EPIDEMIA de rujeolă a ajuns și în Vrancea! Un bebeluș și doi copii mici s-au îmbolnăvit; miniștrii Sănătății și de Interne vor mobilizarea autorităților locale din toată țara
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
EPIDEMIA de rujeolă a ajuns și în Vrancea! Un bebeluș și doi copii mici s-au îmbolnăvit; miniștrii Sănătății și de Interne vor mobilizarea autorităților locale din toată țara
 EPIDEMIA de rujeolă a ajuns și în Vrancea! Un bebeluș și doi copii mici s-au îmbolnăvit; miniștrii Sănătății și de Interne vor mobilizarea autorităților locale din toată țara
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

Trei cazuri de rujeolă au fost confirmate în județul Vrancea. În prezent, un copil de șase luni din Homocea și alți doi cu vârste cuprinse între 3 și 4 ani, din Domnești, au fost identificați ca având rujeolă. Potrivit doctoriței Janina Lazăr, medic epidemiolog în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, în cazul celor doi copii din Domnești au fost identificați și vaccinați 17 contacți. „La momentul actual în județul Vrancea sunt trei cazuri de rujeolă confirmate, dintr-un total de patru cazuri suspectate. Un caz dintre cele trei confirmate este la grupa de vârstă de șase luni și este din localitatea Homocea, iar două cazuri sunt la grupa de vârstă 3-4 ani și ambele sunt din localitatea Domnești, fără legătură epidemiologică între ele. Pentru primul caz din Domnești au fost vaccinați nouă contacți, pentru al doilea caz din Domnești au fost vaccinați opt contacți și urmează să mai vaccinăm pentru că este proaspăt diagnosticat.
    Copiii care s-au îmbolnăvit fac parte din populații migratoare. Cel de-al doilea caz, de la grupa de vârstă 3-4 ani, face parte dintr-o populație venită din alt județ, este neînscris la medic de familie, vine la noi în sezonul de muncă și pleacă toamna târziu înapoi. Copiii fac parte din familii numeroase și sunt nevaccinați. În primă fază au refuzat vaccinarea, ulterior au acceptat-o. În sprijinul nostru au venit autoritățile publice locale prin serviciul de asistență socială și medicii de familie din teritoriul respectiv. În continuare supraveghem contacții cazurilor confirmate și încercăm să recuperăm prin vaccinarea tuturor copiilor și a adulților care nu au fost imunizați corespunzător. La momentul actual orice contact al acestor trei cazuri confirmate este o suspiciune și trebuie tratat ca atare.
    Copiii fac parte din populații reticente la vaccinare, care refuză vaccinarea din motive neplauzibile. Noi facem tot efortul pentru a vaccina copiii care au venit în contact cu aceștia. Nu am reușit să identificăm sursa posibilă de boală și nici toți contacții. Încercăm pe cât posibil să recuperăm și să identificăm, astfel încât să limităm transmiterea și răspândirea bolii în populație.
    Am identificat cu această ocazie în populația respectivă și copii care nu sunt declarați, fără CNP-uri, fără acte de identificare. Am rugat autoritățile locale să-i înregistreze, să le atribuie un CNP, în așa fel încât acești copii să poată fi identificați pe viitor”
, ne-a precizat dr. Janina Lazăr, medic epidemiolog în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.
    Rujeola este o boală infecțioasă. Evoluează cu febră înaltă, putând ajunge chiar și 40°C, indispoziție, cefalee (dureri de cap), fotofobie (nu suportă lumina), tuse, dureri în gât, răgușeală, vărsături. Aspectul unui copil cu rujeolă poate fi asemănat cu ”fața de copil care plânge” – îi curge nasul, are ochii roșii, pleoape umflate, lăcrimează. După o incubație de 2-3 săptămâni, apare erupția caracteristică măruntă, prima dată pe față și pe trunchi, apoi se întinde până la extremități. O persoană este contagioasă înainte să se știe bolnavă, adică răspândește virușii cu 4 zile înainte de a apare erupția, rămâne contagioasă pe tot parcursul erupției și încă 4 zile după dispariția ei.
    În România cele mai multe cazuri — 1.214 — au fost înregistrate în județul Timiș, 1.109 — în Caraș Severin, 999 — în Arad, iar cele mai puține în Maramureș — două, Botoșani — trei, Constanța — câte patru. Au fost înregistrate 31 de decese, în județele: Timiș — opt, Arad — șase, Dolj — șase, Caraș Severin — trei și câte unul din județele Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați, Mureș și București.    
    Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat că, împreună cu ministrul de Interne, Carmen Dan, va organiza astăzi o videoconferință pentru mobilizarea autorităților locale în campania de informare și susținere a vaccinării împotriva rujeolei (ROR). "Mâine (astăzi-n.r.), la ora 13,00, Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul de Interne, vom avea o videoconferință cu prefecții, președinții de Consilii județene, directorii Direcțiilor de Sănătate Publică și reprezentanți ai medicilor de familie din toate județele. Autoritățile locale, primăriile vor fi invitate să se implice în campania de vaccinare împotriva rujeolei", a declarat ministrul Sănătății, precizând că sunt 400.000 de vaccinuri ROR în stoc, conform AGERPRES.
    Autoritățile locale, mai scrie AGERPRES; vor trebui să identifice copiii nevaccinați, precum și locațiile unde aceștia vor fi imunizați efectiv, acolo unde nu există unități medicale. De asemenea, acolo unde nu există personal medical, se va apela la voluntari. Vor fi vaccinați copiii care nu au fost imunizați împotriva rujeolei, cu vârste între nouă luni și 9 ani, acestea fiind grupele de vârstă cele mai afectate de epidemie. La un interval de două săptămâni se vor face evaluări în județe, iar acolo unde lucrurile nu evoluează, unde sunt în continuare probleme vor fi luate măsuri, a precizat ministrul Sănătății.
    Numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România până vinerea trecută este de 8.017, în creștere cu 370 față de săptămâna 3 — 9 iulie, când erau raportate 7.647, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
   
Editii


 

 

2 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • "Populatiile " In care s-au identificat copiii sunt tigani, unde igiena e precara. Recoman sa incepeti vaccinarea cu cei din minister, autoritatile locale etc. Nu cumva sqa se imbolnaveasca si sa nu mai poata lua decizii "Inteligente"

    DE ana, postat pe 18-07-2017, la 09:18

  • Corect Ana sa ii vaccinam intai pe alesii poporului si abia apoi copii nostri,fetita mea a avut rujeola la 8 luni deci inaintea vaccinului si s-a manifestat doar cu febra si putine bubite.Dar cunosc si un caz de copil vaccinat dupa nastere si care a decedat in jumatate de ora.Ce incredere sa am in niste vaccinuri facute in niste tari inapoiate si nu la Cantacuzino?Bine ca avem dreptul de a alege pentru copii nostri.Sanatate tuturor!

    DE sigur..., postat pe 18-07-2017, la 23:36

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.







Intamplari neadevarate

















FLASH NEWS NATIONAL



















48
27
29
23
8
20

Extragerea noroc:  9193232

Harta Focsani
   

Actualitatea

Reorganizarea și funcționarea Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia“ Focșani, blocate de consilierii locali liberali
Proiectul privind reorganizarea și funcționarea Teatrului Municipal Focșani nu a trecut, ieri, în plenul ședinței extraordinare a Consiliului Local Focșani, deoarece consilierii PNL nu au votat această inițiativă

POZA ZILEI

S-a întors canicula

SECVENTA ZILEI

Plimbare

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost