.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost