Ajutoare de urgență pentru familiile afectate de incendiul de la pensiunea Monte Carlo

3
5988


Proprietarii apartamentelor afectate de incendiul de la pensiunea Monte Carlo vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 50 mii lei. Banii au fost alocați din bugetul local în urma unui amendament făcut de consilierul local Bogdan Matișan. Acesta a arătat că alocarea fondurilor pentru persoanele care au avut de suferit în urma incendiului se va face doar după parcurgerea etapelor legale și după realizarea anchetelor sociale.
Intenția acordării acestui ajutor social a fost anunțată de primarul Cristi Misăilă la întâlnirea cu familiile afectate, care a avut loc la mijlocul acestei luni la sediul Primăriei. Edilul anunța atunci că fondurile vor fi acordate în funcție de pagubele înregistrate la fiecare apartament în urma incendiului.
Reamintim că în urma incendiului produs pe 9 martie la pensiunea Monte Carlo din cartierul Sud, clădirea a ars în întregime, iar mai multe apartamente din blocurile vecine au fost afectate. Raportul pompierilor a arătat că „pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a intervenit cu 14 autospeciale de lucru cu apă și spumă și peste 140 de pompieri din cadrul I.S.U. Vrancea, Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat, Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată «Unirea Principatelor» Focșani și S.V.S.U. Odobești și Mărășești”. „În urma incendiului au ars pensiunea și bunurile din aceasta, acoperișul blocului lipit de pensiune pe o suprafață de aproximativ 400 mp și au fost afectate 12 apartamente din acest bloc, iar la blocul de pe latura de est a pensiunii (din spatele pensiunii) au fost afectate fațada și ferestrele”, se arată în comunicatul trimis de Compartimentul de Informare și Relații Publice al ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here